untitled

Abia mai târziu, când ne strecuram cu grijă pe versantul îndepărtat al
dealului, mi-am recăpătat suflul și curajul să îl întreb încotro ne îndreptam.
Neprimind niciun răspuns de la tovarășul meu, am mai întrebat o dată, pe
un ton ceva mai ridicat.
— Încotro mergem?
Spre marea mea surpriză, s-a întors spre mine, cu chipul schimonosit și
m-a împins în afara potecii. În clipa în care voiam să protestez, mi-a pus o
mână peste gură și m-a tras la pământ, protejându-mă cu trupul lui.
„Nu din nou!” mi-am zis și am încercat disperată să mă eliberez, când am
auzit ce auzise și el și m-am liniștit deodată. Se auzeau oameni care strigau și
răspundeau, acompaniate de sunete de pași grei prin apă. Vorbeau fără
îndoială englezește. M-am zbătut cu toată forța să îmi eliberez gura. Mi-am
înfipt dinții în mâna bărbatului și abia am avut răgazul să îmi dau seama că
degetele lui aveau gust de hering murat când ceva m-a lovit peste ceafă și
am văzut negru în fața ochilor.
•
Căsuța din piatră s-a ivit dintr-odată înaintea noastră prin ceața
întunecată a nopții. Ferestrele erau acoperite cu scânduri bine fixate, lăsând
doar un firicel de lumină să se întrevadă. Neștiind cât timp trecuse de când
îmi pierdusem cunoștința, nu puteam spune cât de departe era acest loc de
dealul Craigh na Dun sau de orășelul Inverness. Eram călare, eu pe șa în fața
bărbatului care mă capturase, cu mâinile legate de oblânc, însă nu era nicio
potecă, așadar înaintam destul de anevoios.
Probabil nu trecuse foarte mult timp de când leșinasem; nu păream să am
vreun semn de la izbitură și nici vreun alt efect nedorit al loviturii, în afară
de o porțiune dureroasă la ceafă. Tovarășul meu, un bărbat care nu părea să
facă risipă de cuvinte, răspunsese tuturor întrebărilor, rugăminților și
remarcilor mele tăioase cu același mormăit universal scoțian care poate fi
reprodus fonetic prin „Mmmmhm”. Dacă aș fi avut îndoieli referitoare la
naționalitatea bărbatului, acest răspuns ar fi fost suficient pentru a le
alunga.
Ochii mi se obișnuiseră treptat cu lumina tot mai scăzută a serii în timp ce
calul își croia drum printre bolovani și buruieni, astfel încât am fost orbită
atunci când am trecut de la întunericul aproape complet de afară în ceea ce
părea o lumină orbitoare înăuntru. Pe măsură ce ochii mi s-au obișnuit cu
ea, am putut observa că singura încăpere a casei era luminată doar de un
foc, câteva lumânări și o lampă cu ulei cu o înfățișare primejdios de
învechită.
— Ce ai acolo, Murtagh?
54