untitled
— Ești o brută și un prost! am icnit, încercând să scap din strânsoarea ca o menghină în jurul umerilor. Crezi că am plecat de nebună și am fost capturată din proprie voință? — Cred că ai făcut-o intenționat, ca să te răzbuni pe mine pentru ce s-a întâmplat în poiană! Am rămas cu gura căscată. — În poiană? Cu dezertorii englezi? — Da! Crezi că ar fi trebuit să te protejez atunci și ai dreptate. Dar nu am putut; trebuia să o faci singură, și acum încerci să te răzbuni și te pui cu bună știință, tu, soția mea, în mâinile omului care m-a mutilat! — Soția ta! Soția ta! Nu îți pasă de mine nici cât negru sub unghie! Sunt doar proprietatea ta; contez pentru tine pentru că tu crezi că îți aparțin și nu suporți gândul ca cineva să ia ceva ce îți aparține! — Dar îmi aparții! a urlat el, înfigându-și degetele ca niște clești în umerii mei. Și tu ești soția mea, fie că îți convine sau nu! — Nu-mi convine! Nu-mi convine deloc! Dar nici asta nu contează, nu-i așa? Atât timp cât sunt acolo să îți încălzesc așternutul, nu îți pasă ce gândesc eu sau ce simt! Pentru tine, asta e soția – ceva în care să-ți bagi mădularul când îți vine ție pofta! La aceasta, chipul i s-a făcut alb ca hârtia și a început să mă scuture zdravăn. Capul mi se scutura violent și dinții îmi clănțăneau, făcându-mă să îmi mușc limba dureros. — Lasă-mă în pace! am strigat. Dă-mi drumul… – am folosit intenționat cuvintele lui Harry dezertorul, încercând să îl rănesc – porc în călduri! De data aceasta, m-a eliberat, dându-se un pas în spate, cu ochii scăpărând. — Cățea cu gură spurcată! Să nu-mi vorbești mie așa! — Îți vorbesc cum vreau! Și nu îmi poți spune tu mie ce să fac! — Se pare că nu pot! Faci ce vrei tu, indiferent cine are de suferit din cauza ta, nu-i așa? Măgăriță egoistă… — Blestemata ta de mândrie e rănită! am strigat. Eu am reușit ca amândoi să ne salvăm din poiana cu dezertori și nu suporți gândul ăsta, nu-i așa? Tu stăteai ca prostul! Dacă eu nu aș fi avut pumnalul, am fi amândoi morți acum! Până nu rostisem cuvintele, nu realizasem cât de furioasă fusesem pe el că nu reușise să mă apere de dezertorii englezi. Într-o dispoziție mai rațională, gândul acesta nu mi s-ar fi strecurat niciodată în minte. Nu era vina lui, aș fi spus. Fusese doar norocul meu că avusesem pumnalul, aș fi spus. Dar acum îmi dădeam seama că, drept sau nu, rațional sau nu, cumva 330
simțeam că era responsabilitatea lui să mă protejeze și el mă dezamăgise. Poate pentru că el însuși simțea clar asta. A rămas în picioare fulgerându-mă cu privirea, respirând greu de emoție. Când a vorbit din nou, vocea îi era joasă și răgușită de patimă. — Ai văzut crucea din curtea fortului? Am încuviințat scurt din cap. — Așa, eu am fost legat de parul acela, legat ca un animal și biciuit până mi-a țâșnit sângele. Și voi purta cicatricile până voi închide ochii. Dacă nu aș fi avut un noroc chior în după-amiaza asta, nu aș fi scăpat doar cu atât. Cel mai probabil m-ar fi biciuit din nou, apoi m-ar fi spânzurat. A înghițit cu greu, apoi a continuat. — Știam asta și nu am ezitat nicio clipă să intru acolo să te salvez, chiar gândind că poate Dougal avea dreptate! Știi de unde am luat pistolul pe care l-am folosit? Am scuturat ca prin vis din