untitled

privire aprigă și lui Tibby i-a spus să plece să ajute la pregătirea cinei, însă
trebuie să îi fi spus lui Dougal.
Dacă Dougal MacKenzie fusese atât de aprig la mânie când apărase
onoarea surorii sale, îmi puteam imagina ce ar fi putut face pentru a o apăra
pe cea a fiicei lui.
— Mă cutremur numai la gând, am spus, rânjind spre el.
— Și eu, a răspuns Jamie, înfiorându-se.
M-a privit cu coada ochiului, cu un aer rușinat.
— Știi că băieții se trezesc uneori dimineața cu… mă rog, cu…
Sângele i-a năvălit în obraji.
— Da, știu, am răspuns. La fel pățesc și bărbații de douăzeci și trei de ani.
Crezi că eu nu bag de seamă? De altfel, chiar tu îmi arăți destul de des.
— Mmmhm. Așadar, în dimineața după ziua în care ne-a prins mama lui
Tib, m-am trezit chiar la răsăritul soarelui. O visasem – pe Tib, nu pe mama
ei –, așa că nu am fost foarte surprins să simt o mână pe mădularul meu.
Surprinzător era că nu era a mea.
— Și cu siguranță nu era a lui Tibby.
— Păi, nu, nu era. Era a lui taică-su.
— A lui Dougal?! Ce naiba…
— Da, am făcut ochii mari și el mi-a zâmbit, foarte cald. Și pe urmă s-a
așezat pe pat și am avut o mică discuție amicală, ca între unchi și nepot, ca
între un tată adoptiv și un fiu adoptiv. Mi-a povestit cât de bucuros e că mă
are acolo, el neavând un fiu, și toate cele. Și cum toată familia lui era atât de
încântată de mine și așa mai departe. Și cât de supărat ar fi el dacă ar crede
că eu aș putea profita de sentimentele atât de frumoase și de pure pe care lear
nutri fiicele lui față de mine și cum desigur el ar fi atât de fericit dacă ar
putea avea încredere în mine ca în propriul său fiu. Și în tot acest timp el
vorbea și eu stăteam acolo întins, el cu o mână pe jungher și cu cealaltă pe
ouăle mele frumoase și tinere. Deci am zis da, unchiule, și nu, unchiule, și
când a plecat, m-am înfășurat în plapumă și am visat porci. Și nu am mai
sărutat o fată până nu am împlinit șaisprezece ani și am plecat la Leoch.
S-a uitat spre mine, zâmbind. Părul îi era strâns la spate cu o bucată de
piele, dar șuvițele mai scurte i se învolburau ca de obicei în jurul frunții,
strălucind arămiu și auriu în aerul limpede și răcoros. Pielea i se închisese
într-un bronz auriu în timpul călătoriei de la Leoch și Craigh na Dun și arăta
precum o frunză de toamnă, plutind învârtindu-se veselă purtată de vânt.
— Dar tu, frumoasa mea englezoaico? a întrebat el zâmbind larg. Se
țineau băieții după tine, topiți de dragul tău, sau erai timidă și feciorelnică?
— Aveam mai puțin decât tine când m-am sărutat prima dată, am
răspuns, precaută. Aveam opt ani.
518