untitled

— Și pe urmă urcușul de aproape o mie de metri, am spus. De ce ești atât
de interesat de floarea aceea?
M-am întors ridicându-mi privirea spre el. Lustra din salon îi contura
capul cu o linie subțire aurie, precum gravura medievală a unui sfânt.
— Nu planta mă interesează. Dar dacă tot urci până acolo, aș vrea să
arunci o privire în afara cercului de pietre.
— Așa, am răspuns amabilă. Să văd ce?
— Urme de foc, a spus el. În toate documentele pe care le-am putut citi
despre Beltane, focul e întotdeauna menționat în ritualuri. Cu toate acestea,
femeile pe care le-am văzut azi-dimineață nu au aprins focul. Poate că au
aprins focul de Beltane cu o noapte înainte și s-au întors a doua zi dimineață
pentru dans. Deși documentele susțin că cirezile de vaci aprind focul. În
interiorul cercului nu era nicio urmă de foc, a adăugat el. Însă noi am plecat
înainte să îmi treacă prin minte să verific în exteriorul lui.
— Prea bine, am spus și am căscat.
Două dimineți începute devreme începeau să se facă simțite. Am închis
cartea și m-am ridicat.
— Cu condiția să nu fiu nevoită să mă trezesc înainte de nouă.
De fapt era aproape unsprezece când am ajuns la cercul de pietre. Ploua
mărunt și eram udă până la piele, căci nu mă gândisem să iau o pelerină. Am
inspectat în grabă zona din afara cercului, dar, dacă fusese vreodată un foc
acolo, cineva se străduise să șteargă orice urmă.
Planta a fost ușor de găsit. Era acolo unde îmi aminteam, la baza celui mai
înalt dintre blocurile de piatră. Am luat câteva exemplare și le-am pus în
batistă pentru moment, cu intenția să le așez cum trebuie atunci când aveam
să ajung înapoi la mașina mică a doamnei Baird, unde îmi lăsasem ierbarele
grele.
Cel mai înalt dintre megaliții din cerc era o piatră crăpată, cu o
despicătură verticală care despărțea cele două blocuri masive. În mod
straniu, cele două jumătăți fuseseră despărțite din motive necunoscute. Deși
era clar că suprafețele se potriveau, între ele se căsca un gol de șaizeci sau
nouăzeci de centimetri.
De undeva din apropiere se auzea un zbârnâit înfundat. Am crezut că ar
putea fi un stup de albine cuibărit în vreo crevasă și am pus mâna pe piatră
pentru a mă apleca în despicătură.
Piatra a scos un țipăt asurzitor.
M-am tras îndărăt cât de repede am putut, mișcându-mă atât de iute,
încât m-am împiedicat de iarba scurtă și am căzut cu o bufnitură. Am
măsurat piatra cu privirea, în timp ce broboane de transpirație îmi
acopereau fruntea.
46