untitled

Așadar, dacă nici rațiunea, nici simțirea nu funcționau, cum rămânea cu
datoria? Făcusem un jurământ de nuntă față de Frank, și îl făcusem din toată
inima. Îi jurasem același lucru lui Jamie, intenționând să îl încalc cât mai
repede. Pe care dintre ei îl voi trăda acum? Am rămas așezată în timp ce
soarele se lăsa tot mai jos în cer și rândunicile dispăreau spre cuiburile lor.
Când luceafărul de seară a început să clipească printre ramurile
întunecate ale pinilor, am ajuns la concluzia că acest raționament nu era de
niciun folos. Știam să va trebui să mă bazez pe altceva, dar nu eram sigură
pe ce anume. M-am întors spre piatra spintecată și am făcut un pas, apoi
încă unul și încă unul. Oprindu-mă, m-am întors în jur și am încercat în
cealaltă direcție. Un pas, apoi altul și altul… și înainte să știu măcar că
luasem o hotărâre, zburam deja la jumătatea drumului în jos, alergând
frenetic peste smocurile de iarbă, alunecând și căzând printre porțiunile în
care se iveau bolovani de granit.
Când am ajuns la colibă, abia respirând de teamă că plecase deja, m-am
liniștit văzându-l pe Donas priponit, păscând în apropiere. Calul și-a ridicat
capul și m-a măsurat cu o privire iritată. Pășind cu grijă, am deschis ușa.
Jamie era în camera din față, adormit pe o laviță îngustă din stejar. Dormea
pe spate, cum îi era obiceiul, cu mâinile încrucișate pe burtă, cu gura ușor
deschisă. Ultimele raze de lumină ale zilei ce intrau pe fereastra din spatele
meu îi conturau chipul ca o mască de metal; urmele argintii ale lacrimilor
uscate sclipeau pe pielea aurie și barba scurtă și arămie îi strălucea stins.
Am rămas o clipă în picioare, privindu-l cuprinsă de o tandrețe inefabilă.
Mișcându-mă cât de încet puteam, m-am așezat pe lavița îngustă și m-am
cuibărit lângă el. S-a întors spre mine, cum făcea adesea în somn,
strângându-mă la pieptul lui și odihnindu-și capul pe părul meu. Pe jumătate
conștient, a ridicat brațul să îmi netezească părul care îl gâdila în nas; am
simțit o tresărire bruscă atunci când s-a trezit realizând că sunt acolo, apoi
ne-am dezechilibrat și am ajuns pe podea împreună, cu Jamie peste mine.
Nu aveam nici cea mai mică îndoială că avea să mă sufoce sub greutatea
lui. Am împins un genunchi în burta lui, mormăind.
— Dă-te la o parte! Nu pot respira!
În loc de asta, m-a sărutat pătimaș. Am ignorat pentru moment lipsa de
oxigen pentru a mă concentra pe treburi mai importante.
Multă vreme am rămas înlănțuiți fără să scoatem o vorbă. În cele din
urmă, Jamie a murmurat „De ce?”, cu gura înfundată în părul meu.
I-am sărutat obrazul umed și sărat. Îi simțeam inima bătându-i lângă
coastele mele și nu îmi doream decât să stăm așa o veșnicie, fără să ne
mișcăm, fără să facem dragoste, doar să respirăm același aer.
— Nu puteam altfel, am spus.
483