untitled

Geilie era acolo, fără îndoială în aceeași situație; am prins cu coada
ochiului o fluturare a părului ei platinat, zburând în bătaia ușoară a vântului
iscat deodată. Brațele mi s-au întins mult deasupra capului când funia a fost
petrecută peste creanga unui stejar înalt și trasă strâns în sus. Am scrâșnit
din dinți și m-am agățat cu putere de furia mea; era singurul lucru pe care îl
aveam pentru a mă lupta cu teama. În aer plutea o anticipație fără suflare,
punctată de murmurele și de strigătele agitate ale mulțimii de privitori.
— Învaț-o minte, John! Hai odată!
John MacRae, sensibil la responsabilitățile teatrale ale profesiei lui, a
făcut o pauză, cu biciul ridicat la nivelul mijlocului, plimbându-și privirea
peste mulțime. A făcut un pas în față și mi-a ajustat cu blândețe poziția,
astfel încât să vin cu fața spre trunchiul copacului, aproape atingând coaja
zgrunțuroasă. Apoi a făcut doi pași în spate, și-a ridicat biciul și l-a lăsat să
cadă.
Șocul a fost mai rău decât durerea. De fapt, abia după câteva lovituri miam
dat seama că vătaful se străduia să mă cruțe de durere. Cu toate acestea,
una sau două lovituri au fost suficient de puternice încât să îmi rupă pielea;
am simțit înțepătura ascuțită care a urmat impactului.
Îmi țineam ochii strâns închiși, obrazul apăsat cu putere de lemn,
încercând pe cât puteam să mă gândesc la altceva. Cu toate acestea, fără
veste, am auzit o voce care m-a chemat înapoi în realitate.
— Claire!
Funia era ușor slăbită în jurul încheieturilor, suficient cât să îmi permită
să mă smucesc întorcându-mă, cu fața spre gloată. Mișcarea mea subită l-a
dezorientat pe vătaf care a lovit în gol, s-a împiedicat și, dezechilibrându-se,
s-a lovit cu fruntea de un braț. Asta a avut un efect foarte bun asupra
mulțimii, care a început să urle insulte și să râdă batjocoritor spre el.
Părul îmi căzuse pe frunte și mi se lipise de față de la transpirație, lacrimi
și murdăria temniței. Mi-am scuturat capul pentru a mi-l da pe spate și am
reușit să arunc măcar o privire într-o parte care mi-a confirmat ceea ce
urechile mele auziseră.
Jamie își făcea loc împingând prin mulțimea care i se punea în cale, cu
chipul precum o furtună, profitând fără jenă de înălțimea și de forța lui.
M-am simțit precum generalul MacAuliffe la Bastogne când a văzut
Armata a Treia a lui Patton în zare. În ciuda pericolului cumplit în care se
găsea Geilie, eu însămi și acum și Jamie, niciodată nu fusesem atât de fericită
să văd pe cineva.
— Bărbatul vrăjitoarei!
— E soțul ei!
— Împuțitul de Fraser! Trădătorul!
463