untitled

— Nu poți face una ca asta!
— Ah, ba pot!
Și părea să vorbească serios. În cele din urmă am acceptat și, fără nicio
tragere de inimă, am apucat hățurile calului. Jamie s-a aplecat și m-a sărutat
repede pe obraz, întors pe jumătate la drum.
— Ai grijă, englezoaico. Ai pumnalul? Bine. Mă întorc cât de repede pot.
Ah, și încă ceva.
— Ce anume? am spus oțărâtă.
— Dacă pleci din pădurice înainte să mă întorc după tine, te bat la fundul
gol cu cureaua de la sabie. Și nu ți-ar plăcea să mergi cu fundul înroșit
tocmai până la Bargrennan. Să nu uiți, a încheiat el, ciupindu-mă tandru de
obraji. Eu nu fac promisiuni deșarte.
Și așa a fost. Am călărit fără grabă spre crâng, privind înapoi pentru a-l
urmări îndepărtându-se în goana calului, aplecat în șa, una cu animalul,
capetele tartanului zburând în urma lui.
Sub copaci era răcoare; atât eu, cât și calul am răsuflat ușurați când am
intrat la umbră. Era una din acele zile fierbinți în Scoția, când soarele arde
pe un cer alburiu de muselină și ceața zilei e arsă până la ora opt. Pâlcul de
copaci era animat de ciripitul păsărilor; o ceată de pițigoi se agita în pâlcul
de stejari din stânga mea și undeva în apropiere auzeam un ciripit pe care l-
am luat drept al unui sturz.
Întotdeauna am fost o ornitofilă amatoare entuziastă. Dacă tot fusesem
lăsată acolo pentru cât timp avea să binevoiască protectivul, dominatorul,
încăpățânatului catâr care era soțul meu să își riște capul stupid, măcar
aveam să folosesc acest timp pentru a vedea ce păsări cântau în pădurice.
Am priponit armăsarul și l-am lăsat să pască în voie în iarba luxuriantă de la
marginea pădurii, știind că nu avea să se ducă departe. Iarba se termina
deodată la câțiva metri depărtare de copaci, înăbușită de tufele
atotstăpânitoare.
Era o pădure tânără amestecată de conifere și puieți de stejar, perfectă
pentru urmăritul păsărilor. M-am plimbat printre copaci, încă spumegând
de furie în urma lui Jamie, însă calmându-mă pe măsură ce ascultam ciripitul
distinctiv al unui muscar și piuitul ascuțit al unui sturz.
Păduricea se încheia destul de abrupt în capătul îndepărtat, pe buza unei
mici prăpăstii. Mi-am croit drum printre puieți și cântecul păsărilor a fost
acoperit de clipocitul apei. Stăteam pe marginea unui pârâiaș de munte, un
canion abrupt, stâncos, cu cascade bolborosind de-a lungul pereților
neregulați pentru a se arunca apoi în iazurile cafenii și argintii de dedesubt.
M-am așezat pe malul râului și mi-am lăsat picioarele să se legene deasupra
apei, savurând căldura soarelui care îmi scălda obrajii.
313