untitled

M-a lăsat ușor la pământ și s-a așezat stângaci lângă mine, prăbușindu-se
de parcă nu l-ar mai fi ținut genunchii. M-am simțit deodată singură și mi-a
înghețat sângele în vine ca și cum un vifor îmi străbătea trupul și am întins
brațul spre el. Și-a ridicat capul dintre genunchi, cu chipul răvășit, și m-a
privit de parcă atunci mă vedea pentru prima dată. Când mi-am așezat
palmele pe umerii lui, m-a tras cu putere la pieptul său cu un sunet pe
jumătate geamăt, pe jumătate suspin.
Ne-am împreunat apoi, într-o tăcere sălbatică, disperată, aruncându-ne
unul în celălalt cu ferocitate, culminând în câteva clipe, mânați de o forță pe
care nu o înțelegeam, dar pe care știam că trebuie să o urmăm sau aveam să
ne pierdem unul pe celălalt pentru vecie. Nu era un act de iubire, ci unul de
necesitate, de parcă știam că, lăsați singuri, niciunul dintre noi nu ar putea
sta pe propriile sale picioare. Singura noastră putere stătea în fuziune,
înecând amintirea morții și a unui viol care fusese la un pas de a se întâmpla,
într-un ocean de senzații.
La sfârșit, am rămas strâns îmbrățișați în iarbă, răvășiți, murdari de sânge
și tremurând în strălucirea soarelui. Jamie a murmurat ceva, dar glasul îi era
atât de încet încât abia am înțeles cuvântul „regret”.
— Nu a fost vina ta, am murmurat, mângâindu-i părul. Este în regulă,
amândoi am scăpat teferi.
Mă simțeam ca într-un vis, ca și cum nimic nu ar fi fost real în jurul meu și
am recunoscut vag simptomele șocului întârziat.
— Nu e asta, a răspuns el. Nu asta. A fost vina mea… Am fost atât de prost
să vin aici, fără a cerceta înainte zona. Și să te las… dar nu am vrut asta. Am
vrut… Îmi pare rău că m-am folosit de tine. Să mă reped asupra ta, la atât de
puțin timp după… ca un animal. Îmi pare rău, Claire… Nu știu cum am… nu
m-am putut împiedica… Doamne, ești atât de rece, mo duinne, mâinile tale
parcă sunt de gheață. Vino aici, lasă-mă să te încălzesc.
Și el era în stare de șoc, m-am gândit amețită. Interesant cum șocul îi face
pe unii oameni să vorbească. Alții doar tremură în tăcere. Ca mine. I-am lipit
buzele de umărul meu pentru a-l face să tacă.
— Gata, am repetat iar și iar. Gata, s-a terminat.
Deodată, o umbră a căzut peste amândoi, făcându-ne să tresărim. Dougal
ne străpungea pe amândoi din priviri, cu brațele încrucișate. Și-a ferit delicat
ochii în timp ce eu îmi strângeam în grabă corsajul, încruntându-se în
schimb la Jamie.
— Acum, flăcăule, n-am nimic împotrivă să îți satisfaci nevasta și toate
cele, dar când vine vorba să ne lași pe toți să te așteptăm mai bine de o oră,
și să fiți atât de absorbiți unul de celălalt încât nici măcar să nu mă auziți
venind… o astfel de prostie o să te bage într-o zi în bucluc, băiete. Păi, cineva
310