untitled

Inelul a alunecat rece și luminos pe deget și s-a cuibărit la bază – se
potrivea perfect. Jamie mi-a ținut mâna o clipă, uitându-se la ea, apoi
deodată a lipit-o de buzele lui și a sărutat-o. Și-a ridicat fruntea și i-am văzut
chipul pentru o clipă, pasionat și febril, înainte de a mă trage brutal în poala
lui. Pe urmă m-a ținut strâns la piept, fără să rostească un cuvânt, și îi
simțeam pulsul bătând cu putere în gât, la fel de repede ca al meu. Palmele
lui s-au ridicat cuprinzându-mi umerii goi, și m-a ținut ușor la distanță, așa
încât să ridic ochii să îl privesc. Palmele lui erau foarte mari și foarte calde și
am simțit cum mă cuprinde o ușoară amețeală.
— Te doresc, Claire, a spus el cu voce gâtuită.
A tăcut un moment, parcă nesigur de ce urma să îmi spună.
— Te doresc atât de mult… încât abia pot respira. Mă…, a înghițit, apoi șia
dres vocea. Mă vrei?
Eu îmi recăpătasem vocea între timp. Era răgușită și tremura, dar
funcționa.
— Da, am spus. Da, te vreau.
— Cred…, a început, apoi s-a oprit.
A bâjbâit, lărgindu-și centura de la kilt, apoi a ridicat privirea spre mine,
lipindu-și mâinile de trup. Vorbea cu greutate, încercând să stăpânească
ceva atât de puternic, încât palmele îi tremurau din pricina efortului.
— Nu voi… nu pot… Claire, nu cred că pot fi tandru.
Abia am avut timp să încuviințez din cap, drept înțelegere sau
permisiune, înainte să mă tragă înapoi lângă el, greutatea trupului său
țintuindu-mă pe pat. Nu s-a oprit să se dezbrace mai mult. Simțeam în nări
praful de pe drum de pe cămașă și pe limbă soarele și transpirația călătoriei
de pe pielea lui. M-a ținut, cu brațele ridicate, cu încheieturile mâinilor
strâns lipite de zid. O mână a șters peretele și am simțit o verighetă
scârțâind slab când a zgâriat piatra. Un inel pe fiecare mână, unul din aur,
celălalt din argint. Și metalul subțire deodată greu precum legăturile
căsătoriei, de parcă verighetele erau mici cătușe, legându-mă cu brațele
depărtate de pat, întinsă pentru totdeauna între doi stâlpi, ținută în robie,
precum Prometeu pe stânca lui singuratică, iubind vulturul care îmi sfâșia
inima.
Mi-a desfăcut pulpele cu genunchiul și s-a împlântat în mine până la capăt
dintr-o singură lovitură care m-a lăsat fără suflare. A scos un sunet aproape
ca un muget și m-a prins mai strâns.
— Ești a mea, mo duinne, a spus el încet, împingându-se adânc în mine. A
mea și doar a mea, acum și întotdeauna. A mea, fie că vrei sau nu.
Am încercat să scap din strânsoare și mi-am tras răsuflarea într-un „Ah”
slab când l-am simțit împingând și mai adânc.
373