untitled

Am tras puternic aer în piept și am bâjbâit spre ea, întâlnind brațe care
mă căutau. Ne-am strâns una pe cealaltă în brațe, legănându-ne într-o parte
și în alta în întuneric.
— Mai e ceva aici în afară de noi? am întrebat, aruncând o privire
precaută în jur.
Chiar și acum, când ochii mi se obișnuiseră cu întunericul, nu puteam
vedea mare lucru. De undeva de sus veneau câteva dâre de lumină, însă de la
umeri în jos nu puteam vedea nimic în umbrele tenebroase; abia puteam
distinge chipul lui Geilie, la același nivel cu al meu și la câțiva centimetri
depărtare. A început să râdă, nițel tremurat.
— Câțiva șoareci, cred și alte târâtoare. Și un miros care ar doborî și un
dihor.
— Am băgat de seamă mirosul. Unde Dumnezeu suntem?
— În gaura hoților. Dă-te în spate!
De sus s-a auzit un sunet de zăbrele și a apărut o rază de lumină. M-am
lipit strâns de perete, cu o clipă înainte ca o ploaie de noroi și murdărie să se
răstoarne deasupra noastră prin mica deschizătură din acoperișul temniței.
O singură bufnitură înfundată a urmat diluviului. Geilie s-a aplecat și a
ridicat ceva de jos. Prin lumina care intra din deschizătura de deasupra
capului nostru am putut vedea că ținea în mână o bucată mică de pâine,
mucegăită și plină de murdărie. A șters-o scârbită cu un fald al fustei.
— Cina, a spus ea. Ți-e foame?
•
Deschizătura de deasupra a rămas deschisă și goală, cu excepția unor
lucruri aruncate din când în când de câte un trecător. Pe acolo pătrundeau o
ploaie măruntă și un vânt șfichiuitor. Era rece, umed și absolut oribil.
Potrivit, m-am gândit, pentru răufăcătorii pe care trebuia să îi găzduiască.
Tâlhari, vagabonzi, blasfemiatori, soți adulteri… și presupuse vrăjitoare.
Geilie și cu mine ne-am ghemuit îmbrățișate lângă un perete pentru a ne
încălzi, vorbind puțin. Nu aveam ce să ne spunem și foarte puține lucruri pe
care le puteam face pentru noi înșine, dincolo de încercarea de a ne păstra
cumpătul în liniște.
Groapa s-a întunecat tot mai mult pe măsură ce a coborât seara, până
când totul a fost învăluit în întuneric.
•
— Cât crezi că au de gând să ne țină aici?
Geilie s-a mișcat, întinzându-și picioarele, făcând raza piezișă a soarelui
de dimineață de deasupra să sclipească peste stofa dungată a rochiei. Inițial
într-un roz aprins și alb, acum era mai murdară.
443