untitled

vreme. Într-acolo sunt pământurile clanului Grant și Rupert e unul din cel
mai iscusiți hoți de vite pe care i-am văzut vreodată. Animalele îl urmează
oriunde, fără să scoată un sunet. Și din moment ce aici nu mai e mare
distracție, probabil că nu mai are astâmpăr.
Jamie însuși părea a nu mai avea astâmpăr și s-a pus la drum cu pas iute.
Prin pădure era o cărare făcută de căprioare și drumul era destul de ușor,
așa încât țineam pasul cu el fără dificultate. După o vreme am ajuns într-o
porțiune de teren mlăștinos, unde puteam păși unul lângă celălalt.
— Dar cum rămâne cu Horrocks? am întrebat deodată.
Auzindu-l menționând numele orașului Lag Cruime, îmi amintisem de
dezertorul englez și de veștile pe care le putea aduce el.
— Trebuia să te întâlnești cu el la Lag Cruime, nu-i așa?
— Da, a încuviințat el din cap. Dar nu pot pleca nicăieri acum, când și
Randall și Garda au apucat-o într-acolo. E prea primejdios.
— Nu s-ar putea duce cineva în locul tău? Sau nu ai atâta încredere în
nimeni?
Și-a plecat privirea spre mine și a zâmbit.
— Păi, aș avea în tine. Din moment ce nu m-ai ucis aseară, cred că aș
putea avea încredere în tine. Dar mă tem că nu te poți duce la Lag Cruime
singură. Nu, dacă e nevoie, se poate duce Murtagh. Dar s-ar putea să pot
aranja altceva… vom vedea.
— Ai încredere în Murtagh? am întrebat, curioasă. Nu aveam sentimente
foarte prietenești față de omulețul cu barbă zburlită, din moment ce el era,
mai mult sau mai puțin, responsabil pentru situația în care mă aflam, după
ce mă răpise inițial. Cu toate acestea, între el și Jamie era evident un soi de
amiciție.
— Ah, da, a răspuns el aruncându-mi o privire surprinsă. Murtagh mă
cunoaște de când m-am născut, e verișor de al doilea cu tatăl meu, cred.
Tatăl lui era…
— Adică e un Fraser, vrei să spui, l-am întrerupt în grabă. Am crezut că e
membru al clanului MacKenzie. Era cu Dougal când te-am întâlnit.
— Așa este, a încuviințat el. Când m-am decis să mă întorc din Franța, i-
am trimis vorbă, cerându-i să mă aștepte pe coastă. Vezi tu, a zâmbit el, nu
știam dacă Dougal fusese cel care încercase să mă omoare. Și nici nu mă prea
tenta ideea de a mă întâlni singur cu câțiva membri ai clanului MacKenzie,
pentru orice eventualitate. Nu voiam să ajung să plutesc dus de curent pe
undeva pe țărmurile insulei Skye, dacă aveau de gând să îmi facă felul.
— Înțeleg. Deci Dougal nu e singurul care crede în martori.
— Martorii sunt foarte folositori la nevoie, a încuviințat din cap.
272