untitled

Am împins în spate banca, șovăind.
Jamie se îndrepta spre masa lui Colum. Ar trebui oare să mă duc la el? În
mod clar se întâmplase ceva. Geilie, privind în spatele sălii, m-a tras deodată
de mânecă, arătând în direcția din care apăruse Jamie.
Un bărbat stătea în cadrul arcadei, ezitând ca și mine să-l urmeze pe
Jamie. Straiele îi erau pline de noroi și de praf; un călător. Un mesager. Și
oricare ar fi fost mesajul, i-l transmisese lui Jamie care chiar în acea clipă se
apleca pentru a-l șopti în urechea lui Colum.
Nu, nu în urechea lui Colum. A lui Dougal. Capul roșcovan plecat între cele
două întunecate, trăsăturile largi și chipeșe ale celor trei chipuri semănând
nenatural în lumina lumânărilor care se stingeau. În timp ce îi priveam miam
dat seama că această similaritate nu se datora atât moștenirii genetice
pe care o împărțeau, cât expresiei de durere uluită pe care o aveau acum în
comun.
Degetele lui Geilie săpau în pielea antebrațului meu.
— Vești proaste, a spus ea, inutil.
•
— Douăzeci și patru de ani de căsătorie, am spus șoptit. Pare o perioadă
atât de lungă.
— Da, este, a încuviințat Jamie.
Un vânticel cald tulbura ramurile copacului de deasupra noastră,
ridicându-mi părul de pe umeri și gâdilându-mi obrajii.
— Mai mulți ani decât am eu de viață.
L-am privit cum se rezema de gardul padocului, un trup de o grație suplă
și oase puternice. Mereu uitam cât de tânăr era în realitate; era atât de sigur
pe sine și destoinic.
— Cu toate acestea, a spus el, aruncând un pai în noroiul bătucit al
padocului, nu cred că Dougal a petrecut trei ani cu ea din cei douăzeci și
patru. În general e aici, știi, la castel – sau pe ici, pe colo prin ținuturi,
acționând în numele lui Colum.
Soția lui Dougal, Maura, murise la conacul lor de la Beannachd. O febră
neașteptată. Dougal însuși plecase în zori, în compania lui Ned Gowan și a
mesagerului care adusese vestea cu o seară înainte, pentru a organiza
înmormântarea și a se ocupa de moștenirea soției.
— Vasăzică nu erau foarte apropiați? am întrebat, curioasă.
Jamie a ridicat din umeri.
— La fel de apropiați ca majoritatea, cred. Ea avea grijă de copii și de
gospodărie ca să își ocupe timpul; mă îndoiesc că se stingea de dorul lui, deși
părea destul de bucuroasă să-l vadă când venea acasă.
— Ai dreptate, tu ai trăit cu ei o vreme, nu-i așa?
381