untitled

În loc să îmi răspundă, Dougal s-a ridicat și a venit spre mine. Întinzând
brațele, mi-a luat mâinile și m-a ridicat în picioare. Mă privea din nou cu
compasiune și durerea profundă din adâncul ochilor săi m-a înspăimântat
mai mult decât tot ce îmi spusese până atunci. A dat încet din cap.
— Nu, domniță, a spus el blând. Nu putem face nimic.
Cuprinsă de panică, mi-am tras mâinile dintr-ale lui.
— Ba putem! Trebuie să putem face ceva! Chiar dumneata ai spus că e
încă în viață!
— Și am spus „Nu pentru multă vreme”, mi-a replicat el tăios. Omul e în
închisoarea Wentworth, nu în groapa hoților din Cranesmuir! Ar putea să îl
spânzure astăzi, sau mâine, sau abia săptămâna viitoare, habar n-am și nu
contează, pentru că este imposibil ca zece bărbați să intre cu forța acolo.
— Ah, imposibil? am strigat tremurând, dar nu de teamă de data aceasta,
ci de furie. Nu știi asta – nu știi ce s-ar putea face! Pur și simplu nu vrei să îți
riști pielea sau profitul dumitale mizerabil! am spus întinzând un braț
acuzator spre grămada de boccele.
Dougal s-a luptat cu mine, apucându-mi brațele care biciuiau aerul
incontrolabil. L-am lovit cu pumnii în piept cu o înverșunare în care se
amestecaseră durerea și mânia. Mi-a ignorat loviturile și m-a înconjurat cu
brațele, trăgându-mă strâns la pieptul său și ținându-mă în loc până când am
încetat să mă mai zbat.
— Claire.
Era pentru prima dată când îmi rostea numele și asta m-a înspăimântat și
mai mult.
— Claire, a spus el din nou, slăbindu-și strânsoarea astfel încât să îmi pot
ridica ochii spre el, nu crezi că nu aș face tot ce mi-ar sta în putere să îl
eliberez pe Jamie, dacă aș gândi că există o cât de slabă șansă? La naiba, este
fiul meu adoptiv! Dar nu am nicio șansă… niciuna!
M-a scuturat ușor pentru a mă face să înțeleg.
— Jamie nu mi-ar permite să irosesc viețile unor oameni nevinovați
pentru o cauză pierdută. Știi asta la fel de bine ca și mine.
Nu mi-am mai putut ține lacrimile în frâu. Curgeau fierbinți arzându-mi
obrajii înghețați, în vreme ce mă împingeam în el, încercând să scap din
strânsoarea lui. Însă mă ținea bine, încercând să îmi apese capul pe umărul
lui.
— Claire, draga mea, a spus el cu o voce mai blândă. Inima mea
sângerează pentru băiat… și pentru tine. Vino cu mine. Te voi duce într-un
loc sigur. În propria mea casă, a adăugat el în grabă, simțind cum mă crispez.
Nu la Leoch.
— În propria dumitale casă? am întrebat pronunțând cuvintele rar.
584