untitled

picioare ar fi prehensile… Jungherul din buzunar era băgat undeva printre
fuste, imposibil de apucat.
Zâmbetul nu părăsise chipul lui Randall de la apariția lui Jamie. Acum s-a
lărgit, suficient pentru a-i dezvălui caninii ascuțiți.
— Aha, ceva mai bine.
Mâna apăsată pe pieptul meu s-a ridicat pentru a se întoarce la nasturii
pantalonilor.
— Eram destul de ocupat când ți-ai făcut apariția, dragul meu prieten. Mă
vei ierta dacă mă întorc la ce făceam, înainte să mă ocup de tine.
Sângele i-a năvălit cu totul în obraji lui Jamie, însă a rămas nemișcat, cu
pistolul ațintit spre burta lui. În vreme ce Randall era ocupat cu manevrele
lui, Jamie s-a aruncat în gura căscată a pistolului. Am încercat să țip, pentru
a-l opri, dar gura îmi era uscată de teroare. Monturile degetelor lui Randall
s-au albit când a apăsat trăgaciul.
Ciocanul lovea într-un butuc gol și pumnul lui Jamie s-a împlântat în
stomacul lui Randall. S-a auzit o trosnitură seacă atunci când celălalt pumn i-
a spart nasul ofițerului și o ploaie fină de sânge mi-a stropit fusta. Ochii lui
Randall s-au învârtit în cap și a căzut la podea precum un bolovan. Jamie era
în spatele meu, trăgându-mă în sus, desfăcând sfoara din jurul încheieturilor
mele.
— Ai venit până aici cu un pistol gol? am răcnit isteric, cu o voce răgușită.
— Dacă ar fi fost încărcat, l-aș fi împușcat din prima, nu? a mârâit Jamie.
Se auzeau pași pe coridor, îndreptându-se spre birou. Sfoara s-a desfăcut
și Jamie m-a smucit spre fereastră. Până jos erau aproape trei metri, însă
pașii ajunseseră aproape de ușă. Am sărit împreună. Am aterizat cu o
zguduitură care mi-a făcut oasele să vibreze și m-am rostogolit într-o
învolburare de fuste și jupoane. Jamie m-a ridicat iute în picioare și m-a lipit
de zidul clădirii. Se auzeau pași venind de după colț și pe lângă noi au trecut
șase soldați, care nu s-au întors în direcția noastră.
Imediat ce ne-au depășit, Jamie m-a luat de mână și m-a tras spre celălalt
colț. Am alunecat de-a lungul clădirii, oprindu-ne la mică distanță de colț.
Acum vedeam unde ne aflam. La aproximativ șapte metri, o scară urca spre
un soi de platformă care se întindea în interiorul zidului exterior al fortului.
A înclinat din cap spre platformă; acela era obiectivul nostru.
Și-a apropiat fruntea de a mea și a șoptit:
— Când auzi o explozie, fugi cât poți de repede și urcă pe scara aceea. Eu
o să te urmez.
Am încuviințat din cap. Inima îmi bătea ca un ciocan în piept; privind în
jos, am băgat de seamă că unul dintre sâni îmi era încă expus, însă pentru
moment nu aveam ce face. Mi-am ridicat fustele, gata să o iau la fugă.
326