untitled

era chiar prințul fermecător din povești, nu puteam fi mofturoasă în situația
în care mă aflam. Îmi alegeam și eu cavalerii după cum se iveau.
Cu o plecăciune în fața judecătorilor și o alta, mai puțin formală, spre
mine, domnul Gowan a adoptat poziția sa obișnuită bățoasă, și-a vârât
degetele mari în cureaua pantalonilor și s-a avântat cu tot romantismul
inimii sale bătrâne și galante în luptă, optând pentru arma favorită a
avocatului: plictiseala.
Și a mânuit-o cu mare artă. Cu precizia ucigătoare a unei arme automate,
a pus fiecare acuzație a rechizitoriului pe masa de operații a cercetării sale
minuțioase și a disecat-o fără milă în bucățele cu tăișul statutului și cu
satârul precedentului.
A fost o performanță nobilă. A vorbit. Și a vorbit. Și pe urmă iar a vorbit,
părând din când în când să se oprească respectuos pentru a aștepta
instrucțiuni de pe bancă, dar de fapt trăgându-și doar răsuflarea pentru un
nou atac verbal.
Cu viața atârnând în balanță și cu viitorul depinzând întrutotul de
elocința acestui omuleț uscățiv, ar fi trebuit să îi sorb cuvintele. În schimb,
m-am trezit căscând, incapabilă să îmi acopăr gura, și mutându-mi greutatea
de pe un picior pe un alt picior dureros, dorindu-mi din suflet să fiu arsă
odată, să scap de această tortură.
Mulțimea părea să simtă același lucru și, în vreme ce agitația efervescentă
a dimineții pălea transformându-se într-un plictis de moarte, vocea subțire
și educată a domnului Gowan vorbea și vorbea și nu mai termina. Oamenii
au început să părăsească piața, amintindu-și deodată de animale care
trebuiau să fie mulse și podele care trebuiau măturate, convinși fiind că
nimic demn de interes nu se putea întâmpla atât timp cât glasul ucigător
continua să vorbească. Atunci când în cele din urmă Ned Gowan și-a încheiat
pledoaria inițială de apărare, se lăsa întunericul și judecătorul bondoc pe
care îl botezasem Jeff a anunțat că a doua zi dimineață curtea se va întruni
din nou.
După un scurt schimb de mormăituri între Ned Gowan, Jeff și John
MacRae vătaful, am fost dusă spre han între doi săteni voinici. Aruncând o
privire peste umăr, am văzut-o pe Geilie, condusă în direcția opusă, cu
spatele drept, refuzând să fie grăbită sau să privească în jurul ei.
În cămăruța întunecată din spatele hanului, legăturile mi-au fost în cele
din urmă scoase de la mâini și a fost adusă o lumânare. Apoi și-a făcut
apariția Ned Gowan, cu o sticlă de bere și o farfurie cu pâine și carne.
— Am doar câteva minute la dispoziție pentru a sta cu dumneata, draga
mea, și acelea obținute greu, așa încât ascultă-mă cu atenție.
458