untitled

care Arthur Duncan o aflase în ceasul dinaintea morții sale. Taina pentru
care murise. Resturile cămășii ei au căzut într-o parte, dezvăluind o burtă
rotundă de șase lungi de sarcină.
Stăteam precum o stâncă, privind-o. Jamie însă nu avea astfel de șovăieli.
Prinzându-mă cu o mână și cu cealaltă săltând sabia, s-a aruncat în mulțime,
împingând oamenii din calea sa cu genunchii, coatele și mânerul armei,
croindu-și drum cu forța spre marginea lacului. Acolo a scos un fluierat
ascuțit printre dinți.
Absorbiți de spectacolul de sub stejar, foarte puțini din cei prezenți și-au
dat seama la început ce se întâmplă. Pe urmă, când câțiva oameni au început
să strige și să se repeadă spre noi, s-a auzit un bubuit de copite galopând
prin noroiul bătătorit de deasupra malului. Lui Donas tot nu îi plăceau
oamenii foarte mult și nu avea nicio dificultate să o arate. A mușcat prima
mână care s-a întins spre căpăstrul lui și un bărbat s-a dat înapoi țipând, cu
sângele șiroindu-i. Calul s-a dat îndărăt, nechezând și lovind aerul cu
copitele și curajoșii care aveau de gând să îl oprească s-au răzgândit imediat.
Jamie m-a aruncat în șa ca pe un sac de cartofi, apoi a sărit el însuși într-o
mișcare fluidă. Făcându-și drum cu lovituri de sabie, l-a întors pe Donas prin
mulțimea care îi stătea în cale. Pe măsură ce oamenii cădeau în fața atacului
violent al dinților, copitelor și sabiei, am prins viteză, lăsând în urmă lacul,
satul și Leochul. Rămasă fără suflare din cauza impactului, m-am luptat să
vorbesc, să strig spre Jamie.
Căci nu rămăsesem stană de piatră la dezvăluirea sarcinii lui Geilie.
Altceva mă înghețase până în măduva oaselor. Când Geilie se rotise, cu
brațele albe întinse spre cer, văzusem ceea ce ea însăși văzuse la mine atunci
când propriile mele haine fuseseră smulse. Văzusem pe brațul ei un semn
aidoma celui pe care eu însămi îl purtam. Aici, în aceste vremuri, era semnul
vrăjitoriei, însemnul magiei. Cicatricea mică și urâtă a unui vaccin împotriva
variolei.
•
Ploaia cădea în rafale pe suprafața apei, mângâindu-mi chipul umflat și
arsurile lăsate de sfoara care îmi strânsese încheieturile mâinilor. Am cules
în căușul palmelor apă din izvor și am băut-o fără grabă, simțind
recunoscătoare lichidul răcoros scurgându-mi-se în jos pe gâtlej.
Jamie a dispărut câteva minute. S-a întors cu o mână de frunze întunecate
și late, mestecând ceva. A scuipat un ghemotoc de frunze macerate în palmă,
și-a vârât un alt smoc de frunze în gură și m-a întors cu spatele la el. Mi-a
aplicat cu blândețe frunzele mestecate pe spate și usturimea a scăzut
considerabil.
— Ce frunze sunt alea? am întrebat, făcând un efort să mă stăpânesc.
468