untitled

Poate dacă aș lăsa-o pe Geilie în sat și pe urmă să mă întorc. Însă trebuia
să mă mișc repede; am ridicat privirea spre soare-răsare unde norii pufoși și
cenușii întunecau repede cerul purpuriu al amurgului. O sclipire rozie încă
lumina cerul spre apus, însă nu aveam mai mult de o jumătate de ceas.
Geilie și-a petrecut toarta albă împletită a coșului peste gât, și-a suflecat
poalele și a pășit în curent, tremurând la atingerea apei reci.
— Nu, a răspuns ea. Sau mai degrabă, da. Acesta e unul din dealurile
zânelor, și e periculos să dormi acolo. Dar dacă lași un copil schimbat peste
noapte într-un asemenea loc, zânele vor veni și îl vor lua înapoi, lăsând în
locul lui copilul furat al oamenilor.
— Dar nu îl vor lua, pentru că nu a fost schimbat la naștere, am spus,
ținându-mi respirația la atingerea apei reci precum gheața topită. E doar un
copil bolnav. S-ar putea să nu apuce dimineața dacă îl lasă acolo peste
noapte!
— Nu o va prinde, a răspuns ea scurt. Până dimineață va muri. Și mă rog
lui Dumnezeu ca nimeni să nu ne fi văzut în preajma lui.
M-am oprit deodată în timp ce îmi puneam pantofii.
— Să moară! Geilie, eu mă întorc! Nu îl putem lăsa acolo.
M-am răsucit și am pornit din nou să traversez pârâul. M-a prins din
urmă și m-a trântit în apa puțin adâncă. Zbătându-mă și luptându-mă să
respir, am reușit să mă ridic în genunchi, împroșcând apă în toate părțile.
Geilie stătea în apă până la jumătatea pulpei, cu fustele ude, străpungândumă
cu privirea.
— Englezoaică încăpățânată și nebună! a strigat la mine. Nu poți face
nimic! Mă auzi? Nimic! Copilul e ca și mort! Și eu n-o să stau cu mâinile în
sân să te las să îți riști viața, să o riști și pe a mea pentru vreo idee idioată!
Pufnind și mârâind în barbă, s-a aplecat și m-a luat de subsuori cu ambele
brațe, ridicându-mă în picioare.
— Claire! a strigat la mine, scuturându-mă. Ascultă-mă bine. Dacă te
apropii de copilul acela și moare – și va muri, crede-mă, am mai văzut copii
așa –, atunci familia va da vina pe tine. Nu vezi primejdia care te paște? Nu
știi ce se spune despre tine în sat?
Am rămas tremurând în vânticelul rece al amurgului, zbătându-mă între
îngrijorarea ei evidentă față de siguranța mea și gândul că un copil lipsit de
ajutor murea încet, singur în întuneric, cu flori de câmp la picioare.
— Nu, am spus, scuturându-mi părul ud de pe față. Geilie, nu, nu pot. Voi
fi cu băgare de seamă, îți promit, dar trebuie să mă duc.
M-am smuls din strânsoarea ei, m-am întors spre malul îndepărtat,
împiedicându-mă și împroșcând apă în umbrele difuze ale albiei râului.
425