untitled

stăpânire de sine foarte aproape de cea obișnuită. Doar strălucirea ochilor
săi și o anume tensiune în postură îi trădau gândurile.
Am găsit una sau două cărți despre plante care păreau interesante și leam
pus deoparte în vreme ce răsfoiam un roman.
Colum s-a îndreptat spre colivia păsărilor, fără îndoială cu gândul de a se
liniști după cum îi era obiceiul privind micuțele creaturi atât de absorbite de
joaca lor printre ramuri, fiecare o lume în sine.
Țipetele de afară mi-au atras atenția. Din acest punct înalt, câmpurile din
spatele castelului se vedeau până departe, spre lac. Câțiva călăreți galopau
de-a lungul malului lacului, strigând în ploaia care cădea în rafale.
Când s-au apropiat, am realizat că nu erau bărbați în toată firea, ci băieți,
cei mai mulți dintre ei adolescenți. Din loc în loc se zărea un băiețel pe un
ponei, încercând să țină pasul cu cei mai mari. M-am întrebat dacă Hamish
era cu ei și imediat am zărit claia de păr arămiu strălucind sălbatic din
spatele lui Cobhar, în mijlocul grupului.
Banda venea în goana mare spre castel, îndreptându-se spre unul din
nenumăratele ziduri de piatră care separau câmpurile. Unul, doi, trei, patru,
băieții mai mari pe caii lor au sărit peste zid cu nepăsarea născută din
experiență.
Era fără îndoială imaginația mea care a făcut ca murgul să pară a rămâne
în urmă o clipă, căci Cobhar i-a urmat pe ceilalți cai cu aparent entuziasm. S-
a îndreptat spre gard, s-a pregătit, s-a cambrat și a sărit.
Nimic nu părea să fie altfel, însă ceva s-a întâmplat. Poate o ezitare a
călărețului, hățurile trase prea tare, ori o șa nu foarte bine prinsă. Căci
copitele din față au lovit zidul cu câțiva centimetri prea jos și cal și călăreț s-
au rostogolit peste obstacol în cea mai spectaculoasă parabolă a unei
prăbușiri pe care am văzut-o vreodată.
— Oh!
Auzind exclamația mea, Colum și-a întors privirea spre fereastră chiar în
momentul în care Cobhar se prăbușea greoi pe o parte, cu trupul firav al lui
Hamish țintuit dedesubt. Așa olog cum era, Colum s-a mișcat rapid. A apărut
lângă mine, aplecându-se peste fereastră înainte ca Cobhar să înceapă măcar
să se zbată, încercând să se ridice în picioare.
Vântul și ploaia băteau înăuntru, udând vestonul lui Colum. Privind
speriată peste umărul lui, am văzut un grup de băieți, împingând și
înghiontindu-se unul pe celălalt, încercând să ajute. A părut să treacă o
veșnicie până când mulțimea s-a dispersat și am zărit silueta scundă, dar
voinică ieșind de sub cal, ținându-se de stomac. A refuzat dând din cap
numeroasele propuneri de ajutor și s-a îndreptat clătinându-se, dar hotărât
spre zid, peste care s-a aplecat și a vomitat. Apoi s-a prelins pe lângă zid și s-
410