untitled

În cele din urmă, am mai dormit puțin, încolăciți tandru pe podea, pe un
pat tare, făcut din pelerina mea de călătorie și kiltul lui Jamie.
A fost o idee bună că am dormit cât am avut ocazia. Nerăbdător să ajungă
la castelul Leoch înaintea ducelui de Sandringham, Dougal gonea nebunește,
într-un ritm infernal. Fără căruțe, călătoream mult mai repede, în ciuda
drumurilor proaste. Însă Dougal ne presa, oprind doar cât să ne tragem
sufletul.
Când am intrat din nou pe porțile castelului, eram aproape la fel de
murdari ca atunci când ajunsesem aici pentru prima dată și cu siguranță la
fel de obosiți. Am alunecat de pe calul meu în curte și a trebuit să mă prind
de scărița șeii pentru a nu mă prăbuși. Jamie m-a prins de cot, apoi, dându-și
seama că nu mă puteam ține pe picioare, m-a luat în brațe. M-a dus prin
arcadă, lăsând caii în grija valeților și a grăjdarilor.
— Ți-e foame, englezoaico? a întrebat, oprindu-se în coridor.
Bucătăriile erau într-o parte, iar scările spre dormitoare, în cealaltă. Am
mormăit ceva, încercând să îmi țin ochii deschiși. Îmi era foame, dar știam că
voi sfârși cu nasul în supă dacă încercam să mănânc înainte de a mă odihni.
Într-o parte s-a auzit un zgomot de pași și, adormită, am ridicat pleoapele
pentru a da cu ochii de silueta masivă a doamnei FitzGibbons, care, umplea
coridorul.
— Vai de mine, dar ce s-a întâmplat cu biata fată? l-a întrebat pe Jamie. A
suferit vreun accident?
— Nu, doar că s-a măritat cu mine, care și ăsta tot un accident se poate
considera.
S-a întors într-o parte, împingând prin ceea ce s-a dovedit un șir tot mai
aglomerat de slujnice, valeți, bucătari, grădinari, soldați și alți locuitori ai
castelului, cu toții curioși să vadă ce se întâmplă, atrași acolo de întrebările
alarmate ale doamnei FitzGibbons.
Hotărându-se, Jamie și-a forțat drumul spre dreapta, înspre scări,
strigând răspunsuri împrăștiate spre ploaia de întrebări care curgeau din
toate părțile. Clipind orbește la pieptul lui Jamie, abia puteam să înclin capul
spre cei care ne înconjurau urându-ne bun venit, deși cele mai multe dintre
chipuri păreau deopotrivă prietenoase și curioase.
Când ne-am apropiat de colțul coridorului, am zărit un chip care părea
mult mai prietenos decât al celorlalți. Era Laoghaire, cu obrajii îmbujorați și
radiind când a auzit vocea lui Jamie. Ochii i s-au rotunjit și buzele ca bobocul
de trandafir i s-au desfăcut necuviincios când a văzut ce ducea în brațe. Nu a
fost însă timp de întrebări înainte ca aglomerația și agitația din jurul nostru
să înceteze abrupt. Jamie s-a oprit și el. Ridicând capul, l-am văzut pe Colum,
al cărui chip uluit era acum la același nivel cu al meu.
362