untitled
332 Atunci s-a întors și m-a ținut strâns în brațe. Am simțit cum tremuratul s- a mai domolit puțin. — Ești iertată, a murmurat el în cele din urmă în părul meu. Eliberându-mă, a coborât privirea spre mine, sumbră și politicoasă. — Și mie îmi pare rău, a spus el. Îmi cer iertare pentru ce am spus. Eram supărat și am spus mai multe decât aș fi vrut. Mă ierți și tu pe mine? După ultimul său discurs, simțeam că nu avea pentru ce să își ceară iertare, însă am încuviințat din cap și i-am strâns mâinile. — Te-am iertat. Într-o tăcere ceva mai relaxată, am urcat din nou pe cal. Drumul era drept aici pe o porțiune întinsă, căci înaintea noastră vedeam un norișor de praf acolo unde trebuie să fi fost Dougal și ceilalți bărbați. Jamie era din nou cu mine; m-a cuprins cu un braț și m-am simțit mai în siguranță. Însă mai plutea între noi un sentiment vag de durere și sfiiciune; rănile noastre încă nu se vindecaseră. Ne iertasem unul pe celălalt, însă cuvintele încă întârziau în minte și nu aveau să fie ușor date uitării. 22. RĂFUIELI Am ajuns la Doonesbury mult după lăsarea întunericului. Era o oprire a poștalionului destul de însemnată și cu un han, spre norocul nostru. Dougal a închis o clipă ochii de durere când i-a plătit hangiului; a fost nevoie de ceva argint în plus pentru a ne asigura că nu va sufla o vorbă despre prezența noastră acolo. Argintul, din fericire, ne-a asigurat și o cină îmbelșugată cu bere la discreție. În ciuda ospățului, atmosfera în timpul cinei a fost încordată, aceasta fiind luată în mare parte în tăcere. Stând acolo în rochia mea distrusă, acoperită modest cu cămașa de schimb a lui Jamie, căzusem în mod evident în dizgrație. Cu excepția lui Jamie, bărbații se purtau ca și cum aș fi fost invizibilă și chiar și Jamie abia împingea pâinea și carnea în direcția mea din când în când. A fost o ușurare în cele din urmă să ne retragem în camera noastră, așa mică și înghesuită cum era. M-am prăbușit pe pat cu un suspin, ignorând starea în care se aflau așternuturile. — Sunt ruptă de oboseală. A fost o zi lungă. — Da, a fost lungă.
Jamie și-a deschis gulerul și manșetele, desfăcându-și centura cu sabia, însă nu s-a dezbrăcat mai departe. A tras cureaua de la teacă și a îndoit-o, flexându-i pielea gânditor. — Hai în pat, Jamie. Ce mai aștepți? S-a apropiat de pat în picioare, legănând cureaua ușor înainte și înapoi. — Păi, mi-e teamă că avem niște lucruri de rezolvat între noi înainte să dormim în noaptea asta. Am simțit un nod în stomac de teamă. — Ce este? Nu mi-a răspuns imediat. Evitând intenționat să se așeze pe pat lângă mine, și-a tras un scăunel și s-a așezat pe el în fața mea. — Tu realizezi, Claire, a spus el încet, că am fost cu toții în după-amiaza asta la un pas de moarte? Am coborât privirea în jos spre pătură, cu obrajii arzându-mi de rușine. — Da, știu. A fost din vina mea. Îmi pare rău. — Ah, deci realizezi, a răspuns el. Știi că dacă vreunul dintre noi ar fi făcut un asemenea lucru, să îi pună pe ceilalți în