untitled

fuseseră aproape epuizate. Poate că boala soțului ei o solicita prea mult
pentru a se mai ocupa de clienții ei obișnuiți.
Mi-am petrecut a doua parte a după-amiezii în dispensarul meu. Am
consultat doar câțiva pacienți; un caz de eczemă persistentă, un deget mare
dislocat și un băiat de la bucătărie care vărsase un ceaun cu supă fierbinte
pe un picior. După ce am aplicat o alifie de sunătoare și iris și am pus la loc și
am legat degetul mare, am pisat niște gențiană, numită și rădăcină de piatră,
într-unul din mojarele mici ale răposatului Beaton.
Era o muncă anevoioasă, însă foarte potrivită pentru după-amiezi leneșe
precum aceasta. Vremea era frumoasă și am văzut umbrele albastre
lungindu-se pe sub ulmii de la apus când m-am suit pe masă și am privit
afară.
Înăuntru, recipientele din sticlă străluceau în șiruri disciplinate, alături de
grămezile ordonate de bandaje și comprese din dulapuri. Farmacia fusese
curățată temeinic și dezinfectată și acum găzduia sertare întregi de frunze
uscate, rădăcini, ciuperci, frumos împachetate în săculețe din pânză. Am tras
adânc în piept aerul parfumat și condimentat al cabinetului meu și am scos
un oftat de mulțumire. Apoi m-am oprit din pisat și am așezat pisălogul în
mojar. Cu un oarecare șoc mi-am dat seama că eram mulțumită. În ciuda
miriadelor de incertitudini ale vieții de aici, în ciuda stării proaste pe care
mi-o generase legătura de plante descântate și a dorului constant și dureros
după Frank, nu eram deloc nefericită. Ba dimpotrivă.
Imediat m-am simțit rușinată și lipsită de loialitate. Cum reușeam să fiu
fericită când Frank trebuia să fie nebun de îngrijorare? Presupunând că
timpul continua de fapt să treacă fără mine – și nu vedeam de ce nu ar fi așa
–, trebuie să fi dispărut deja de aproape patru luni. Mi-l imaginam scotocind
ținuturile rurale ale Scoției, apelând la poliție, așteptând vreun semn, vreun
cuvânt din partea mea. De acum, trebuie să fi renunțat aproape la orice
speranță, așteptând în schimb vestea că trupul meu a fost găsit.
Am așezat mojarul pe masă și am început să măsor camera îngustă,
ștergându-mi palmele de șorț, în spasme de tristețe vinovată și regret.
Trebuia să fi plecat mai curând. Trebuia să mă fi străduit să mă întorc. Dar
încercasem, mi-am amintit. Încercasem în repetate rânduri. Și uite ce se
întâmplase.
Da, uite. Eram căsătorită cu un proscris scoțian, amândoi eram urmăriți
de un căpitan de dragoni sadic și trăiam cu un clan de barbari care l-ar
omorî imediat pe Jamie dacă ar considera că reprezintă o amenințare la
prețioasa succesiune la conducerea clanului. Și cel mai rău era că eram
fericită. M-am așezat, privind disperată la șirul de sticle și borcane. De la
întoarcerea la Leoch, trăisem de la o zi la alta, suprimând în mod deliberat
394