untitled

amândoi dormind duși și Jenny râzând pe tăcute în mijlocul resturilor cinei.
Ian se afundase în scaunul său cu bărbia căzută în piept, răsuflând adânc.
Jamie își așezase obrazul pe brațele îndoite și se întinsese pe masă, sforăind
liniștit între o farfurie și râșnița de piper.
Jenny a luat budinca și ne-a servit pe amândouă, dând din cap spre cei doi
bărbați somnoroși.
— Căscau atât de tare încât m-am întrebat ce s-ar întâmpla dacă m-aș
opri din vorbit. Așa că am tăcut din gură și, după cum mă așteptam, două
minute mai târziu, sforăiau amândoi.
I-a netezit tandru părul lui Ian, dându-l deoparte de pe frunte.
— De aceea sunt atât de puțini copii născuți în iulie pe aici, a spus ea cu o
ridicare șireată a sprâncenelor. Bărbații nu pot rămâne treji suficient de
mult timp în noiembrie încât să facă unul.
Era adevărat, și am râs. Jamie s-a mișcat și a sforăit lângă mine și mi-am
așezat o mână pe ceafa lui, mângâindu-l. Buzele i s-au curbat îndată într-un
zâmbet reflexiv, apoi s-a relaxat și a adormit din nou.
— Ce ciudat, a spus Jenny privindu-l. Nu l-am mai văzut făcând asta de
când era copil.
— Ce să facă?
— Să zâmbească în somn, a spus ea dând din cap. Mereu zâmbea în somn
când veneam lângă leagănul lui și îl mângâiam în somn și chiar mai târziu la
pătuț. Uneori mama și cu mine făceam cu rândul să îl mângâiem pe cap să
vedem dacă îl putem face să zâmbească; întotdeauna reușeam.
— Asta-i ciudat, nu-i așa?
Am experimentat, mângâindu-l ușor pe ceafă și pe gât. După cum era de
așteptat, am fost din nou răsplătită cu zâmbetul acela dulce special, care a
durat o clipă înainte ca trăsăturile chipului său să se relaxeze din nou în
expresia aproape severă pe care o avea când dormea.
— Mă întreb de ce zâmbește, am spus, privindu-l fascinată.
Jenny a ridicat din umeri zâmbindu-mi cu gura până la urechi.
— Cred că deoarece e fericit.
•
Întâmplarea a făcut că nu am plecat a doua zi. În toiul nopții am fost
trezită de o conversație care se purta în șoaptă în camera noastră.
Întorcându-mă cu fața în sus, l-am văzut pe Ian aplecat peste pat, ținând în
mână o lumânare.
— A început travaliul, mi-a spus Jamie, văzând că m-am trezit.
S-a ridicat în capul oaselor, căscând.
— Nu e nițel cam devreme, Ian?
559