untitled

— Ce s-a întâmplat? am întrebat adormită, întorcându-mi capul în
direcția în care privea.
— Hamish cel Mic, a spus el în șoaptă, furișând o privire peste marginea
fânarului în grajdul de dedesubt. Vrea să-și ia poneiul, bănuiesc.
M-am rostogolit cu greu pe burtă lângă el, trăgând materialul cămășii
peste mine pentru a-mi proteja părțile intime: un gând prostesc, căci nimeni
de dedesubt nu îmi vedea decât capul.
Fiul lui Colum, Hamish, pășea încet de-a lungul grajdului între boxe. Părea
să ezite în preajma unora, deși a ignorat capetele curioase ale cailor roibi și
murgi care se întindeau să îl miroasă. În mod evident căuta ceva și nu era
poneiul său cafeniu și gras, care își mesteca placid paiele în boxa din
apropierea ușii grajdului.
— Dumnezeule mare, se duce la Donas!
Jamie și-a apucat kiltul și l-a înfășurat în grabă în jurul mijlocului,
alunecând în jos de la marginea podului. Fără a se obosi cu scara, s-a agățat
cu mâinile de buza fânăriei și s-a aruncat pe podea. A aterizat ușor pe
lespezile de piatră acoperite cu paie, dar bufnitura înfundată l-a făcut pe
Hamish să se întoarcă cu o exclamație speriată.
Chipul micuț și pistruiat s-a relaxat cumva când și-a dat seama cine este,
însă ochii mari și albaștri și-au păstrat expresia prudentă.
— Ai nevoie de ajutor, vere? a întrebat Jamie prietenos.
S-a apropiat de boxe și s-a rezemat de bârna uneia, reușind să se
interpună între Hamish și cea spre care se ducea băiatul.
Hamish a șovăit, apoi s-a îndreptat de spate, înfigându-și bărbia micuță în
aer.
— Am de gând să îl călăresc pe Donas, a spus el, pe un ton care încerca să
sugereze în zadar determinare.
Donas – numele său însemna „demon” și nu era folosit ca un compliment
– era într-o boxă de unul singur în capătul îndepărtat al grajdului, înțelept
separat de o boxă goală de calul vecin. Un armăsar murg cu un temperament
nestăpânit, nu putea fi călărit de nimeni și doar Alec cel Bătrân și Jamie
îndrăzneau să se apropie de el. S-a auzit un nechezat iritat din penumbra
boxei și un cap uriaș roșcat s-a repezit afară, două rânduri de dinți mari și
galbeni pocnind încleștați când calul a încercat în van să muște umărul gol,
atât de tentant de aproape.
Jamie a rămas nemișcat, știind că armăsarul nu îl poate atinge.
Hamish a sărit înapoi scoțând un țipăt scurt, rămas fără cuvinte, de
groază la ivirea neașteptată a monstruosului cap strălucind în bătaia
soarelui, cu ochii injectați și nările fremătânde.
— Nu cred, a răspuns Jamie, blând.
384