untitled

Un alt motiv părea să fie că avea nevoie de o soție pentru a obține un
venit și nu putea convinge o fată din clasa lui socială să se căsătorească cu el.
Un motiv mai puțin flatant decât primul, dacă nu mai nobil.
Acum trezită de-a binelea, am început să mă schimb cu gesturi leneșe din
hainele mele de călătorie murdare în cămașa de noapte pe care o lăsaseră
acolo ajutoarele doamnei Fitz, împreună cu un lighean și un urcior cu apă.
Cum reușise să pregătească o cameră matrimonială în răgazul scurt dintre
anunțul abrupt spre Colum și momentul în care urcasem noi scările era una
din enigmele secolului. Doamna Fitz, mi-am spus, s-ar fi descurcat de
minune ca administrator la Waldorf-Astoria sau la Ritz în Londra.
Aceste gânduri mi-au trezit un dor după lumea din care veneam cum nu
mai simțisem de multe zile Ce caut eu aici? m-am întrebat pentru a mia oară.
Aici, în acest loc straniu, la distanțe imposibile de orice loc familiar, de casă,
de soț și de prieteni, la cheremul sorții și singură între niște oameni aproape
sălbatici? Începusem să mă simt în siguranță și chiar din când în când
fericită în decursul ultimelor săptămâni alături de Jamie. Dar acum mi-am
dat seama că fericirea nu era decât o iluzie, chiar dacă siguranța nu era.
Nu aveam nicio îndoială că Jamie va continua să se achite de ceea ce el
considera a fi responsabilitatea lui și să continue să mă protejeze de orice
rău care m-ar amenința. Dar aici, întoarsă din izolarea ireală a zilelor
petrecute între dealuri sălbatice și drumuri prăfuite, hanuri mizerabile și
căpițe parfumate de fân, cu siguranță Jamie simțea chemarea vechilor lui
obiceiuri, așa cum și eu o simțeam pe a mea. Ne apropiasem foarte mult în
ultima lună de când ne căsătorisem, însă eu văzusem acea apropiere
fisurându-se sub presiunea ultimelor zile, iar acum credeam că se va
spulbera complet, înapoi în mijlocul realităților practice ale vieții de la
castelul Leoch.
Mi-am rezemat fruntea de piatra în care era tăiată fereastra, privind afară
peste curte. Alec MacMahon și cei doi grăjdari ai lui se vedeau în colțul
îndepărtat, țesălând caii pe care îi adusesem cu noi. Animalele, hrănite și
adăpate după pofta lor pentru prima dată în ultimele două zile, respirau
mulțumite în vreme ce mâinile dibace le periau grumajii lucioși și le curățau
murdăria de la fuler și chișiță cu mănunchiuri de paie. Un băiat de la
grajduri a condus-o deoparte pe bondoaca mea Thistle, care îl urma fericită
spre o binemeritată odihnă în boxa ei.
Și cu ea, m-am gândit, se duceau și speranțele mele într-o iminentă
evadare și întoarcere în lumea mea. Ah, Frank. Am închis ochii, lăsând o
lacrimă să mi se prelingă pe un obraz. Apoi am deschis ochii mari spre curte,
am clipit și i-am închis din nou, strâns, încercând cu disperare să îmi
amintesc trăsăturile lui Frank. Doar pentru o clipă, când am închis ochii, nu
365