untitled

— M-a așezat între genunchii săi și m-a pus să mă uit în ochii lui spunând:
„Asta e prima oară Jamie. Voi mai fi nevoit să o fac, poate de o sută de ori,
înainte să devii un bărbat în toată puterea cuvântului.” A râs nițel și a
continuat: „Tatăl meu m-a bătut pe mine cel puțin la fel de des, și tu ești la fel
de încăpățânat și de neastâmpărat cum eram și eu. Uneori, cred că o să îmi
facă plăcere să te bat, în funcție de motiv. De cele mai multe ori nu o să îmi
placă. Dar tot o voi face. Așadar, amintește-ți, flăcăule. Capul se gândește la
prostii, dar de plătit, plătește fundul.” Apoi m-a îmbrățișat și a spus: „Ai fost
curajos, fiule. Acum du-te în casă și las-o pe maică-ta să te consoleze.” Am
deschis gura, dar el a vorbit repede în locul meu: „Nu, știu că nu ai nevoie.
Dar ea are nevoie. Hai, fuga.” Așa că am intrat în casă și mama mi-a dat să
mănânc pâine cu dulceață.
Jenny a izbucnit în râs.
— Tocmai mi-am amintit, a zis ea. Tata obișnuia să spună povestea asta
despre tine, Jamie, când te-a bătut prima oară și ce ți-a spus. Și ne-a povestit
că atunci când te-a trimis înapoi în casă, ai venit până la jumătatea drumului
și pe urmă te-ai oprit și l-ai așteptat. Când s-a apropiat de tine, ai privit în
sus și l-ai întrebat: „Voiam să știu, tată, dacă de data asta ți-a făcut plăcere să
mă bați?” Și când el ți-a răspuns că nu, tu ai încuviințat din cap și ai spus
„Bine, pentru că nici mie nu prea mi-a plăcut.”
Am râs cu toții câteva clipe împreună, apoi Jenny și-a ridicat privirea spre
fratele ei, dând din cap.
— Îi făcea mare plăcere să povestească întâmplarea asta. Tata a spus
întotdeauna că tu o să-l omori cu zile, Jamie.
Toată veselia a dispărut de pe chipul lui Jamie, care și-a coborât ochii spre
mâinile lui mari care se odihneau pe genunchi.
— Da, a spus el încet. Păi, și chiar așa a fost, nu?
Jenny și Ian s-au privit îndurerați, și eu mi-am lăsat privirea în poală,
neștiind ce să spun. Pentru o clipă nu s-a auzit decât pocnetul flăcărilor. Apoi
Jenny, aruncându-i o privire iute lui Ian, și-a pus pe masă paharul și a atins
ușor genunchiul fratelui ei.
— Jamie, a spus ea. Nu a fost vina ta.
Jamie și-a ridicat privirea spre ea și i-a zâmbit amar.
— Nu? Dar a cui?
Jenny a tras adânc aer în piept și a răspuns:
— A mea.
— Poftim?
El a rămas cu privirea spre ea, neînțelegând.
Chipul lui Jenny devenise și mai palid decât de obicei.
531