untitled

Somnoroasă cum eram, nu îmi doream altceva decât să mă ghemuiesc
sub un tufiș primitor și să mă întorc la somn. Din păcate, nu aveam loc, așa
că am continuat să stau în picioare, trăgând cu ochiul în josul potecii în
așteptarea druizilor care urmau să apară. Îmi înțepenise spatele și picioarele
mă dureau, însă nu mai putea dura mult; lumina cenușie de la est se
transformase într-un roz palid, și am socotit că a rămas mai puțin de o
jumătate de ceas până la ivirea zorilor.
Prima a apărut aproape la fel de discret precum Frank. Nu s-a auzit decât
un zgomot foarte slab când piciorul ei a dislocat o piatră mică aproape de
buza dealului, apoi capul cu păr argintiu, frumos coafat, a răsărit tăcut pe
potecă. Doamna Graham. Așadar, era adevărat. Menajera vicarului era
îmbrăcată cu o fustă din tweed și un palton de lână, cu o boccea albă sub
braț. S-a făcut nevăzută în spatele unui bloc de piatră, tăcută precum o
nălucă.
Celelalte au apărut la scurtă vreme după aceea, câte una, câte două sau
trei pe potecă, cu chicote înfundate și șoapte care erau iute înghițite pe
măsură ce ajungeau în preajma cercului de pietre.
Le-am recunoscut pe câteva dintre ele. Era acolo doamna Buchanan,
poștărița satului, cu părul blond proaspăt coafat permanent, din care se
răspândea o mireasmă puternică de Evening in Paris. Mi-am înăbușit un
hohot de râs. Vasăzică așa arăta un druid modern!
Erau cincisprezece în total, toate femei, cu vârste diferite, de la șaizeci și
ceva ai doamnei Graham până la o tânără abia trecută de douăzeci de ani, pe
care o zărisem, în urmă cu două zile, împingând un landou prin fața
magazinelor. Erau îmbrăcate bine, ca pentru un mers dur pe jos, fiecare
având câte o boccea. Fără prea multe vorbe, s-au făcut nevăzute în spatele
pietrelor sau al tufișurilor, ieșind fără bocceluțe și cu brațele descoperite,
înveșmântate complet în alb. Am simțit un miros de săpun de rufe când una
dintre ele a trecut foarte aproape de tufișul nostru de anini și mi-am dat
seama că purtau cearșafuri de pat, înfășurate în jurul trupului și înnodate pe
umăr.
S-au adunat în afara cercului de menhire, formând un șir de la cea mai în
vârstă la cea mai tânără și au rămas în tăcere, așteptând. Lumina dinspre est
a devenit mai puternică.
Când soarele a început să se ridice deasupra liniei orizontului, șirul de
femei a început să se miște, pășind încet printre două blocuri de piatră. Cea
din frunte le-a condus direct în centrul cercului și pe urmă de jur împrejur,
cu același pas măsurat, maiestuoase ca niște lebede într-o procesiune
circulară.
41