untitled

Oprit de șuieratul meu, s-a întors spre locul unde stăteam eu pe malul
apei cu coșul lângă mine.
— Și care e problema ta? a întrebat el. Nu ai mai văzut până acum un
bărbat în chiloți?
— Nu… cu așa ceva! am reușit să îngaim, printre hohotele de râs.
Anticipând că va fi nevoit să se bage în apă, își pusese pe sub kilt o
pereche de chiloți de o vechime incredibilă, inițial din flanelă roșie, cârpită
acum cu o paletă strălucitoare de culori și texturi. Evident, această pereche
de chiloți aparținuse demult altcuiva, care trebuie să fi măsurat cu câțiva
centimetri mai mult în talie decât Jamie. Atârnau periculos de oasele
șoldurilor, încrețiturile căzând într-un V peste abdomenul plat.
— Bunicului tău? am încercat să ghicesc, străduindu-mă din răsputeri,
fără succes însă, să îmi înghit hohotele de râs. Sau poate ai bunicii tale?
— Ai tatălui meu, a răspuns el rece, ridicându-și semeț bărbia. Doar nu te
așteptai să înot cum m-a făcut mama în fața nevesti-mii și a arendașilor!
Cu o demnitate solemnă și-a adunat excesul de material într-o mână și a
început să meargă prin apă. Pășind până în apropierea roții, s-a acomodat cu
apa și, trăgând adânc aer în piept, a sărit în sus și s-a scufundat, ultimul
lucru pe care l-am văzut la el fiind chiloții umflați din flanelă roșie. Morarul,
aplecându-se peste fereastra morii, striga încurajări și instrucțiuni de fiecare
dată când pletele lucitoare și ude ieșeau la suprafața apei.
Malul iazului era îngroșat cu plante de apă și am săpat cu bățul să caut
rădăcină de nalbă și șofran, cu frunzele lui mici și firave. Aveam coșul plin pe
jumătate când am auzit o tuse politicoasă în spatele meu.
Era o doamnă cu adevărat bătrână, sau cel puțin așa arăta. Se sprijinea
într-un băț de păducel, înveșmântată în haine pe care trebuie să le fi purtat
în urmă cu douăzeci de ani, acum prea voluminoase pentru silueta sfrijită
dinăuntrul lor.
— Bună dimineața, mi-a spus ea, clătinând din cap precum un mosor.
Purta un tulpan din pânză albă apretată care îi ascundea aproape tot
părul, însă câteva șuvițe de un cenușiu metalizat se iveau în jurul obrajilor
ca niște mere uscate.
— Bună dimineața, am răspuns și am dat să mă ridic, însă femeia a făcut
câțiva pași în față și s-a așezat lângă mine cu o grație surprinzătoare.
Trăgeam nădejde că se va mai putea ridica.
— Eu…, am început, dar m-a întrerupt imediat.
— Ești noua doamnă, desigur. Eu sunt doamna MacNab – bunica MacNab
mă strigă lumea, toate nurorile mele fiind doamne MacNab.
A întins o mână slabă și a tras coșul mai aproape de ea, inspectându-i
conținutul.
520