untitled

— Niciodată nu știi. Jamie cel mic a venit mai târziu. O fi mai bine mai
devreme decât mai târziu, mă gândesc.
Zâmbetul fugar al lui Ian era speriat.
— Englezoaico, tu poți moși un copil? Sau ar trebui să mă duc după
moașă? s-a întors Jamie spre mine, întrebător.
Fără să ezit o clipă, am dat din cap.
— Du-te după moașă.
În timpul pregătirii mele nu asistasem decât la trei nașteri; toate în
camere de săli sterile, pacienta acoperită și anesteziată; nu se vedeau decât
perineul grotesc de umflat și capul ivindu-se deodată.
După ce l-am trimis pe Jamie să aducă moașa, doamna Martins, l-am
urmat pe Ian sus pe scări.
Jenny stătea într-un scaun de lângă fereastră, așezată confortabil cu
spatele rezemat de spătar. Îmbrăcase o cămașă de noapte veche, dezvelise
patul și întinsese o plapumă veche peste salteaua de puf și acum stătea
cuminte. Așteptând.
Ian s-a aplecat temător asupra ei. Jenny a zâmbit, însă cu o expresie
absentă, introvertită, ca și cum ar fi ascultat un sunet îndepărtat pe care
doar ea îl putea auzi. Ian, complet îmbrăcat, se foia prin cameră, ridicând
lucruri și punându-le înapoi la locul lor până când în cele din urmă Jenny i-a
cerut să plece.
— Du-te jos și trezește-o pe doamna Crook, Ian, a zis ea, zâmbind pentru
a mai îndulci porunca. Spune-i să pregătească lucrurile pentru doamna
Martins. Va ști ea ce să facă.
Apoi a tras repede aer în piept, punându-și mâinile pe abdomenul umflat.
O priveam uluită, văzându-i burta ridicată deodată ca o minge mare și
rotundă. Și-a mușcat buza și a respirat greu pentru o clipă, apoi s-a relaxat.
Burta i-a revenit la forma normală, în forma unei picături de ploaie ușor
coborâte, rotunjită la ambele capete. Ian și-a așezat o mână șovăielnică pe
umărul ei și ea i-a acoperit-o cu palma ei, ridicându-și chipul zâmbitor spre
el.
— Spune-i să îți dea ceva de mâncare, dragule. Tu și cu Jamie trebuie să
mâncați ceva. Se spune că al doilea copil vine mai repede decât primul;
poate de data aceasta, până terminați de luat micul dejun, voi fi și eu gata, să
pot lua o guriță.
El i-a strâns încet umărul, șoptindu-i ceva la ureche înainte de a se
întoarce și a ieși din cameră. A ezitat în pragul ușii, privind înapoi, însă ea i-a
făcut semn cu mâna să plece.
Până când a apărut Jamie cu moașa mi s-a părut că trecuse o veșnicie.
Eram tot mai speriată pe măsură ce contracțiile se întețeau. Regula era că a
560