untitled
450 — Ah, da. O inimă mare, plină de milă și de compasiune, a răspuns ea ironic. De mare ajutor îi va fi. Moartea îi stă pe umăr, chior să fii și tot o vezi. Dacă mai trăiește încă doi ani după Hogmanay 17 e bine; dar nu mai mult de atât. — Și cât vei mai trăi dumneata? am întrebat. A înghițit ironia, însă vocea melodioasă a rămas neclintită. — Ceva mai puțin decât el, probabil. Nu contează. Am reușit multe în puținul răgaz pe care l-am avut; zece mii de lire trimise în Franța și comitatul de partea prințului Charles. Când va izbucni răscoala voi ști că am ajutat. Dacă mai apuc ziua aceea. Stătea aproape sub gaura din acoperiș. Ochii îmi erau suficient de obișnuiți cu întunericul pentru a distinge silueta palidă în noroi, o fantomă prematură și încă în viață. Deodată s-a întors spre mine. — Orice s-ar întâmpla în fața judecătorilor, nu am niciun regret, Claire. — Eu regret că am doar o viață pe care să i-o dau patriei? am întrebat ironic. — Bine spus, a rostit ea. — Este, nu-i așa? Am rămas tăcute pe măsură ce întunericul se adâncea. Bezna gropii părea o forță tangibilă, apăsând rece și grea peste pieptul meu, înecându-mi plămânii cu mirosul morții. În cele din urmă m-am ghemuit, mi-am pus capul pe genunchi și am renunțat la luptă, căzând într-o toropeală agitată la limita dintre frig și panică. — Așadar îl iubești? a întrebat deodată Geilie. Mi-am ridicat capul dintre genunchi, uimită. Nu aveam idee cât era ceasul; o stea palidă sclipea deasupra capetelor noastre, însă nu arunca nicio lumină în groapă. — Pe cine, pe Jamie? — Pe cine altcineva? a întrebat ea sec. Numele lui îl strigai în somn. — Nu știam că îi strigam numele. — Deci, îl iubești? Din cauza frigului mă copleșise un soi de amețeală ucigătoare, însă vocea curioasă a lui Geilie m-a mai scos puțin din amorțeală. Mi-am cuprins genunchii cu brațele, legănându-mă ușor înainte și înapoi. Lumina de la gaura de deasupra se stinsese, preschimbându-se în bezna moale a începutului de noapte. Judecătorii urmau probabil să sosească a doua zi. Era nițel cam târziu să ne ascundem de adevăr, eu sau oricine 17 Ultima zi a anului și este sinonim cu celebrarea Anului Nou în Scoția (n. tr.).
altcineva. Deși încă nu reușeam să admit că aș putea fi într-un pericol de moarte, începeam să înțeleg pornirea care îi face pe prizonierii condamnați la moarte să caute să se spovedească în ajunul execuției. — Dacă îl iubești cu adevărat, vreau să spun, a insistat Geilie. Nu doar să vrei să te culci cu el; asta știu că vrei și același lucru dorește și el. Dar asta vor cu toții. Însă tu îl iubești? Îl iubeam? Mai presus de poftele cărnii? Groapa avea anonimitatea întunecată a confesionalului, și un suflet în pragul morții nu are vreme de minciuni. — Da, am spus și mi-am așezat din nou capul pe genunchi. În groapă s-a lăsat tăcerea o vreme și am șovăit încă o dată la hotarul somnului când am auzit-o vorbind din nou, parcă pentru sine. — Vasăzică e posibil, a spus ea, gânditoare. • Judecătorii au sosit o zi mai târziu. Din întunericul gropii pentru hoți auzeam agitația iscată de venirea lor; strigătele sătenilor și pocnetul copitelor pe caldarâmul străzii principale. Animația s-a stins când procesiunea s-a îndepărtat pe stradă spre piață. — Au sosit, a spus Geilie, ascultând agitația de deasupra noastră. Ne-am strâns mâinile din impuls, animozitățile fiind îngropate