untitled

03.01.2019 Views

Oprit de șuieratul meu, s-a întors spre locul unde stăteam eu pe malul apei cu coșul lângă mine. — Și care e problema ta? a întrebat el. Nu ai mai văzut până acum un bărbat în chiloți? — Nu… cu așa ceva! am reușit să îngaim, printre hohotele de râs. Anticipând că va fi nevoit să se bage în apă, își pusese pe sub kilt o pereche de chiloți de o vechime incredibilă, inițial din flanelă roșie, cârpită acum cu o paletă strălucitoare de culori și texturi. Evident, această pereche de chiloți aparținuse demult altcuiva, care trebuie să fi măsurat cu câțiva centimetri mai mult în talie decât Jamie. Atârnau periculos de oasele șoldurilor, încrețiturile căzând într-un V peste abdomenul plat. — Bunicului tău? am încercat să ghicesc, străduindu-mă din răsputeri, fără succes însă, să îmi înghit hohotele de râs. Sau poate ai bunicii tale? — Ai tatălui meu, a răspuns el rece, ridicându-și semeț bărbia. Doar nu te așteptai să înot cum m-a făcut mama în fața nevesti-mii și a arendașilor! Cu o demnitate solemnă și-a adunat excesul de material într-o mână și a început să meargă prin apă. Pășind până în apropierea roții, s-a acomodat cu apa și, trăgând adânc aer în piept, a sărit în sus și s-a scufundat, ultimul lucru pe care l-am văzut la el fiind chiloții umflați din flanelă roșie. Morarul, aplecându-se peste fereastra morii, striga încurajări și instrucțiuni de fiecare dată când pletele lucitoare și ude ieșeau la suprafața apei. Malul iazului era îngroșat cu plante de apă și am săpat cu bățul să caut rădăcină de nalbă și șofran, cu frunzele lui mici și firave. Aveam coșul plin pe jumătate când am auzit o tuse politicoasă în spatele meu. Era o doamnă cu adevărat bătrână, sau cel puțin așa arăta. Se sprijinea într-un băț de păducel, înveșmântată în haine pe care trebuie să le fi purtat în urmă cu douăzeci de ani, acum prea voluminoase pentru silueta sfrijită dinăuntrul lor. — Bună dimineața, mi-a spus ea, clătinând din cap precum un mosor. Purta un tulpan din pânză albă apretată care îi ascundea aproape tot părul, însă câteva șuvițe de un cenușiu metalizat se iveau în jurul obrajilor ca niște mere uscate. — Bună dimineața, am răspuns și am dat să mă ridic, însă femeia a făcut câțiva pași în față și s-a așezat lângă mine cu o grație surprinzătoare. Trăgeam nădejde că se va mai putea ridica. — Eu…, am început, dar m-a întrerupt imediat. — Ești noua doamnă, desigur. Eu sunt doamna MacNab – bunica MacNab mă strigă lumea, toate nurorile mele fiind doamne MacNab. A întins o mână slabă și a tras coșul mai aproape de ea, inspectându-i conținutul. 520

— Rădăcină de nalbă – ah, asta e bună pentru tuse. Dar nu cred că vrei să o folosești pe asta, fetițo, a spus arătând spre un tubercul mic și cafeniu. Arată ca rădăcina crinului, dar nu e. — Dar ce este? am întrebat. — Limba-șarpelui. Dacă mănânci unul din ăsta, ai să faci tumbe prin casă. A luat tuberculul din coș și l-a aruncat în iaz, stropind cu apă în jur. A tras coșul în poală și a început să răscolească printre plantele care rămăseseră, în vreme ce eu o urmăream cu un amestec de amuzament și iritare. În cele din urmă, mulțumită, mi l-a întins înapoi. — Aha, vasăzică nu ești chiar prostuță, pentru o englezoaică, a remarcat ea. Măcar știi să deosebești vindeceaua de talpa-gâștei. A aruncat o privire spre lac, unde capul lui Jamie s-a ivit o clipă, ud și sclipitor ca al unei foci, înainte de a dispărea din nou sub moară. — Văd că Înălțimea Sa nu te-a luat doar pentru frumusețe. — Mulțumesc, am răspuns, alegând să iau remarca ei drept un compliment. Privirea bătrânei doamne, ascuțită ca un ac, era pironită pe mijlocul meu. — Nu ești încă grea? a întrebat ea. Frunze de zmeură, te ajută. Amestecă o mână de frunze cu măceșe și bea-le când crește luna, de la jumătate încolo. Apoi când e plină și începe să scadă, mănâncă niște agrișe, să îți cureți pântecul. — Ah, păi… — Am o rugăminte la Înălțimea Sa, a continuat doamna. Dar după cum văd, e nițel ocupat pentru moment, deci îți voi spune dumitale. — Prea bine, am încuviințat slab. Oricum nu știam cum aș putea-o împiedica să îmi povestească. — E vorba de nepotul meu, a zis ea, fixându-mă cu ochii cenușii de rotunjimea și strălucirea unor mărgele. Nepotul meu, Rabbie, vreau să spun; am șaisprezece nepoți, și pe trei dintre ei îi cheamă Robert, dar unul e Bob și celălalt e Rob, iar ăsta mic e Rabbie. — Să vă trăiască, am spus politicos. — Vreau să îl rog pe Înălțimea Sa să îl ia ca băiat de grajduri, a continuat. — Păi, eu nu pot… — Vezi dumneata, e taică-su, a spus ea, aplecându-se spre mine, parcă împărtășindu-mi o taină. Nu aș spune că puțină severitate e ceva greșit; bățul nu trebuie pus în cui și copilul nu trebuie alintat, am spus întotdeauna și bunul Dumnezeu știe bine că băieții sunt făcuți să fie altoiți din când în când, că nu i-ar fi lăsat El să fie atât de împielițați. Dar când ajungi să arunci copilul în vatră și să-i faci o rană pe față de mărimea palmei mele, și asta doar pentru că a luat o turtă din farfurie fără să ceară voie, atunci… 521

