untitled

simțeam că era responsabilitatea lui să mă protejeze și el mă dezamăgise.
Poate pentru că el însuși simțea clar asta.
A rămas în picioare fulgerându-mă cu privirea, respirând greu de emoție.
Când a vorbit din nou, vocea îi era joasă și răgușită de patimă.
— Ai văzut crucea din curtea fortului?
Am încuviințat scurt din cap.
— Așa, eu am fost legat de parul acela, legat ca un animal și biciuit până
mi-a țâșnit sângele. Și voi purta cicatricile până voi închide ochii. Dacă nu aș
fi avut un noroc chior în după-amiaza asta, nu aș fi scăpat doar cu atât. Cel
mai probabil m-ar fi biciuit din nou, apoi m-ar fi spânzurat.
A înghițit cu greu, apoi a continuat.
— Știam asta și nu am ezitat nicio clipă să intru acolo să te salvez, chiar
gândind că poate Dougal avea dreptate! Știi de unde am luat pistolul pe care
l-am folosit?
Am scuturat ca prin vis din cap, propria mea furie începând să se stingă.
— Am ucis un soldat care stătea de pază în apropierea zidului. El a tras în
mine; de aceea nu mai avea gloanțe. Nu m-a nimerit și eu l-am ucis cu
pumnalul; l-am lăsat acolo, înfipt în osul pieptului său când te-am auzit
țipând. Și aș mai fi ucis încă o duzină, ca să te salvez, Claire.
Vocea i s-a frânt.
— Și când tu ai țipat, eu am fugit la tine, doar cu un pistol fără gloanțe și
cu mâinile goale.
Jamie vorbea acum ceva mai calm, însă ochii îi erau încă sălbatici de
durere și furie. Eu am rămas mută. Tulburată de groaza întâlnirii cu Randall,
nu conștientizasem pe deplin curajul disperat de care avusese nevoie pentru
a veni după mine în fort.
S-a întors pe neașteptate cu spatele la mine, cu umerii lăsați.
— Ai dreptate, a spus el încet. Da, ai dreptate.
Deodată furia îi dispăruse din voce, fiind înlocuită cu un ton pe care nu îl
mai auzisem până atunci la el, nici în clipele de cea mai cruntă durere fizică.
— Mândria mea e rănită. Dar mândria e ultimul lucru care mi-a mai
rămas.
Și-a rezemat brațele de trunchiul aspru al pinului, lăsându-și capul să
cadă pe ele, epuizat. Glasul îi era atât de jos, încât abia îl auzeam.
— Mă omori, Claire.
Același lucru îl simțeam și eu. Șovăielnic, m-am apropiat de el. Nu a făcut
nicio mișcare, nici atunci când mi-am strecurat brațele în jurul mijlocului
său. Mi-am odihnit obrajii pe spatele lui încovoiat. Cămașa îi era îmbibată de
transpirație, de intensitatea pasiunii. Tremura.
— Îmi pare rău, am rostit simplu. Te rog, iartă-mă.
331