untitled

Încă mai tremuram și sughițam, dar plânsul incontrolabil începuse a se
domoli.
— Năsturel, a răspuns el, cu vocea ușor înfundată din cauza frunzelor din
gură.
Le-a scuipat și mi le-a aplicat pe spate.
— Nu ești singura care te pricepi cât de cât la leacuri din ierburi,
englezoaico, a continuat el cu glasul acum mai limpede.
— Ce… ce gust are? am întrebat, încercând să respir printre suspine.
— Destul de neplăcut, a răspuns el laconic.
A terminat tratamentul, așezând tartanul ușor peste umerii mei.
— N-o să lase…, a început, apoi a șovăit. Vreau să spun că pielea nu e
tăiată adânc. Cred că-ă… nu vei rămâne cu urme.
Vocea îi era supărată, dar atingerea îi era foarte blândă și din nou am
simțit cum mă podidește plânsul.
— Îmi pare rău, am bâiguit, ștergându-mi nasul cu un colț al tartanului.
Nu… nu știu ce se întâmplă cu mine. Nu știu de ce nu mă pot opri din plâns.
Jamie a ridicat din umeri.
— Nu cred că a mai încercat până acum cineva să te rănească dinadins.
Probabil ai suferit un șoc, pe lângă durere.
A făcut o pauză, ridicând un capăt al tartanului.
— Și eu am făcut la fel, a spus el pe un ton degajat. Am vomat după aceea
și am plâns tremurând, în timp ce îmi curățau tăieturile.
Mi-a șters cu grijă obrajii cu bucata de stofă, apoi m-a apucat de bărbie și
mi-a ridicat fața spre el.
— Și pe urmă m-am oprit din tremurat, englezoaico, a continuat el cu glas
liniștit. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru durere, pentru că ea însemna că
încă mai eram în viață.
Mi-a dat drumul, înclinând capul spre mine.
— Când ajungi în acel punct, fetițo, să-mi dai de veste, că am câteva
lucruri pe care vreau să ți le spun atunci.
S-a ridicat și a coborât la malul pârâiașului, pentru a spăla batista pătată
de sânge în apa rece.
— Ce te-a făcut să vii înapoi? am întrebat când s-a întors de la apă.
Reușisem să mă opresc din plâns, dar încă mai tremuram și m-am
ghemuit mai bine între faldurile tartanului.
— Alec MacMahon, a spus el zâmbind. L-am rugat să stea cu un ochi pe
tine cât sunt eu plecat. Când sătenii te-au luat pe tine și pe doamna Duncan,
a călărit toată noaptea și a doua zi ca să mă găsească. Și pe urmă am călărit
eu ca un diavol înapoi. Dumnezeule, ăsta e un cal extraordinar.
469