untitled

doua naștere era mai rapidă. Dacă de data aceasta copilul decidea să ajungă
pe lume înainte de apariția doamnei Martins?
La început, Jenny a discutat relaxată cu mine, oprindu-se doar pentru a se
apleca ușor înainte, ținându-se cu mâna de burtă, când contracțiile își
întețeau strânsoarea. Însă după o vreme nu a mai simțit nevoia să vorbească
și s-a lăsat pe spate, odihnindu-se în tăcere între durerile care creșteau în
intensitate. În cele din urmă, după o contracție care a făcut-o să
îngenuncheze, s-a ridicat abia ținându-se pe picioare.
— Ajută-mă să mă mișc nițel, Claire, a spus ea.
Neștiind care era procedura corectă, am făcut ce mi-a cerut, apucând-o
ușor de subsuori pentru a o ajuta să stea dreaptă. Am înconjurat de câteva
ori camera, oprindu-ne atunci când începea o contracție, continuând când
trecea durerea. Cu puțin timp înainte de apariția moașei, Jenny s-a îndreptat
cu greu spre pat și s-a întins. Doamna Martins era o femeie cu o înfățișare
reconfortantă; destul de înaltă și slabă, avea umerii lați și antebrațele
musculoase și aerul acela pământean care îți inspiră încredere. Două cute
verticale între sprâncenele de culoarea oțelului, întotdeauna vizibile, se
adânceau atunci când se concentra.
Cutele au rămas discrete cât timp a durat examinarea preliminară. Așadar
totul era normal deocamdată. Doamna Crook a adus un maldăr de cearșafuri
curate și călcate și doamna Martins a luat unul din ele, încă împăturit, și l-a
vârât sub Jenny. Am fost uluită să observ o pată întunecată de sânge între
coapsele ei când s-a ridicat nițel.
Văzându-mi privirea, doamna Martins a încuviințat din cap, liniștitor.
— Da. Iese dopul colului uterin, mi-a explicat ea. E normal. Dacă sângele
nu este roșu aprins și nu este mult o dată, nu ai de ce să te îngrijorezi. Nu e
nimic grav.
Ne-am pus cu toatele pe așteptat. Doamna Martins vorbea încet și
reconfortant cu Jenny, masându-i șalele, apăsând puternic în timpul
contracțiilor. Pe măsură ce durerile au devenit tot mai frecvente, Jenny a
început să își strângă buzele și să respire repede și zgomotos pe nări.
Adesea, când durerea o lovea cu toată forța, gemea slab din adâncul
pieptului.
Părul îi era deja ud de transpirație și chipul îi era roșu aprins din cauza
efortului. Privind-o, am înțeles deodată de ce se numește travaliu. Nașterea
era o muncă grea și sângeroasă.
În decursul următoarelor două ore, nu a părut să se întâmple mare lucru,
cu excepția durerilor care s-au intensificat vizibil. Capabilă la început să
răspundă întrebărilor, Jenny a devenit tot mai tăcută, zăcând și respirând
561