Oprit de șuieratul meu, s-a întors spre locul unde stăteam eu pe malul<br />

apei cu coșul lângă mine.<br />

— Și care e problema ta? a întrebat el. Nu ai mai văzut până acum un<br />

bărbat în chiloți?<br />

— Nu… cu așa ceva! am reușit să îngaim, printre hohotele de râs.<br />

Anticipând că va fi nevoit să se bage în apă, își pusese pe sub kilt o<br />

pereche de chiloți de o vechime incredibilă, inițial din flanelă roșie, cârpită<br />

acum cu o paletă strălucitoare de culori și texturi. Evident, această pereche<br />

de chiloți aparținuse demult altcuiva, care trebuie să fi măsurat cu câțiva<br />

centimetri mai mult în talie decât Jamie. Atârnau periculos de oasele<br />

șoldurilor, încrețiturile căzând într-un V peste abdomenul plat.<br />

— Bunicului tău? am încercat să ghicesc, străduindu-mă din răsputeri,<br />

fără succes însă, să îmi înghit hohotele de râs. Sau poate ai bunicii tale?<br />

— Ai tatălui meu, a răspuns el rece, ridicându-și semeț bărbia. Doar nu te<br />

așteptai să înot cum m-a făcut mama în fața nevesti-mii și a arendașilor!<br />

Cu o demnitate solemnă și-a adunat excesul de material într-o mână și a<br />

început să meargă prin apă. Pășind până în apropierea roții, s-a acomodat cu<br />

apa și, trăgând adânc aer în piept, a sărit în sus și s-a scufundat, ultimul<br />

lucru pe care l-am văzut la el fiind chiloții umflați din flanelă roșie. Morarul,<br />

aplecându-se peste fereastra morii, striga încurajări și instrucțiuni de fiecare<br />

dată când pletele lucitoare și ude ieșeau la suprafața apei.<br />

Malul iazului era îngroșat cu plante de apă și am săpat cu bățul să caut<br />

rădăcină de nalbă și șofran, cu frunzele lui mici și firave. Aveam coșul plin pe<br />

jumătate când am auzit o tuse politicoasă în spatele meu.<br />

Era o doamnă cu adevărat bătrână, sau cel puțin așa arăta. Se sprijinea<br />

într-un băț de păducel, înveșmântată în haine pe care trebuie să le fi purtat<br />

în urmă cu douăzeci de ani, acum prea voluminoase pentru silueta sfrijită<br />

dinăuntrul lor.<br />

— Bună dimineața, mi-a spus ea, clătinând din cap precum un mosor.<br />

Purta un tulpan din pânză albă apretată care îi ascundea aproape tot<br />

părul, însă câteva șuvițe de un cenușiu metalizat se iveau în jurul obrajilor<br />

ca niște mere uscate.<br />

— Bună dimineața, am răspuns și am dat să mă ridic, însă femeia a făcut<br />

câțiva pași în față și s-a așezat lângă mine cu o grație surprinzătoare.<br />

Trăgeam nădejde că se va mai putea ridica.<br />

— Eu…, am început, dar m-a întrerupt imediat.<br />

— Ești noua doamnă, desigur. Eu sunt doamna MacNab – bunica MacNab<br />

mă strigă lumea, toate nurorile mele fiind doamne MacNab.<br />

A întins o mână slabă și a tras coșul mai aproape de ea, inspectându-i<br />

conținutul.<br />

520

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!