pericol, i s-ar fi tăiat urechile sau ar fi fost biciuit, dacă nu chiar omorât pe loc? M-am albit la față. — Nu, nu știam. — Așa, păi știu că nu ești încă familiarizată cu obiceiurile noastre și asta e o scuză. Cu toate astea, eu ți-am spus să stai ascunsă și, dacă m-ai fi ascultat, un asemenea necaz nu s-ar fi întâmplat niciodată. Acum englezii ne vor căuta peste tot: va trebui să ne ascundem ziua și să călătorim noaptea. A făcut o pauză. — Cât despre căpitanul Randall… a mai adăugat un cap de acuzare. — Vrei să spui că acum te va căuta în mod special pe tine, acum că știe că ești aici? A încuviințat din cap absent, cu privirea în flăcările din cămin. — Da. El… la el e ceva personal, știi? — Îmi pare rău, Jamie, am rostit. Jamie a concediat scuzele mele cu o fluturare a mâinii. — Eh, dacă mi-ai fi făcut doar mie rău, nici nu aș mai vorbi. Deși, dacă tot am deschis subiectul, a spus el aruncându-mi o privire aspră, trebuie să îți spun că am simțit că mor când am văzut labele animalului ăluia pe tine. Și-a întors privirea spre flăcări, cu chipul întunecat, parcă retrăind evenimentele acelei după-amiezi. Mi-a trecut prin minte să îi povestesc despre… dificultățile lui Randall, însă mi-a fost teamă că doar aș înrăutăți lucrurile. Doream cu disperare să îl strâng în brațe pe Jamie și să îl implor să mă ierte, însă nu îndrăzneam să îl 333
- Page 282 and 283: — Ai văzut vreodată un cerb ro
- Page 284 and 285: — Ah, dacă vrei să știi, am mu
- Page 286 and 287: În ciuda asigurărilor lui Jamie,
- Page 288 and 289: drept sub apă și în adâncuri, s
- Page 290 and 291: Apoi și-a ridicat capul, precum o
- Page 292 and 293: Presupunerea mi-a fost întărită
- Page 294 and 295: A stat pe o piatră în timp ce eu
- Page 296 and 297: Dispoziția generală s-a îmbunăt
- Page 298 and 299: Dougal stătea sub un copac, obloji
- Page 300 and 301: 300 Jamie a pufnit și a scos pisto
- Page 302 and 303: Și atât de diferit de replica mul
- Page 304 and 305: 304 … da mi basia mille, diende c
- Page 306 and 307: A rânjit spre mine, pipăindu-și
- Page 308 and 309: Erau doi bărbați; dezertori engle
- Page 310 and 311: M-a lăsat ușor la pământ și s-
- Page 312 and 313: Un soi de orgoliu mă împiedica s
- Page 314 and 315: Un corb a trecut în zbor pe deasup
- Page 316 and 317: descoperit spre ușurarea mea că e
- Page 318 and 319: hainele de deasupra destul de bine,
- Page 320 and 321: împodobindu-i cealaltă perucă,
- Page 322 and 323: Am înghițit un nod, forțându-mi
- Page 324 and 325: A zâmbit, cu acel zâmbet care ami
- Page 326 and 327: picioare ar fi prehensile… Junghe
- Page 328 and 329: am socotit, încă mai păștea fer
- Page 330 and 331: — Ești o brută și un prost! am
- Page 334 and 335: ating. După un lung moment de tăc
- Page 336 and 337: — Nu îți voi permite să mă ba
- Page 338 and 339: fund, prefăcându-se a mă consola
- Page 340 and 341: Nu anticipasem care puteau fi efect
- Page 342 and 343: că și-a pierdut cumpătul și a s
- Page 344 and 345: S-a oprit și a privit spre mine.
