untitled

Jamie a rânjit spre mine.
— Păi, am făcut deja câteva demonstrații practice. Dar am avut un mic
accident ultima dată.
A schimbat priviri acuzatoare cu nepotul său.
— Nu te uita la mine, i-a spus el băiatului. A fost doar vina ta. Ți-am spus
să nu te miști.
— Hmhm, a zis Jenny sever, cu o privire mustrătoare spre fratele său și o
alta spre fiul ei.
Jamie cel mic a răspuns ridicându-și poalele cămășuței peste față, însă
Jamie cel mare, neafectat, a zâmbit vesel cu gura până la urechi și s-a ridicat,
ștergându-și murdăria de pe pantaloni. A așezat o mână peste capul acoperit
cu cămașa al nepotului său și l-a întors pe băiețel spre casă.
— „Căci pentru toate e un timp”, a citat el, „și un timp pentru toate
lucrurile de pe pământ.” Întâi muncim, micuțule Jamie, pe urmă ne spălăm.
Și pe urmă – slavă lui Dumnezeu – vine timpul să mâncăm.
•
După ce s-a ocupat de cele mai presante treburi, Jamie și-a făcut timp în
următoarea după-amiază să îmi arate conacul. Construit în 1702, era întradevăr
modern pentru timpurile lui, cu inovații precum sobele din teracotă
pentru încălzit și un cuptor mare din cărămidă încastrat în peretele
bucătăriei, astfel încât pâinea nu mai era coaptă în jăraticul căminului. Holul
de la parter, scările și salonul erau tapetate cu tablouri. Din loc în loc câte un
peisaj pastoral sau un desen cu animale, însă cele mai multe erau portrete
ale membrilor familiei și ale rudelor. M-am oprit în fața unui tablou
înfățișând-o pe Jenny când era fetiță. Stătea pe zidul grădinii, cu o plantă
agățătoare cu frunze roșii în spate. De-a lungul zidului erau aliniate câteva
păsări: vrăbii, un sturz, o ciocârlie și chiar un fazan, toate împingându-se să
ajungă în fața stăpânei lor care râdea fericită. Se deosebea de cele mai multe
din tablourile cu atitudinea serioasă, în care unul sau altul dintre strămoșii
familiei privea supărat dincolo de rama portretului, ca și cum gulerul țeapăn
îl sufoca.
— Mama mea l-a pictat, a spus Jamie, observându-mi interesul. Le-a mai
făcut și pe câteva din cele de pe scări, dar aici sunt doar două tablouri ale ei.
Și ei îi plăcea acesta cel mai mult.
Un deget mare și bont a atins ușor suprafața pânzei, trasând linia tulpinii
agățătoare cu frunze roșii.
— Astea sunt păsările îmblânzite ale lui Jenny. De fiecare dată când era
câte o pasăre cu un picior sucit sau o aripă ruptă, oricine o găsea i-o aducea
la Jenny și în câteva zile o vindeca și o făcea să îi ciugulească din palmă. Ăsta
îmi aduce întotdeauna aminte de Ian.
509