untitled

— Vai de mine, trebuia să îmi fi spus că ai greutăți în privința asta, Jamie,
a spus Dougal, prefăcându-se a fi îngrijorat.
Jamie a scos o exclamație scoțiană din gât.
— Și dacă ți-aș fi spus, mi-ai fi strecurat nițel sirop de mac în bere într-o
seară și m-ai fi lăsat în patul Înălțimii Sale ca un mic dar din partea ta,
potlogar bătrân ce ești.
Masa s-a cutremurat de râsete și Jamie s-a lăsat în jos când Dougal a
aruncat în el cu o ceapă. Rupert a mijit ochii spre Jamie peste masă.
— Dar, flăcăule, parcă te-am văzut, cu puțin timp înainte de a pleca,
intrând în camera ducelui la căderea serii. Ești sigur că nu ne ascunzi ceva?
Jamie a apucat o altă ceapă și a aruncat-o spre el. N-a nimerit ținta și s-a
rostogolit mai departe.
— Nu, a spus Jamie râzând, sunt încă neprihănit – cel puțin acolo. Dar
dacă nu poți dormi de grija asta, Rupert, o să-ți spun, și ești binevenit.
Printre îndemnurile de „Spune! Spune!”, și-a turnat deliberat pe îndelete
o cană cu bere și s-a rezemat pe spate în postura tipică a povestitorului. Îl
vedeam pe Colum în capătul mesei cu gâtul întins pentru a auzi mai bine, la
fel de atent ca și grăjdarii și soldații de la masa noastră.
— Păi, a început el, este destul de adevărat ce spune Ned; Înălțimea Sa
avea o oarecare simpatie față de mine, deși, fiind atât de inocent ca mine la
șaisprezece ani…
Aici a fost întrerupt de o serie de observații cinice și a ridicat vocea
pentru a continua.
— Fiind, după cum am spus, neștiutor în asemenea chestiuni, nu aveam
idee ce voia să sugereze, deși mi s-a părut nițel neobișnuit felul în care
Înălțimea Sa mă mângâia întotdeauna ca pe un câine mititel și era așa de
interesat de ce aș putea avea eu în geantă.
— Sau sub ea! a strigat un glas de bețiv.
— Și mai straniu mi s-a părut, a continuat el, când m-a găsit spălându-mă
la râu și s-a oferit să mă frece pe spate. Când a terminat cu spatele și a
continuat cu restul, am început să mă simt nițel stingher și când și-a băgat
mâna sub kilturile mele, am început să înțeleg ce se petrece. Poate oi fi fost
eu inocent, dar nu și prost, înțelegeți. Am ieșit din acea situație jenantă
scufundându-mă în apă cu kilturi cu tot și înotând până pe celălalt mal,
Înălțimea Sa nedorind să își strice bunătate de haine scumpe în noroi și apă.
Oricum, după asta am încercat să nu mai rămân singur cu el. M-a prins o
dată sau de două ori în grădină sau în curte, însă aveam pe unde să scap, fără
nimic mai grav decât o sărutare pe ureche. Singura întâmplare mai serioasă
a fost când a venit peste mine la grajduri și m-a prins singur.
— În grajdurile mele? a sărit Alec cel Bătrân, stupefiat.
414