- Page 346 and 347: Încet și mai mult sau mai puțin
- Page 348 and 349: — După cum era de așteptat, în
- Page 350 and 351: — Nu, nu e. E o poveste îngrozit
- Page 352 and 353: — Dougal mi-a zis că a suferit u
- Page 354 and 355: aveam cu adevărat idee, a bolboros
- Page 356 and 357: — Jamie, am șoptit. Oh, Jamie, d
- Page 358 and 359: 358 — Dacă, am spus printre din
- Page 360 and 361: — Mă gândeam pentru început c
- Page 362 and 363: În cele din urmă, am mai dormit p
- Page 364 and 365: privirea de uimire mânioasă care
- Page 366 and 367: văzusem trăsăturile iubitului me
- Page 368 and 369: — Nu știu sigur dacă se vrea un
- Page 370 and 371: — Pleacă, atunci, a spus, smucin
- Page 372 and 373: A oftat și a șovăit o clipă, ap
- Page 374 and 375: — Da, și am de gând să te țin
- Page 376 and 377: în chestiune era la vedere când m
- Page 378 and 379: 378 • PARTEA A PATRA • ADIERE D
- Page 380 and 381: — Prostii, am spus cu o oarecare
Jamie și-a deschis gulerul și manșetele, desfăcându-și centura cu sabia,<br />
însă nu s-a dezbrăcat mai departe. A tras cureaua de la teacă și a îndoit-o,<br />
flexându-i pielea gânditor.<br />
— Hai în pat, Jamie. Ce mai aștepți?<br />
S-a apropiat de pat în picioare, legănând cureaua ușor înainte și înapoi.<br />
— Păi, mi-e teamă că avem niște lucruri de rezolvat între noi înainte să<br />
dormim în noaptea asta.<br />
Am simțit un nod în stomac de teamă.<br />
— Ce este?<br />
Nu mi-a răspuns imediat. Evitând intenționat să se așeze pe pat lângă<br />
mine, și-a tras un scăunel și s-a așezat pe el în fața mea.<br />
— Tu realizezi, Claire, a spus el încet, că am fost cu toții în după-amiaza<br />
asta la un pas de moarte?<br />
Am coborât privirea în jos spre pătură, cu obrajii arzându-mi de rușine.<br />
— Da, știu. A fost din vina mea. Îmi pare rău.<br />
— Ah, deci realizezi, a răspuns el. Știi că dacă vreunul dintre noi ar fi făcut<br />
un asemenea lucru, să îi pună pe ceilalți în pericol, i s-ar fi tăiat urechile sau<br />
ar fi fost biciuit, dacă nu chiar omorât pe loc?<br />
M-am albit la față.<br />
— Nu, nu știam.<br />
— Așa, păi știu că nu ești încă familiarizată cu obiceiurile noastre și asta e<br />
o scuză. Cu toate astea, eu ți-am spus să stai ascunsă și, dacă m-ai fi ascultat,<br />
un asemenea necaz nu s-ar fi întâmplat niciodată. Acum englezii ne vor<br />
căuta peste tot: va trebui să ne ascundem ziua și să călătorim noaptea.<br />
A făcut o pauză.<br />
— Cât despre căpitanul Randall… a mai adăugat un cap de acuzare.<br />
— Vrei să spui că acum te va căuta în mod special pe tine, acum că știe că<br />
ești aici?<br />
A încuviințat din cap absent, cu privirea în flăcările din cămin.<br />
— Da. El… la el e ceva personal, știi?<br />
— Îmi pare rău, Jamie, am rostit.<br />
Jamie a concediat scuzele mele cu o fluturare a mâinii.<br />
— Eh, dacă mi-ai fi făcut doar mie rău, nici nu aș mai vorbi. Deși, dacă tot<br />
am deschis subiectul, a spus el aruncându-mi o privire aspră, trebuie să îți<br />
spun că am simțit că mor când am văzut labele animalului ăluia pe tine.<br />
Și-a întors privirea spre flăcări, cu chipul întunecat, parcă retrăind<br />
evenimentele acelei după-amiezi.<br />
Mi-a trecut prin minte să îi povestesc despre… dificultățile lui Randall,<br />
însă mi-a fost teamă că doar aș înrăutăți lucrurile. Doream cu disperare să îl<br />
strâng în brațe pe Jamie și să îl implor să mă ierte, însă nu îndrăzneam să îl<br />
333
Change language