untitled

case din depărtare. Privindu-l pe bărbatul care cobora dealul, am băgat de
seamă că șchiopăta. Când a intrat pe poartă, motivul a devenit limpede.
Piciorul drept îi lipsea de sub genunchi, și avea un picior de lemn. În ciuda
șchiopătatului, se mișca tinerește. De fapt, când s-a apropiat de umbrar am
observat că avea în jur de douăzeci de ani. Era înalt, aproape la fel de înalt ca
Jamie, însă mult mai îngust în șolduri, suplu, aproape slăbănog.
S-a oprit la intrarea în umbrar, sprijinindu-se greu pe zăbrele, și m-a
studiat cu interes. Sprâncenele groase cădeau moale peste fruntea înaltă și
ochii de un căprui adânc mă priveau cu o veselie domolită și răbdătoare.
Vocea lui Jamie și cea a surorii lui se aprinseseră în timp ce stătusem
afară. Fereastra era deschisă spre vremea frumoasă și cei doi combatanți se
auzeau destul de bine din umbrar, deși nu toate cuvintele se distingeau
limpede.
— Nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala, cață! s-a auzit vocea lui Jamie,
tare în aerul liniștit al serii.
— Nu ai nici măcar decența…
Răspunsul surorii sale s-a pierdut în vânticelul iscat din senin.
Nou-venitul a înclinat capul ușor spre casă.
— Ah, vasăzică Jamie e acasă.
Am încuviințat din cap, neștiind dacă ar trebui să mă prezint. Nu conta,
căci tânărul bărbat a zâmbit și a înclinat capul spre mine.
— Eu sunt Ian Murray, soțul lui Jenny. Și cred că dumneata ești… ah…
— Târfa englezoaică cu care s-a însurat Jamie, am încheiat eu. Numele
meu e Claire. Deci știați despre căsătorie? am întrebat când el a început să
râdă.
Mintea îmi gonea. Soțu lui Jenny?
— Ah, da. Am auzit de la Joe Orr, care auzise de la un căldărar în Ardraigh.
Nu poți ține nimic tăinuit multă vreme în Highlands. Ar trebui să știi asta,
chiar dacă sunteți căsătoriți abia de o lună. De câteva săptămâni, Jenny se
întreabă cum arăți.
— Desfrânato! s-a auzit Jamie urlând din casă.
Soțul lui Jenny nici nu a clipit, ci a continuat să mă examineze cu o
curiozitate prietenoasă.
— Ești frumoasă, a spus el, privindu-mă deschis. Ți-e drag de Jamie?
— Păi… da. Da, mi-e drag, am răspuns, nițel surprinsă.
Începeam să mă obișnuiesc cu sinceritatea abruptă care îi caracteriza pe
cei mai mulți dintre scoțieni, însă uneori aceasta reușea să mă surprindă.
Și-a strâns buzele și a încuviințat din cap, ca și cum răspunsul meu l-ar fi
mulțumit, apoi s-a așezat lângă mine pe bancă.
498