untitled

grumazul lui. Alți doi sau trei au luat-o la fugă la picior, strângând în brațe
desagi cu grânele lui Colum, urmăriți de bărbații MacKenzie urlând ocări în
galică în urma lor. După cum strigau, raidul se potolea. Apoi un grup
numeros de bărbați s-a înghesuit împiedicat în lumina flăcărilor și lupta s-a
înviorat din nou.
De data aceasta, părea o luptă serioasă, după sclipirea tăișurilor săbiilor
și după mormăielile participanților care însă nu urlau. În cele din urmă am
început să înțeleg ce se întâmplă. Jamie și Dougal erau în centrul bătăliei,
luptând spate în spate. Fiecare dintre ei ținea în mâna stângă sabia cu tăișul
gros și jungherul în mâna dreaptă, și amândoi își foloseau ambele brațe din
greu, din câte puteam vedea.
Erau înconjurați de patru bărbați – sau poate cinci; am pierdut socoteala
în întuneric – înarmați cu săbii scurte, deși unul dintre ei avea o sabie lată
atârnată la centură și cel puțin doi dintre ei purtau pistoale, pe care însă nu
le scoseseră din teacă.
Îl voiau pe Dougal sau poate pe Jamie, ori poate pe amândoi. În viață, dacă
se putea. Pentru recompensă, bănuiam. Astfel se explica folosirea
intenționată a săbiilor scurte, care abia dacă lăsau răni ușoare, față de rănile
mult mai primejdioase pe care le puteau pricinui săbiile late sau pistoalele.
Dougal și Jamie nu aveau astfel de scrupule, și se ocupau de luptă cu o
eficiență supărată. Spate în spate, formau un cerc complet letal, fiecare
bărbat acoperind punctele slabe ale celuilalt. Când Dougal și-a ridicat brațul
cu jungherul cu o forță extraordinară, m-am gândit că termenul „slab” nu era
termenul cel mai potrivit.
Tot tăvălugul de agitație, mormăieli și blesteme se învălmășea înspre
mine. M-am tras îndărăt cât am putut, însă crevasa abia avea 60 de
centimetri adâncime. Cu coada ochiului am prins o mișcare ușoară. Murtagh
luase hotărârea de a se implica mai activ în tevatură.
Abia puteam să îmi desprind privirea îngrozită de la Jamie, însă l-am
văzut pe bărbatul mărunțel trăgându-și pistolul, fără să tragă cu el, ca și cum
și-ar fi scos o batistă din buzunar. A verificat mecanismul de aprindere cu
grijă, a frecat țeava cu mâneca, a sprijinit-o pe antebraț și s-a pus pe
așteptat.
Și a așteptat. Tremuram de teamă pentru Jamie, care renunțase la finețe
și secera sălbatic în toate părțile, luptându-se cu cei doi bărbați care acum îl
confruntau cu o furie însângerată. „De ce naiba nu trage Murtagh?” m-am
întrebat furioasă. Dar pe urmă mi-am dat seama de ce nu o făcea. Atât Jamie,
cât și Dougal erau în bătaia focului. Parcă îmi aminteam că flintele nu erau
întotdeauna cele mai precise arme.
291