în frică. — Păi, am răspuns încercând să par curajoasă, probabil e mai bine să mori arzând pe rug decât să îngheți de frig. Cu toate acestea, noi am continuat să înghețăm. Abia la ceasurile prânzului a doua zi ușa temniței noastre s-a ridicat deodată și am fost trase afară din groapă pentru a fi duse la judecată. Fără îndoială pentru a găzdui mulțimea de spectatori, sesiunea se ținea în piață, în fața casei familiei Duncan. Am văzut-o pe Geilie aruncând o privire scurtă spre ferestrele în formă de romburi ale salonului, apoi și-a întors chipul, lipsit de expresie. Erau doi judecători ecleziastici, așezați pe scaune căptușite în spatele mesei care fusese adusă în piață. Unul dintre ei era neobișnuit de înalt și slab, iar celălalt era scund și îndesat. Îmi aminteau fără să vreau de o revistă americană comică pe care o văzusem o dată; necunoscându-le numele, i-am botezat în mintea mea: pe cel înalt Mutt și pe celălalt Jeff. Cei mai mulți dintre săteni erau acolo. Privind în jur, i-am văzut pe mulți dintre foștii mei pacienți. Însă, remarcabil, dintre locuitorii castelului nu era nimeni. John MacRae, vătaful satului Cranesmuir, a citit rechizitoriul, capetele de acuzare împotriva numitei Geillis Duncan și numitei Claire Fraser, ambele acuzate înaintea Curții bisericești de vrăjitorie. 451
- Page 400 and 401: Am fost întreruptă de niște lăt
- Page 402 and 403: — E tare ca lemnul. Un gât bun d
- Page 404 and 405: pustie. Și când au trimis după m
- Page 406 and 407: — În engleză voi le ziceți foc
- Page 408 and 409: deasupra; poate că valetul era cu
- Page 410 and 411: stăpânire de sine foarte aproape
- Page 412 and 413: Am aruncat o privire de-a lungul me
- Page 414 and 415: — Vai de mine, trebuia să îmi f
- Page 416 and 417: Colum și-a acoperit ochii, prefăc
- Page 418 and 419: — Față în față. Așa e bine.
- Page 420 and 421: menghină, apăsându-mi dureros oa
- Page 422 and 423: Capul roșcovan s-a aplecat pentru
- Page 424 and 425: diametru de mai puțin de un metru.
- Page 426 and 427: Din spatele meu s-a auzit un țipă
- Page 428 and 429: — Și altele… păi, vocea lui s
- Page 430 and 431: Ducele era încântat. L-a bătut u
- Page 432 and 433: — După cum se vede, nu-l pupi pe
- Page 434 and 435: a-și lua avânt. Un fum aromat a
- Page 436 and 437: Ce s-ar fi întâmplat, mă întreb
- Page 438 and 439: lespezile de piatră, arcuindu-și
- Page 440 and 441: — Femeia aceea e cunoscută drept
- Page 442 and 443: 442 Împingând ușa, am văzut-o p
- Page 444 and 445: — Nu foarte mult, a răspuns ea.
- Page 446 and 447: — Oricine observă cum se uită f
- Page 448 and 449: — A fost nițel riscant să îl u
- Page 452 and 453: — Aducem dovada că acuzatele au
- Page 454 and 455: — Vătafule! a spus el. S-a înto
- Page 456 and 457: 456 — Ce porcărie fără sens! a
- Page 458 and 459: era chiar prințul fermecător din
- Page 460 and 461: A privit în jur, sceptic. Un adăp
- Page 462 and 463: — Deci eu am de ales între a fi
- Page 464 and 465: Și alte asemenea epitete au încep
- Page 466 and 467: mulțimea, însă știam că trebui
- Page 468 and 469: care Arthur Duncan o aflase în cea
- Page 470 and 471: S-a uitat cu mulțumire spre Donas,
- Page 472 and 473: M-a apucat de umeri și m-a strâns
- Page 474 and 475: — Jamie, am spus, simțindu-mi in
- Page 476 and 477: Am dormit buștean, trezindu-mă c
- Page 478 and 479: — Nu… nu știu nimic despre ea.
