untitled

a-și lua avânt. Un fum aromat a început să se ridice în aer când scânteia a
început să se împrăștie.
Aerul din pod era atât de nemișcat, încât fuiorul cenușiu se ridica drept
fără să se împrăștie, formând o coloană care imita lumânarea albă și lungă.
Geilie s-a așezat între cele două coloane precum o preoteasă în templul ei, cu
picioarele grațios îndoite sub ea.
— Așa, păi cred că e destul de bine.
Ștergându-și repede urmele de rozmarin de pe degete, Geilie a trecut în
revistă scena cu satisfacție. Draperiile negre, cu simbolurile lor mistice,
împiedicau orice rază de soare să pătrundă, lumânarea fiind singura sursă
de lumină directă. Flacăra era reflectată și difuzată prin vasul cu apă
netulburată, care părea să strălucească de parcă și ea, la rândul ei, era o
sursă mai degrabă decât o reflexie a luminii.
— Și acum ce facem? am întrebat.
Ochii mari și cenușii străluceau precum apa, luminați de anticipație. Și-a
trecut mâinile peste suprafața apei, apoi le-a pus între picioare.
— Stai nemișcată o clipă, a spus ea. Ascultă-ți bătăile inimii. Le auzi?
Respiră ușor, rar și adânc.
În ciuda animației de pe chipul ei, vocea îi era joasă și calmă, în contrast
cu însuflețirea ei obișnuită. Ascultătoare, am făcut precum fusesem instruită,
simțindu-mi inima liniștindu-se în vreme ce respirația mi s-a calmat într-un
ritm constant. Am recunoscut mireasma rozmarinului din fum, însă nu eram
sigură care erau celelalte două ierburi; degetariță, poate, sau scânteiuță? Îmi
trecuse prin minte că florile purpurii erau de beladonă, dar cu siguranță nu
puteau fi. Indiferent ce erau, încetinirea respirației mele nu părea să se
datoreze doar puterii de sugestie a lui Geilie. Simțeam ca și cum o greutate
mă apăsa în coșul pieptului, domolindu-mi respirația fără ca eu să fiu
nevoită să o supun.
Geilie însăși stătea complet nemișcată, privindu-mă fără să clipească. A
înclinat capul o dată și mi-am coborât ascultătoare privirea în suprafața
nemișcată a apei. A început să vorbească pe un ton jos, conversațional, care
mi-a amintit din nou de doamna Graham, invocând soarele din cercul de
pietre.
Cuvintele nu erau în engleză, dar în același timp nici nu puteam spune că
nu erau în engleză. Era o limbă stranie, însă una pe care simțeam că ar
trebui să o înțeleg, deși cuvintele erau șoptite cu un ton mai jos decât nivelul
meu de percepere.
Mi-am simțit brațele începând să amorțească și am vrut să le mișc din
poziția îndoită din poală, însă nu puteam. Vocea ei monotonă a continuat,
434