untitled

— Dumnezeule, dar crezi că am avut vreun cuvânt de spus în privința
asta? a răspuns Ian. Să mă pun eu cu unul din neamul Fraser?
A dat din cap, zâmbind larg spre prietenul său.
— A venit la mine într-o zi la câmp, încercam să repar o căruță căreia îi
sărise o roată. Ieșisem de sub atelaj târâș, plin de noroi din cap până în
picioare, și am găsit-o arătând ca o tufă plină de fluturi. S-a uitat la mine de
sus și a spus… Se scărpină în cap. Mă rog, nu mai știu exact ce a zis, dar
discuția s-a încheiat cu Jenny sărutându-mă, fără să țină seama de noroi și
spunându-mi „Bine, atunci, ne căsătorim în ziua Sfântului Martin.”
Și-a desfăcut brațele într-o resemnare comică.
— Eu încă îi explicam de ce nu putem face un asemenea lucru când m-am
trezit în fața unui preot, spunând „Te iau pe tine, Janet…” și făcând o serie de
jurăminte foarte improbabile.
Jamie se legăna în sofa, zguduit de râs.
— Da, cunosc sentimentul, a spus el. Parcă ai un gol în stomac, nu-i așa?
Ian a zâmbit, alungându-și stânjeneala.
— Așa te face să te simți. Eu încă mai simt că mi se pune un nod în gât
când o văd pe Jenny stând în lumina soarelui sau când îl ține în brațe pe
Jamie cel mic și nu se uită la mine. O văd și mă gândesc „Dumnezeule, femeia
asta nu poate să fie a ta, omule, nu are cum.”
A dat din cap, șuvițele castanii căzându-i peste frunte.
— Și când se întoarce și îmi zâmbește…
A ridicat privirea spre cumnatul său, zâmbind fericit.
— Păi, știi și tu. Văd că e la fel cu tine și cu Claire a ta. E… o femeie
specială, nu?
Jamie a încuviințat din cap. Zâmbetul nu i-a părăsit buzele, însă cumva s-a
schimbat.
— Da, a spus el șoptit. E specială.
•
În timp ce beam Porto și mâncam biscuiți, Jamie și Ian au depănat alte
amintiri din copilăria pe care și-o petrecuseră împreună și despre tații lor.
Tatăl lui Ian, William, murise primăvara trecută, lăsându-l pe Ian singur cu
administrarea moșiei.
— Îți amintești când a venit tatăl tău la noi lângă râu și ne-a luat cu el la
fierar să vedem cum se repară o osie de căruță?
— Da, și nu putea înțelege de ce noi tot ne foiam de parcă stăteam pe ace.
— Și te tot întreba dacă ai nevoie să te duci la toaletă…
Amândoi bărbații râdeau prea tare pentru a mai putea continua povestea,
așa încât mi-am mutat privirea spre Jenny.
529