untitled
— A fost nițel riscant să îl ucid în fața atâtor oameni, dar trebuia să fac ceva repede. Însă arsenicul nu ucidea astfel. Îmi aminteam de buzele crispate și vinete ale perceptorului și de amorțeala pe care o simțisem pe propriile mele buze acolo unde îl atinsesem. O otravă rapidă și ucigătoare. Și eu care crezusem că Dougal îi vorbise lui Colum despre idila lui cu Laoghaire. Însă dacă ar fi fost așa, Colum poate l-ar fi mustrat, dar nimic nu l-ar fi putut împiedica pe Dougal să o ia de nevastă pe fată. El era văduv și liber. Însă o idilă adulteră, cu soția perceptorului? Aceasta era o poveste cu totul diferită, pentru toți cei implicați. Parcă îmi aminteam că pedepsele pentru adulter erau foarte severe. Colum poate nu ar fi închis prea ușor ochii la o poveste de asemenea magnitudine, însă nu l-aș fi văzut condamnându-și fratele la biciuire publică sau surghiun. Iar Geilie considerase crima o soluție rezonabilă la a fi arsă pe față cu un fier încins și închisă pentru câțiva ani în temniță, bătând cânepa douăsprezece ore pe zi. Așadar fusese nevoită să ia măsuri de prevenire, iar Colum și le luase pe ale lui. Și iată-mă pe mine prinsă la mijloc. — Însă copilul? am întrebat. Sigur… În beznă s-a auzit un râs trist înfundat. — Accidente se întâmplă, draga mea. Celor mai buni dintre noi. Și când se întâmplă… Am simțit-o mai degrabă decât am văzut-o ridicând din umeri. — Am vrut să scap de el, dar pe urmă m-am gândit că ar fi o cale să îl fac să se însoare cu mine, îndată ce scăpăm de Arthur. O suspiciune oribilă mi-a încolțit în minte. — Dar soția lui Dougal trăia pe atunci. Geilie, tu ai…? Rochia a foșnit când a scuturat din cap și am prins o sclipire stinsă a părului ei argintiu. — Am vrut, a răspuns ea, dar Dumnezeu m-a scăpat de o grijă. Chiar m- am gândit că e un semn, știi? Și ar fi funcționat de minune, dacă nu și-ar fi băgat coada Colum MacKenzie. Mi-am înfășurat brațele în jurul trupului de frig. Acum vorbeam mai mult ca să îmi alung gândurile. — Îl doreai pe Dougal sau poziția lui socială ori banii? — Ah, eu aveam o grămadă de bani, a spus ea cu o notă de satisfacție. Știam unde păstra Arthur cheia de la toate hârtiile și banii. Și omul avea un scris caligrafic, îi recunosc meritul ăsta – era destul de simplu să îi falsific 448
semnătura. Reușisem să pun deoparte aproape zece mii de lire în decursul ultimilor doi ani. — Dar pentru ce? am întrebat, cu totul uluită. — Pentru Scoția. — Poftim? Pentru o clipă, am crezut că auzul îmi joacă feste. Apoi am hotărât că una din noi nu era în toate mințile. Și, având dovada în fața ochilor, nu eram eu aceea. — Cum adică, pentru Scoția? am întrebat temătoare, trăgându-mă puțin mai în spate. Nu eram sigură cât de instabilă era; poate că sarcina o înnebunise. — Nu trebuie să îți fie teamă de mine; nu sunt nebună. Amuzamentul cinic din glasul ei m-a făcut să mă îmbujorez, recunoscătoare că în întuneric nu se băga de seamă. — Ah, nu? am spus, înțepată. După cum ai mărturisit, te faci vinovată de escrocherie, tâlhărie și crimă. Ar fi caritabil să te considere cineva nebună, pentru că, dacă nu ești… — Nu sunt nici nebună, nici depravată, a răspuns ea cu voce fermă. Sunt o patriotă. Și atunci am înțeles. Am expirat, așteptând un atac de nebunie. — O iacobită, am spus. Iisuse sfinte, ești o nenorocită de iacobită! Era. Și