untitled

— Ți-ai făcut cruce când a zburat pasărea; mă întrebam de ce.
A ridicat din umeri, ușor stânjenit.
— Ah. E o poveste din bătrâni, nimic mai mult. De ce fluierarii cântă așa și
de ce fug țipând atât de trist în jurul cuiburilor.
Mi-a arătat cu brațul spre celălalt mal al lacului unde un alt fluierar făcea
exact același lucru. Absorbit, a privit pasărea câteva clipe.
— Fluierarii au sufletele mamelor tinere care au murit la naștere, a zis el,
aruncându-mi timid priviri furișe. Povestea spune că ei plâng și fug în jurul
cuibului pentru că nu le vine a crede că puii lor sunt în siguranță; și
întotdeauna plâng după puiul pierdut… sau îl caută pe cel care a rămas în
urmă.
S-a lăsat pe călcâie din nou lângă cuib și a împins ușurel oul căzut într-o
parte cu bățul, întorcându-l puțin câte puțin până când capul mai ascuțit era
îndreptat spre interior, ca și al celorlalte ouă. A rămas în aceeași poziție
chiar și după ce pusese oul la loc, balansând bățul peste coapse, privind în
gol peste apele nemișcate ale lacului.
— E doar un obicei, bănuiesc, a spus el. Prima dată mi-am făcut cruce
acum mulți ani, când eram copil și am auzit povestea pentru prima dată. Nu
credeam cu adevărat că au suflete, desigur, dar chiar și atunci am făcut-o
așa, în semn de respect… A ridicat privirea spre mine și a zâmbit. Am făcut-o
de atâtea ori, încât acum nici nu îmi mai dau seama. Sunt destul de mulți
fluierari în Scoția, știi? S-a ridicat și a aruncat într-o parte bățul. Hai să
mergem; e un loc pe care vreau să ți-l arăt, în apropiere de vârful dealului
aceluia.
Mi-a luat brațul pentru a mă ajuta să ies din povârniș și am început să
urcăm dealul. Știam ce îi spusese fluierarului pe care îl eliberase. Deși
cunoșteam doar puține cuvinte în galică, auzisem fraza străveche de
suficiente ori încât să fiu familiarizată cu ea. „Dumnezeu să fie cu tine,
mamă”, spusese Jamie.
O mamă tânără, care murise la naștere. Și un copil rămas în urmă. I-am
atins brațul și el și-a coborât privirea spre mine.
— Câți ani aveai? am întrebat.
— Opt, a răspuns el zâmbind trist. Măcar eram înțărcat.
M-a condus pe deal în sus, fără a mai spune altceva. Ne aflam acum la
poalele munților, urcând panta, printre tufele înalte și dese. În fața ochilor,
peisajul s-a schimbat pe neașteptate, cu stânci imense de granit răsărind din
pământ, înconjurate de pâlcuri de sicomori și zade. Am urcat pe coama
dealului și am lăsat în urma noastră fluierarii plângând lângă lacuri.
•
274