cap, propria mea furie începând să se stingă. — Am ucis un soldat care stătea de pază în apropierea zidului. El a tras în mine; de aceea nu mai avea gloanțe. Nu m-a nimerit și eu l-am ucis cu pumnalul; l-am lăsat acolo, înfipt în osul pieptului său când te-am auzit țipând. Și aș mai fi ucis încă o duzină, ca să te salvez, Claire. Vocea i s-a frânt. — Și când tu ai țipat, eu am fugit la tine, doar cu un pistol fără gloanțe și cu mâinile goale. Jamie vorbea acum ceva mai calm, însă ochii îi erau încă sălbatici de durere și furie. Eu am rămas mută. Tulburată de groaza întâlnirii cu Randall, nu conștientizasem pe deplin curajul disperat de care avusese nevoie pentru a veni după mine în fort. S-a întors pe neașteptate cu spatele la mine, cu umerii lăsați. — Ai dreptate, a spus el încet. Da, ai dreptate. Deodată furia îi dispăruse din voce, fiind înlocuită cu un ton pe care nu îl mai auzisem până atunci la el, nici în clipele de cea mai cruntă durere fizică. — Mândria mea e rănită. Dar mândria e ultimul lucru care mi-a mai rămas. Și-a rezemat brațele de trunchiul aspru al pinului, lăsându-și capul să cadă pe ele, epuizat. Glasul îi era atât de jos, încât abia îl auzeam. — Mă omori, Claire. Același lucru îl simțeam și eu. Șovăielnic, m-am apropiat de el. Nu a făcut nicio mișcare, nici atunci când mi-am strecurat brațele în jurul mijlocului său. Mi-am odihnit obrajii pe spatele lui încovoiat. Cămașa îi era îmbibată de transpirație, de intensitatea pasiunii. Tremura. — Îmi pare rău, am rostit simplu. Te rog, iartă-mă. 331
- Page 280 and 281: cu degetul în bucățile dreptungh
- Page 282 and 283: — Ai văzut vreodată un cerb ro
- Page 284 and 285: — Ah, dacă vrei să știi, am mu
- Page 286 and 287: În ciuda asigurărilor lui Jamie,
- Page 288 and 289: drept sub apă și în adâncuri, s
- Page 290 and 291: Apoi și-a ridicat capul, precum o
- Page 292 and 293: Presupunerea mi-a fost întărită
- Page 294 and 295: A stat pe o piatră în timp ce eu
- Page 296 and 297: Dispoziția generală s-a îmbunăt
- Page 298 and 299: Dougal stătea sub un copac, obloji
- Page 300 and 301: 300 Jamie a pufnit și a scos pisto
- Page 302 and 303: Și atât de diferit de replica mul
- Page 304 and 305: 304 … da mi basia mille, diende c
- Page 306 and 307: A rânjit spre mine, pipăindu-și
- Page 308 and 309: Erau doi bărbați; dezertori engle
- Page 310 and 311: M-a lăsat ușor la pământ și s-
- Page 312 and 313: Un soi de orgoliu mă împiedica s
- Page 314 and 315: Un corb a trecut în zbor pe deasup
- Page 316 and 317: descoperit spre ușurarea mea că e
- Page 318 and 319: hainele de deasupra destul de bine,
- Page 320 and 321: împodobindu-i cealaltă perucă,
- Page 322 and 323: Am înghițit un nod, forțându-mi
- Page 324 and 325: A zâmbit, cu acel zâmbet care ami
- Page 326 and 327: picioare ar fi prehensile… Junghe
- Page 328 and 329: am socotit, încă mai păștea fer
- Page 332 and 333: 332 Atunci s-a întors și m-a țin
- Page 334 and 335: ating. După un lung moment de tăc
- Page 336 and 337: — Nu îți voi permite să mă ba
- Page 338 and 339: fund, prefăcându-se a mă consola
- Page 340 and 341: Nu anticipasem care puteau fi efect
- Page 342 and 343: că și-a pierdut cumpătul și a s
- Page 344 and 345: S-a oprit și a privit spre mine.
