untitled

trebuie să fi cântărit pe puțin o jumătate de kilogram: ținută de cilindru, ar fi
putut fi o armă eficace. Atât lacătul, cât și balamalele erau bine unse, și ușa
groasă s-a deschis fără un sunet.
Camera din pod era mică, înghesuită din cauza ferestrelor verticale care
tăiau acoperișul pe întregul fronton al casei. Rafturile ocupau tot peretele,
încărcate cu borcane, sticle, ploști, flacoane și cupe. Legături de ierburi puse
la uscat, legate cu grijă cu sfoară în diverse culori, atârnau în șiruri ordonate
din căpriorii acoperișului, atingându-mi părul cu un praf parfumat în timp
ce pășeam pe sub ele.
Însă atmosfera de aici se deosebea ca de la cer la pământ de ordinea
comercială a camerei de ierburi de la etajul inferior. Camera aceasta era
aglomerată, aproape înghesuită și întunecată, în ciuda ferestrelor.
Pe un raft erau cărți, cele mai multe din ele vechi și ferfenițite, cu
cotoarele nescrise. Curioasă, mi-am trecut degetul peste șirul de legături de
piele. Cele mai multe erau învelite în piele de vițel, însă două sau trei erau
legate în altceva; ceva moale, dar neplăcut de uleios la atingere. Și una care
părea a fi legată în piele de pește. Am scos un volum și l-am desfăcut cu mare
grijă. Era scris de mână într-o amestecătură de franceză arhaică și o latină și
mai învechită, dar am reușit să deslușesc titlul: L’Grimoire d’le Comte St
Germain.
Am închis cartea și am așezat-o la loc, tulburată. Un grimoar. O carte de
farmece. Simțeam privirea lui Geilie străpungându-mi ceafa, iar când m-am
întors, am întâlnit un amestec de umor poznaș și speculație precaută. Ce voi
face acum când știam?
— Aha, vasăzică nu e doar un zvon? am întrebat, zâmbind. Ești cu
adevărat vrăjitoare.
Mă întrebam cât de departe mergea cu această îndeletnicire și dacă ea
însăși credea în vrăjitorie sau erau doar acele scamatorii elaborate de care
se folosea ca să mai alunge plictiseala căsătoriei cu Arthur. De asemenea, mă
întrebam ce fel de magie practica sau credea că practică.
— Ah, albă, a răspuns ea, zâmbind cu gura până la urechi. Categoric magie
albă.
M-am gândit înciudată că Jamie trebuie să fi spus adevărul despre chipul
meu – toată lumea părea să fie capabilă să-și dea seama încotro îmi zburau
gândurile.
— Păi, asta e bine, am răspuns. Eu nu sunt chiar genul care să danseze la
miezul nopții în jurul focurilor și să călărească mături, ca să nu mai spun că
nu-l pup pe Diavol în fund.
Geilie și-a dat capul pe spate și a râs încântată.
431