untitled

— Te poftesc să nu îmi vorbești mie în felul ăsta, James Fraser, frate sau
nu! Și ce vrei să spui cu „rușinea” mea? Prostule!
— Ce vreau să spun? Când te plimbi în văzul lumii umflată ca un broscoi
nebun?
Jamie i-a imitat disprețuitor burta cu mâna. Jenny a făcut un pas în spate,
și-a luat avânt și i-a ars o palmă cu toată forța de care era capabilă. Impactul
i-a dat capul pe spate și a lăsat conturul alb al degetelor ei pe obrazul lui.
Jamie a ridicat încet o mână spre urmă, străpungând-o cu privirea. Ochii ei
scăpărau primejdios și pieptul i se ridica și i se cobora de mânie.
— Broscoi, ha? Fricos împuțit – ce curaj ai avut tu să mă lași aici,
crezându-te închis ori mort, fără un cuvânt și pe urmă într-o bună zi să apari
din senin – și cu o nevastă pe deasupra –, să stai în salonul meu și să mă faci
broscoi, depravată și…
— Nu te-am făcut depravată, dar ar fi trebuit! Cum ai putut…
În ciuda diferenței de înălțime, fratele și sora erau aproape nas în nas,
mârâind unul spre celălalt, străduindu-se să își mențină tonul vocii coborât
pentru a nu se auzi în întregul conac. Efortul lor era zadarnic, judecând după
diversele chipuri curioase pe care le surprindeam trăgând discret cu ochiul
din bucătărie, din hol și pe fereastră. Stăpânul de la Broch Tuarach avea
parte de o primire interesantă, fără îndoială.
M-am gândit că cel mai bine era să îi las să discute în absența mea, așadar
am pășit fără zgomot în hol, cu o înclinare jenată din cap spre femeia mai în
vârstă, apoi am ieșit în curtea unde se ridica un pavilion acoperit cu
verdeață în care se afla o bancă, pe care m-am așezat, privind în jur cu
interes.
Lângă umbrar se afla o mică grădină împrejmuită cu ziduri în care
înfloreau ultimii trandafiri ai verii. În spatele acestei grădini se afla ceea ce
Jamie numea „porumbarul”; sau așa am bănuit, după mulțimea de porumbei
care zburau înăuntru și afară prin acoperișul perforat al construcției.
Știam că mai erau un șopron și un fânar; acestea trebuie să fie de cealaltă
parte a casei, împreună cu hambarul și curtea găinilor și grădina de
zarzavaturi și capela părăsită. Și atunci la ce folosea construcția mică de
piatră din această parte? Vântul slab de toamnă bătea din acea direcție; am
tras adânc aer în piept și am fost răsplătită cu aroma bogată de hamei și
drojdie. Așadar, era o distilerie unde se producea berea pentru moșie.
Drumul care trecea pe lângă poartă ducea în sus pe un deal scund. În timp
ce priveam, câțiva bărbați și-au făcut apariția pe coama dealului, conturat în
lumina serii. Au părut să zăbovească o clipă, de parcă își luau la revedere
unul de la celălalt. Impresia mi s-a confirmat când unul dintre ei a coborât
spre casă, în vreme ce ceilalți s-au îndepărtat peste câmpuri, spre pâlcul de
497