asta explica o parte din poveste. De ce Dougal, în general oglinda opiniilor fratelui său, strângea bani pentru Casa Stuart. Și de ce Geillis Duncan, atât de bine înzestrată pentru a conduce orice bărbat pe care l-ar fi dorit la altar, alesese două specimene atât de diferite, precum Arthur Duncan și Dougal MacKenzie. Unul pentru bani și poziție socială și celălalt pentru puterea de a influența opinia publică. — Colum ar fi fost mai bun, a continuat ea. Mare păcat. Necazul lui e și necazul meu. El ar fi fost cel cu care ar fi trebuit să fiu: singurul bărbat pe care l-am putut vedea drept perechea mea. Împreună… ah, nu mai contează. Singurul bărbat pe care l-aș dori și singurul bărbat din lume pe care nu îl pot atinge cu arma mea. — Așa că l-ai luat pe Dougal în schimb. — Ah, da, a răspuns ea, adâncită în gânduri. Un bărbat voinic, cu o oarecare putere. Cu ceva proprietăți. Cu priză la oameni. Dar în realitate el nu reprezintă decât picioarele și mădularul – a râs ușor – ale lui Colum MacKenzie. Colum e cel puternic. Aproape la fel de puternic ca mine. Tonul ei lăudăros mă călca pe nervi. — Colum are unele calități pe care dumneata nu le ai, din câte văd eu. Cum ar fi simțul compasiunii. 449
- Page 398 and 399: S-a încruntat, bătând cu degetel
- Page 400 and 401: Am fost întreruptă de niște lăt
- Page 402 and 403: — E tare ca lemnul. Un gât bun d
- Page 404 and 405: pustie. Și când au trimis după m
- Page 406 and 407: — În engleză voi le ziceți foc
- Page 408 and 409: deasupra; poate că valetul era cu
- Page 410 and 411: stăpânire de sine foarte aproape
- Page 412 and 413: Am aruncat o privire de-a lungul me
- Page 414 and 415: — Vai de mine, trebuia să îmi f
- Page 416 and 417: Colum și-a acoperit ochii, prefăc
- Page 418 and 419: — Față în față. Așa e bine.
- Page 420 and 421: menghină, apăsându-mi dureros oa
- Page 422 and 423: Capul roșcovan s-a aplecat pentru
- Page 424 and 425: diametru de mai puțin de un metru.
- Page 426 and 427: Din spatele meu s-a auzit un țipă
- Page 428 and 429: — Și altele… păi, vocea lui s
- Page 430 and 431: Ducele era încântat. L-a bătut u
- Page 432 and 433: — După cum se vede, nu-l pupi pe
- Page 434 and 435: a-și lua avânt. Un fum aromat a
- Page 436 and 437: Ce s-ar fi întâmplat, mă întreb
- Page 438 and 439: lespezile de piatră, arcuindu-și
- Page 440 and 441: — Femeia aceea e cunoscută drept
- Page 442 and 443: 442 Împingând ușa, am văzut-o p
- Page 444 and 445: — Nu foarte mult, a răspuns ea.
- Page 446 and 447: — Oricine observă cum se uită f
- Page 450 and 451: 450 — Ah, da. O inimă mare, plin
- Page 452 and 453: — Aducem dovada că acuzatele au
- Page 454 and 455: — Vătafule! a spus el. S-a înto
- Page 456 and 457: 456 — Ce porcărie fără sens! a
- Page 458 and 459: era chiar prințul fermecător din
- Page 460 and 461: A privit în jur, sceptic. Un adăp
- Page 462 and 463: — Deci eu am de ales între a fi
- Page 464 and 465: Și alte asemenea epitete au încep
- Page 466 and 467: mulțimea, însă știam că trebui
- Page 468 and 469: care Arthur Duncan o aflase în cea
- Page 470 and 471: S-a uitat cu mulțumire spre Donas,
- Page 472 and 473: M-a apucat de umeri și m-a strâns
- Page 474 and 475: — Jamie, am spus, simțindu-mi in
- Page 476 and 477: Am dormit buștean, trezindu-mă c
- Page 478 and 479: — Nu… nu știu nimic despre ea.
