untitled

urmat de o foarte expresivă suită de fluturări ale mâinii lipsite de delicatețe,
care am intuit că se voiau admirative față de aspectul meu fizic.
— Mulțumesc, prietene. Da, cred că mă va face mândru.
Jamie, văzându-mi sprâncenele ridicate, l-a întors plin de tact pe Munro
cu spatele la mine, ascunzându-i degetele expresive.
— Acu, spune-mi ce mai e prin sate?
Cei doi bărbați s-au dat mai aproape unul de celălalt, continuându-și
conversația dezechilibrată cu o intensitate sporită. Din moment ce rolul lui
Jamie părea limitat în principal la mormăituri și exclamații de interes, eu nu
înțelegeam foarte bine despre ce este vorba și mi-am făcut de lucru
cercetând mai bine plantele ciudate de stâncă ce răsăreau de pe suprafața
locului în care stăteam. Până când au încheiat conversația, eu culesesem un
buzunar de frăsinei și siluri. Atunci Hugh Munro s-a ridicat să plece. Cu o
ultimă plecăciune spre mine și o palmă pe spatele lui Jamie, s-a ghemuit pe
marginea stâncii și a dispărut cu rapiditatea cu care unul din iepurii pe care
îi vânase ar fi dispărut în vizuina lui.
— Ce prieteni fascinanți ai, am spus.
— Ah, da. E un om de treabă Hugh. Anul trecut am vânat cu el și cu alți
câțiva. El e pe cont propriu, acum că e cerșetor cu acte în regulă, dar munca
îl poartă prin toate parohiile; el știe tot ce se întâmplă între hotare de la
Ardagh până la Chesthill.
— Inclusiv unde se află Horrocks? am presupus.
Jamie a încuviințat din cap.
— Da. Și el îi va duce un mesaj din partea mea, să schimbe locul de
întâlnire.
— Chiar pe sub nasul lui Dougal, am remarcat. Dacă intenționează să te
țină pe tine drept răscumpărare pentru Horrocks.
El a încuviințat din cap și un zâmbet i-a înflorit în colțul buzelor.
— Da, cam asta ar fi ideea.
•
Când am ajuns la han, era din nou vremea cinei. De data aceasta însă,
armăsarul negru al lui Dougal și cinci dintre tovarășii lui erau priponiți în
curtea hanului, savurându-și mulțumiți paiele.
Dougal era înăuntru, spălându-și praful din gât cu bere acră. A înclinat
capul spre mine și a țâșnit în sus de pe scaun să își salute nepotul. Dar în loc
să vorbească, a rămas în picioare nemișcat, cu capul aplecat într-o parte,
măsurându-l curios pe Jamie.
— Ah, asta-i, a spus el, cu vocea mulțumită a unui om care a rezolvat o
ghicitoare complicată. Acum știu de ce-mi aduci aminte, băiete.
S-a întors spre mine.
281