untitled

03.01.2019 Views

542 Mâinile lui s-au ridicat spre cordonul de la spatele fustei mele. — O să doarmă aici pentru moment. — Și dacă se trezește? Mâinile rătăcitoare s-au ridicat pe sub marginea corsajului meu acum desfăcut. Jamie a ridicat o sprânceană spre silueta nemișcată a nepotului său. — Ăă… Va trebui și el să învețe la un moment dat, nu? Nu vrem să fie la fel de ignorant ca unchiul lui. A aruncat câteva perne pe podea în fața șemineului și s-a culcat pe ele, luându-mă cu el. Lumina focului sclipea în cicatricile argintii de pe spatele său, ca și cum ar fi fost bărbatul de fier care crezusem cândva că este, miezul metalic arătându-se printre crăpăturile fine ale pielii sale. Am mângâiat fiecare din urmele de bici și el s-a înfiorat la atingerea mea. — Crezi că Jenny are dreptate? am întrebat cândva mai târziu. Bărbații chiar vor să reintre în pântece? De aceea fac dragoste cu noi? Un suflu de râs mi-a zburlit o șuviță de păr de lângă ureche. — Eh, de obicei nu e primul lucru care îmi vine în minte când mă culc cu tine, englezoaico. Departe de mine gândul ăsta. Dar pe urmă… Palmele lui mi-au cuprins ușor sânii și buzele i s-au închis peste un sfârc. — Nici nu aș putea spune că nu are deloc dreptate. Uneori… da, uneori ar fi bine să fii din nou înăuntru, în siguranță și… întreg. Știind că nu putem, presupun, e ceea ce ne face să vrem să ne reproducem. Dacă noi nu ne mai putem întoarce, atunci cel mai bun lucru pe care îl putem face este să le dăruim acest răgaz prețios fiilor noștri, măcar pentru o scurtă perioadă de timp. S-a scuturat deodată ca un câine care-și îndepărtează apa din blană. — Nu mă lua în seamă, englezoaico, a murmurat el. Când beau vin de soc, devin foarte sentimental. 31. ZIUA PĂTRARULUI S-a auzit o bătaie ușoară în ușă și Jenny a pășit înăuntru, purtând pe un braț o haină albastră împăturită și într-o mână o pălărie. L-a cercetat pe fratele ei din cap până în picioare, apoi a dat din cap. — Da, cămașa îți vine destul de bine. Și ți-am scos haina bună; ai mai crescut nițel de când nu te-am mai văzut. Și-a aplecat capul într-o parte, cumpănind.

543 — Ai făcut treabă bună azi cu tine, cel puțin până la gât. Așază-te acolo, ca să îți aranjez părul, a arătat ea spre un taburet de lângă fereastră. — Părul meu? Ce are părul meu? a întrebat Jamie, verificându-l cu o mână. Crescut până aproape de umeri, și-l prindea de obicei la spate cu o fâșie de piele, pentru a nu-i cădea în ochi. Fără a mai pierde vremea cu vorba, Jenny l-a împins pe taburet, a tras de curelușa de piele, desfăcându-i părul, și a început să îl perie viguros cu o perie din baga. — Ce are părul tău? a întrebat ea retoric. Păi, ia să vedem. În primul rând e plin de scaieți. A cules delicat un obiect mic, rotund și cafeniu din părul său și l-a pus pe măsuța de toaletă. — Și resturi de frunze de stejar. Unde ai fost ieri – ai scurmat pe sub copaci, ca un porc? Și ai părul mai încâlcit decât un smoc de lână nedărăcită… — Au! — Stai cuminte, roy. Încruntându-se, a luat un pieptene și a îmblânzit șuvițele încâlcite, lăsând în urmă o masă strălucitoare de bucle castanii, arămii, roșcat-cenușii și aurii, toate strălucind în soarele de dimineață care intra pe fereastră. Jenny și-a trecut mâna prin părul lui, dând din cap. — Nu îmi pot imagina de ce bunul Dumnezeu ar irosi un asemenea păr la un bărbat, a remarcat ea. E ca blana unui cerb roșcat, în unele locuri. — E minunat, nu-i așa? am încuviințat eu. Uite, acolo unde soarele i l-a decolorat pe deasupra, are șuvițele acestea blonde. Obiectul admirației noastre ne-a străpuns cu o privire mustrătoare. — Dacă nu vă opriți cu astea, o să mă rad. A întins un braț amenințător spre măsuța de toaletă, unde era lama de ras. Sora lui, agilă în ciuda burții imense, s-a întins iute și l-a lovit peste mână cu peria de păr. Jamie a lăsat să îi scape un scheunat și pe urmă a mai scheunat o dată când Jenny i-a strâns părul și l-a smucit în spate. — Nu te mișca, i-a poruncit ea. A început să îi împartă părul în trei șuvițe groase. — O să-ți fac un cockernonny 21 , a declarat ea cu satisfacție. Nu o să te las să apari în fața arendașilor ca un sălbatic. Jamie a mârâit câteva cuvinte de protest în barbă, însă a stat cuminte. Trăgând dibaci șuvițele rebele ici și colo, i-a împletit părul într-o coadă 21 Coafură scoțiană asemănătoare cocului modern (n. tr.).

