untitled

— Jamie, am șoptit. Oh, Jamie, dragul meu.
După o tăcere care mi s-a părut nesfârșită, am continuat.
— Dar nu trebuie – nu poți – să te simți responsabil. Jamie, nu ai fi putut
face nimic sau altceva.
— Nu? a întrebat el. Nu, poate că nu; deși mă întreb dacă ar fi murit și
dacă aș fi ales cealaltă soluție. Dar a ști asta nu mă ajută să mă simt altfel – și
mă simt de parcă l-aș fi băgat în mormânt cu propriile mele mâini.
— Jamie… am spus din nou, dar m-am oprit, căci știam că e în zadar.
O vreme nu a scos o vorbă, apoi s-a îndreptat de spate și a ridicat din nou
din umeri.
— Nu am mai povestit nimănui despre asta, a spus deodată. Dar m-am
gândit că acum ar trebui să știi… despre Randall, adică. Ai dreptul să știi ce
este între mine și el.
Ce este între mine și el. Viața unui om bun, onoarea unei fete și pofta
desfrânată care și-a găsit calea de a se slobozi în sânge și teroare. Și, am
bănuit, cu un nod în stomac, că acum mai era un motiv care să atârne în
balanță. Eu. Pentru prima dată, am început să îmi dau seama ce simțise
Jamie, ghemuit la fereastra camerei lui Randall, cu un pistol descărcat în
mână. Și am început să îl iert pentru tot ce îmi făcuse. Parcă citindu-mi
gândurile, el mi-a spus, fără a privi spre mine:
— Știi… adică, poți înțelege, poate, de ce am considerat că e nevoie să te
bat?
Am așteptat un moment înainte de a răspunde. Înțelegeam, prea bine,
însă asta nu fusese totul.
— Înțeleg, i-am spus. Și în privința asta, te iert. Ce nu pot ierta, am spus și
glasul mi s-a ridicat ușor împotriva voinței mele, este că ți-a făcut plăcere.
S-a aplecat în șa, apucând oblâncul și a râs până n-a mai putut. A savurat
această eliberare de tensiune înainte să își întoarcă privirea spre mine. Cerul
era acum mult mai luminos și îi puteam vedea chipul, brăzdat de oboseală,
tensiune și veselie. Zgârieturile de pe obraz erau negre în lumina slabă.
— Mi-a făcut plăcere! Englezoaico, a spus el trăgându-și sufletul, nici nu ai
idee câtă plăcere mi-a făcut. Erai atât de… Dumnezeule, erai atât de
frumoasă. Eu eram atât de nervos și tu m-ai înfruntat cu atâta patimă. Uram
să te rănesc, dar în același timp, voiam să o fac… Iisuse, a spus, oprindu-se
pentru a-și șterge nasul. Da. Mi-a făcut plăcere. Deși, dacă tot a venit vorba,
trebuie să recunoști că am fost cuminte.
Începusem iarăși să mă enervez. Îmi simțeam obrajii aprinzându-se în
aerul rece al zorilor.
— Cumințenie a fost aceea? Eu am trăit cu impresia că îți exersai brațul
stâng. Aproape m-ai ologit, ticălos scoțian arogant!
356