- Page 480 and 481: Buzele îmi erau prea amorțite să
- Page 482 and 483: — Da, a spus încet, atât de în
- Page 484 and 485: Am râs, puțin tremurat. — Nici
- Page 486 and 487: 486 • PARTEA A CINCEA • LALLYBR
- Page 488 and 489: Apropiindu-ne astfel de subiectul u
- Page 490 and 491: până la genunchi cu praf roșiati
- Page 492 and 493: Vorbea cu o voce relaxată pentru a
- Page 494 and 495: Asemănarea dintre ei era puternic
- Page 496 and 497: nu-i strângi de ouă. Acum, mă as
- Page 498 and 499: case din depărtare. Privindu-l pe
450<br />
— Ah, da. O inimă mare, plină de milă și de compasiune, a răspuns ea<br />
ironic. De mare ajutor îi va fi. Moartea îi stă pe umăr, chior să fii și tot o vezi.<br />
Dacă mai trăiește încă doi ani după Hogmanay 17 e bine; dar nu mai mult de<br />
atât.<br />
— Și cât vei mai trăi dumneata? am întrebat.<br />
A înghițit ironia, însă vocea melodioasă a rămas neclintită.<br />
— Ceva mai puțin decât el, probabil. Nu contează. Am reușit multe în<br />
puținul răgaz pe care l-am avut; zece mii de lire trimise în Franța și<br />
comitatul de partea prințului Charles. Când va izbucni răscoala voi ști că am<br />
ajutat. Dacă mai apuc ziua aceea.<br />
Stătea aproape sub gaura din acoperiș. Ochii îmi erau suficient de<br />
obișnuiți cu întunericul pentru a distinge silueta palidă în noroi, o fantomă<br />
prematură și încă în viață. Deodată s-a întors spre mine.<br />
— Orice s-ar întâmpla în fața judecătorilor, nu am niciun regret, Claire.<br />
— Eu regret că am doar o viață pe care să i-o dau patriei? am întrebat<br />
ironic.<br />
— Bine spus, a rostit ea.<br />
— Este, nu-i așa?<br />
Am rămas tăcute pe măsură ce întunericul se adâncea. Bezna gropii părea<br />
o forță tangibilă, apăsând rece și grea peste pieptul meu, înecându-mi<br />
plămânii cu mirosul morții.<br />
În cele din urmă m-am ghemuit, mi-am pus capul pe genunchi și am<br />
renunțat la luptă, căzând într-o toropeală agitată la limita dintre frig și<br />
panică.<br />
— Așadar îl iubești? a întrebat deodată Geilie.<br />
Mi-am ridicat capul dintre genunchi, uimită. Nu aveam idee cât era<br />
ceasul; o stea palidă sclipea deasupra capetelor noastre, însă nu arunca nicio<br />
lumină în groapă.<br />
— Pe cine, pe Jamie?<br />
— Pe cine altcineva? a întrebat ea sec. Numele lui îl strigai în somn.<br />
— Nu știam că îi strigam numele.<br />
— Deci, îl iubești?<br />
Din cauza frigului mă copleșise un soi de amețeală ucigătoare, însă vocea<br />
curioasă a lui Geilie m-a mai scos puțin din amorțeală.<br />
Mi-am cuprins genunchii cu brațele, legănându-mă ușor înainte și înapoi.<br />
Lumina de la gaura de deasupra se stinsese, preschimbându-se în bezna<br />
moale a începutului de noapte. Judecătorii urmau probabil să sosească a<br />
doua zi. Era nițel cam târziu să ne ascundem de adevăr, eu sau oricine<br />
17 Ultima zi a anului și este sinonim cu celebrarea Anului Nou în Scoția (n. tr.).
Change language