untitled

aveam cu adevărat idee, a bolborosit el, dar mă gândeam că cel puțin
sodomizarea e ceva mai puțin dureroasă. Oamenii mureau uneori sub
loviturile de bici, englezoaico, și, din expresia de pe chipul lui, am înțeles că
era hotărât ca eu să fiu unul dintre ei, dacă alegeam bătaia, a oftat el din nou.
Dar… simțeam încă pe obraz sărutul tatălui meu și m-am gândit la ce îmi
spusese și… în fine, nu am avut puterea să o fac. Nu am stat să mă gândesc ce
ar însemna moartea mea pentru tatăl meu.
A pufnit ușor, ca și cum ar fi găsit un gând amuzant.
— Apoi, iarăși, m-am gândit că omul deja o siluise pe sora mea – la naiba
dacă avea să mă siluiască și pe mine.
Totul mi se părea îngrozitor. Îl vedeam pe Jack Randall într-o lumină
nouă și revoltătoare. Jamie și-a frecat ceafa, apoi a lăsat mâna să cadă pe
oblâncul șeii.
— Așadar, mi-am adunat puținul curaj care îmi mai rămăsese și am zis
nu. Și am strigat cu voce tare și i-am mai strigat și cuvintele spurcate care
îmi veneau la gură, cât de tare m-au ținut plămânii. Mi-era teamă că mă voi
răzgândi, dacă mă mai gândeam mult, a spus el făcând o grimasă. Voiam să
mă asigur că nu va mai fi cale de întors. Deși, a adăugat el gânditor, nu cred
că există o metodă cu adevărat diplomată prin care să refuzi o asemenea
ofertă.
— Nu, am încuviințat sec. Și nu cred că ar fi fost mulțumit, indiferent ce i-
ai fi spus.
— Nu a fost. Mi-a tras un pumn în gură, ca să mă amuțească. Am căzut –
eram încă slăbit – și s-a repezit asupra mea, străpungându-mă cu privirea.
Nu eram atât de nebun încât să încerc să mă ridic, așa încât am rămas întins
acolo până când a chemat soldații să mă ducă înapoi în celulă. Nu și-a
schimbat deloc expresia feței, a continuat el dând din cap; când am ieșit din
cameră, mi-a spus doar „Ne vedem vineri” de parcă am fi avut o întâlnire de
afaceri sau ceva asemănător.
Soldații nu îl conduseseră pe Jamie în aceeași celulă pe care o împărțise
cu alți trei prizonieri. În schimb, fusese închis într-o celulă mică, singur, să
aștepte răfuiala de vineri fără altceva care să îi distragă atenția în afară de
vizita zilnică a medicului garnizoanei, care venea să îi panseze spatele.
— Nu era el cine știe ce doctor, a spus Jamie, dar mă trata cu destulă
blândețe. A doua zi când a venit, împreună cu untura de gâscă și cărbunele,
mi-a adus o Biblie care-i aparținuse unui prizonier care murise. A zis că el
înțelegea că eu sunt papist și, fie că voi găsi sau nu alinare în cuvântul
Domnului, cel puțin îmi puteam compara necazurile cu ale lui Iov.
A început să râdă.
354