543

— Ai făcut treabă bună azi cu tine, cel puțin până la gât. Așază-te acolo, ca

să îți aranjez părul, a arătat ea spre un taburet de lângă fereastră.

— Părul meu? Ce are părul meu? a întrebat Jamie, verificându-l cu o

mână.

Crescut până aproape de umeri, și-l prindea de obicei la spate cu o fâșie

de piele, pentru a nu-i cădea în ochi.

Fără a mai pierde vremea cu vorba, Jenny l-a împins pe taburet, a tras de

curelușa de piele, desfăcându-i părul, și a început să îl perie viguros cu o

perie din baga.

— Ce are părul tău? a întrebat ea retoric. Păi, ia să vedem. În primul rând

e plin de scaieți.

A cules delicat un obiect mic, rotund și cafeniu din părul său și l-a pus pe

măsuța de toaletă.

— Și resturi de frunze de stejar. Unde ai fost ieri – ai scurmat pe sub

copaci, ca un porc? Și ai părul mai încâlcit decât un smoc de lână

nedărăcită…

— Au!

— Stai cuminte, roy.

Încruntându-se, a luat un pieptene și a îmblânzit șuvițele încâlcite, lăsând

în urmă o masă strălucitoare de bucle castanii, arămii, roșcat-cenușii și aurii,

toate strălucind în soarele de dimineață care intra pe fereastră.

Jenny și-a trecut mâna prin părul lui, dând din cap.

— Nu îmi pot imagina de ce bunul Dumnezeu ar irosi un asemenea păr la

un bărbat, a remarcat ea. E ca blana unui cerb roșcat, în unele locuri.

— E minunat, nu-i așa? am încuviințat eu. Uite, acolo unde soarele i l-a

decolorat pe deasupra, are șuvițele acestea blonde.

Obiectul admirației noastre ne-a străpuns cu o privire mustrătoare.

— Dacă nu vă opriți cu astea, o să mă rad.

A întins un braț amenințător spre măsuța de toaletă, unde era lama de

ras. Sora lui, agilă în ciuda burții imense, s-a întins iute și l-a lovit peste

mână cu peria de păr. Jamie a lăsat să îi scape un scheunat și pe urmă a mai

scheunat o dată când Jenny i-a strâns părul și l-a smucit în spate.

— Nu te mișca, i-a poruncit ea.

A început să îi împartă părul în trei șuvițe groase.

— O să-ți fac un cockernonny 21 , a declarat ea cu satisfacție. Nu o să te las

să apari în fața arendașilor ca un sălbatic.

Jamie a mârâit câteva cuvinte de protest în barbă, însă a stat cuminte.

Trăgând dibaci șuvițele rebele ici și colo, i-a împletit părul într-o coadă

21 Coafură scoțiană asemănătoare cocului modern (n. tr.).

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!