- Page 480 and 481: Buzele îmi erau prea amorțite să
- Page 482 and 483: — Da, a spus încet, atât de în
- Page 484 and 485: Am râs, puțin tremurat. — Nici
- Page 486 and 487: 486 • PARTEA A CINCEA • LALLYBR
- Page 488 and 489: Apropiindu-ne astfel de subiectul u
- Page 490 and 491: până la genunchi cu praf roșiati
- Page 492 and 493: Vorbea cu o voce relaxată pentru a
- Page 494 and 495: Asemănarea dintre ei era puternic
- Page 496 and 497: nu-i strângi de ouă. Acum, mă as
semnătura. Reușisem să pun deoparte aproape zece mii de lire în decursul<br />
ultimilor doi ani.<br />
— Dar pentru ce? am întrebat, cu totul uluită.<br />
— Pentru Scoția.<br />
— Poftim?<br />
Pentru o clipă, am crezut că auzul îmi joacă feste. Apoi am hotărât că una<br />
din noi nu era în toate mințile. Și, având dovada în fața ochilor, nu eram eu<br />
aceea.<br />
— Cum adică, pentru Scoția? am întrebat temătoare, trăgându-mă puțin<br />
mai în spate.<br />
Nu eram sigură cât de instabilă era; poate că sarcina o înnebunise.<br />
— Nu trebuie să îți fie teamă de mine; nu sunt nebună.<br />
Amuzamentul cinic din glasul ei m-a făcut să mă îmbujorez,<br />
recunoscătoare că în întuneric nu se băga de seamă.<br />
— Ah, nu? am spus, înțepată. După cum ai mărturisit, te faci vinovată de<br />
escrocherie, tâlhărie și crimă. Ar fi caritabil să te considere cineva nebună,<br />
pentru că, dacă nu ești…<br />
— Nu sunt nici nebună, nici depravată, a răspuns ea cu voce fermă. Sunt o<br />
patriotă.<br />
Și atunci am înțeles. Am expirat, așteptând un atac de nebunie.<br />
— O iacobită, am spus. Iisuse sfinte, ești o nenorocită de iacobită!<br />
Era. Și asta explica o parte din poveste. De ce Dougal, în general oglinda<br />
opiniilor fratelui său, strângea bani pentru Casa Stuart. Și de ce Geillis<br />
Duncan, atât de bine înzestrată pentru a conduce orice bărbat pe care l-ar fi<br />
dorit la altar, alesese două specimene atât de diferite, precum Arthur<br />
Duncan și Dougal MacKenzie. Unul pentru bani și poziție socială și celălalt<br />
pentru puterea de a influența opinia publică.<br />
— Colum ar fi fost mai bun, a continuat ea. Mare păcat. Necazul lui e și<br />
necazul meu. El ar fi fost cel cu care ar fi trebuit să fiu: singurul bărbat pe<br />
care l-am putut vedea drept perechea mea. Împreună… ah, nu mai contează.<br />
Singurul bărbat pe care l-aș dori și singurul bărbat din lume pe care nu îl pot<br />
atinge cu arma mea.<br />
— Așa că l-ai luat pe Dougal în schimb.<br />
— Ah, da, a răspuns ea, adâncită în gânduri. Un bărbat voinic, cu o<br />
oarecare putere. Cu ceva proprietăți. Cu priză la oameni. Dar în realitate el<br />
nu reprezintă decât picioarele și mădularul – a râs ușor – ale lui Colum<br />
MacKenzie. Colum e cel puternic. Aproape la fel de puternic ca mine.<br />
Tonul ei lăudăros mă călca pe nervi.<br />
— Colum are unele calități pe care dumneata nu le ai, din câte văd eu.<br />
Cum ar fi simțul compasiunii.<br />
449
Change language