- Page 346 and 347: Încet și mai mult sau mai puțin
- Page 348 and 349: — După cum era de așteptat, în
- Page 350 and 351: — Nu, nu e. E o poveste îngrozit
- Page 352 and 353: — Dougal mi-a zis că a suferit u
- Page 354 and 355: aveam cu adevărat idee, a bolboros
- Page 356 and 357: — Jamie, am șoptit. Oh, Jamie, d
- Page 358 and 359: 358 — Dacă, am spus printre din
- Page 360 and 361: — Mă gândeam pentru început c
- Page 362 and 363: În cele din urmă, am mai dormit p
- Page 364 and 365: privirea de uimire mânioasă care
- Page 366 and 367: văzusem trăsăturile iubitului me
- Page 368 and 369: — Nu știu sigur dacă se vrea un
- Page 370 and 371: — Pleacă, atunci, a spus, smucin
- Page 372 and 373: A oftat și a șovăit o clipă, ap
- Page 374 and 375: — Da, și am de gând să te țin
- Page 376 and 377: în chestiune era la vedere când m
- Page 378 and 379: 378 • PARTEA A PATRA • ADIERE D
— Ești o brută și un prost! am icnit, încercând să scap din strânsoarea ca<br />
o menghină în jurul umerilor. Crezi că am plecat de nebună și am fost<br />
capturată din proprie voință?<br />
— Cred că ai făcut-o intenționat, ca să te răzbuni pe mine pentru ce s-a<br />
întâmplat în poiană!<br />
Am rămas cu gura căscată.<br />
— În poiană? Cu dezertorii englezi?<br />
— Da! Crezi că ar fi trebuit să te protejez atunci și ai dreptate. Dar nu am<br />
putut; trebuia să o faci singură, și acum încerci să te răzbuni și te pui cu<br />
bună știință, tu, soția mea, în mâinile omului care m-a mutilat!<br />
— Soția ta! Soția ta! Nu îți pasă de mine nici cât negru sub unghie! Sunt<br />
doar proprietatea ta; contez pentru tine pentru că tu crezi că îți aparțin și nu<br />
suporți gândul ca cineva să ia ceva ce îți aparține!<br />
— Dar îmi aparții! a urlat el, înfigându-și degetele ca niște clești în umerii<br />
mei. Și tu ești soția mea, fie că îți convine sau nu!<br />
— Nu-mi convine! Nu-mi convine deloc! Dar nici asta nu contează, nu-i<br />
așa? Atât timp cât sunt acolo să îți încălzesc așternutul, nu îți pasă ce<br />
gândesc eu sau ce simt! Pentru tine, asta e soția – ceva în care să-ți bagi<br />
mădularul când îți vine ție pofta!<br />
La aceasta, chipul i s-a făcut alb ca hârtia și a început să mă scuture<br />
zdravăn. Capul mi se scutura violent și dinții îmi clănțăneau, făcându-mă să<br />
îmi mușc limba dureros.<br />
— Lasă-mă în pace! am strigat. Dă-mi drumul… – am folosit intenționat<br />
cuvintele lui Harry dezertorul, încercând să îl rănesc – porc în călduri!<br />
De data aceasta, m-a eliberat, dându-se un pas în spate, cu ochii<br />
scăpărând.<br />
— Cățea cu gură spurcată! Să nu-mi vorbești mie așa!<br />
— Îți vorbesc cum vreau! Și nu îmi poți spune tu mie ce să fac!<br />
— Se pare că nu pot! Faci ce vrei tu, indiferent cine are de suferit din<br />
cauza ta, nu-i așa? Măgăriță egoistă…<br />
— Blestemata ta de mândrie e rănită! am strigat. Eu am reușit ca amândoi<br />
să ne salvăm din poiana cu dezertori și nu suporți gândul ăsta, nu-i așa? Tu<br />
stăteai ca prostul! Dacă eu nu aș fi avut pumnalul, am fi amândoi morți<br />
acum!<br />
Până nu rostisem cuvintele, nu realizasem cât de furioasă fusesem pe el<br />
că nu reușise să mă apere de dezertorii englezi. Într-o dispoziție mai<br />
rațională, gândul acesta nu mi s-ar fi strecurat niciodată în minte. Nu era<br />
vina lui, aș fi spus. Fusese doar norocul meu că avusesem pumnalul, aș fi<br />
spus. Dar acum îmi dădeam seama că, drept sau nu, rațional sau nu, cumva<br />
330
Change language