untitled
Singura obiecție pe care o aveam împotriva acestei ipoteze era prezența cadavrelor de sub Piatra de Altar și a rămășițelor incinerate din găurile Z. Dacă nu cumva erau rămășițele nefericiților neguțători prinși cu ocaua mică, părea nițel insalubru să îngropi niște oameni în mijlocul pieței. În miniaturalul monument circular din vârful dealului nu se zăreau urme de morminte. Prin „miniatural” vreau să sugerez că cercul de menhire era mai mic decât cel de la Stonehenge; totuși, fiecare megalit avea de două ori înălțimea corpului meu și era masiv ca proporții. De la un alt ghid la Stonehenge auzisem că astfel de inele de piatră se găsesc peste tot în Marea Britanie și Europa, unele mai bine păstrate decât altele, unele diferind ușor ca formă și orientare, toate cu origini și scopuri necunoscute. Domnul Crook stătea în picioare zâmbind îngăduitor în vreme ce eu mă plimbam printre blocurile de piatră, oprindu-mă din când în când pentru a atinge ușor câte unul, ca și cum atingerea mea putea avea vreun efect asupra stâncilor monumentale. Unele dintre blocurile de piatră erau vărgate, în dungi colorate palide. Altele erau stropite cu pistrui de mică, în care se oglindea soarele dimineții, scăpărând în licăriri vesele. Aceste menhire erau cu totul diferite de bolovanii nativi care țâșneau spre cer dintre ferigile înalte care acopereau pământul de jur împrejur. Cei care construiseră aceste cercuri din piatră, pentru a servi unui scop numai de ei știut, consideraseră că este destul de important să scoată din pământ, să dea o formă și să transporte aceste blocuri speciale de piatră pentru ridicarea unor astfel de monumente. Cum le șlefuiseră? Cum le transportaseră și de la ce distanță inimaginabilă? — Soțul meu va fi fascinat, i-am spus domnului Crook, întorcându-mă pentru a-i mulțumi că îmi arătase acest loc și plantele. Îl voi aduce și pe el mai târziu aici, să vadă. Bătrânul uscățiv mi-a oferit galant brațul în vârful potecii. Am acceptat, admițând, după ce am aruncat o privire în jos la coborâșul abrupt, că, în ciuda vârstei sale, era probabil mai stăpân pe picioarele lui decât eram eu pe ale mele. În acea după-amiază, m-am avântat pe stradă spre centrul satului pentru a-l lua pe Frank, care se dusese în vizită la vicar. Aspiram fericită mireasma îmbătătoare a Highlands în care amesteca parfumul de iarbă neagră, salvie și salcâm sălbatic, aromat din loc în loc cu fum din hornuri și un iz de hering prăjit, în vreme ce treceam pe lângă căsuțele răsfirate. Satul era cuibărit într-un mic povârniș la baza uneia dintre acele stânci înfricoșătoare care se înalță atât de abrupt din ținuturile mlăștinoase ale Scoției. Căsuțele de lângă drum erau foarte frumoase. Prosperitatea de după război se vedea în noul 26
lor strat de vopsea; până și casa vicarială, veche de cel puțin o sută de ani, etala în jurul ferestrelor ofilite un brâu galben strălucitor. Mi-a deschis ușa menajera vicarului, o femeie înaltă și uscățivă cu trei șiruri de perle artificiale în jurul gâtului. Înțelegând cine sunt, m-a poftit în casă și m-a condus de-a lungul unui coridor lung, îngust și întunecat, împodobit cu gravuri în sepia ale unor persoane care trebuie să fi fost personaje ilustre pe vremea lor sau rude îndrăgite ale actualului vicar, dar la fel de bine puteau să fi fost și membri ai familiei regale, căci nu le puteam distinge trăsăturile în întunericul care mă învăluia. Prin contrast, biroul vicarului era scăldat într-o lumină orbitoare venind dinspre ferestrele enorme care se înălțau de-a lungul unui perete din podea până aproape de tavan. Șevaletul din apropierea șemineului, sprijinind o pictură în ulei pe jumătate terminată înfățișând stânci întunecate pe fundalul unui cer la apus, explica generozitatea ferestrelor care trebuie să fi fost adăugate la mult timp după construirea casei. Frank și un bărbat scund și rotofei îmbrăcat într-o sutană cu guler înalt stăteau confortabil aplecați peste o grămadă de hârtii vechi și ferfenițite de pe biroul de lângă peretele îndepărtat. Frank abia s-a sinchisit să își ridice privirea la intrarea mea, însă vicarul a abandonat politicos explicațiile și mia ieșit grăbit în întâmpinare strângându-mi mâna, chipul său rotund strălucind de încântare prietenoasă. — Doamnă Randall! a spus el, scuturându-mi mâna entuziast. Ce plăcere să vă revăd. Și ați ajuns chiar în momentul potrivit pentru a auzi veștile! — Veștile? Aruncând o privire peste înfățișarea deplorabilă și caligrafia documentelor de pe birou, am estimat că data veștilor în chestiune trebuie să fi fost undeva în jurul anilor 1750. Nu neapărat niște vești care să oprească tipografia pentru ediția de mâine a ziarelor, vasăzică. — Da, într-adevăr. Am luat urma strămoșului soțului dumneavoastră, Jack Randall, prin depeșele armatei din acea perioadă. Vicarul s-a apropiat, vorbind în colțul gurii, precum un gangster într-un film american. — Am, ăă, „împrumutat” depeșele originale din arhiva societății istorice locale. Vă rog, aveți grijă să nu mă dați în vileag. Amuzată, am promis că nu voi dezvălui această taină importantă și am aruncat o privire în jur, căutând un scaun confortabil în care să primesc ultimele revelații din secolul al optsprezecelea. Fotoliul din apropierea ferestrelor părea numai bun, însă când am întins brațul să îl întorc spre birou, am descoperit că era deja luat. Ocupantul său, un băiat micuț cu un 27
- Page 2 and 3: 2 DIANA GABALDON Seria OUTLANDER Vo
- Page 4 and 5: În fiecare zi dispar oameni. Într
- Page 6 and 7: să păstrezi o dispoziție de roma
- Page 8 and 9: armată. O alegere excelentă pentr
- Page 10 and 11: de revistă, să sap latrine, să f
- Page 12 and 13: — Asta e doar părerea ta, fata m
- Page 14 and 15: mulțime până la bar și înapoi
- Page 16 and 17: — Încearcă să te întorci îna
- Page 18 and 19: epeziciune înainte ca parfumul să
- Page 20 and 21: Frank a dat din cap zâmbind și pl
- Page 22 and 23: — Ar fi greu să citești în pat
- Page 24 and 25: 24 Bubuitul tunetului s-a repezit
- Page 28 and 29: ciuf de păr negru lucios, stătea
- Page 30 and 31: — Mmm, am spus, așezând ceașca
- Page 32 and 33: A zâmbit deodată, un surâs neobi
- Page 34 and 35: — De ce nu veniți în birou să
- Page 36 and 37: el, dând din cap întristat de lip
- Page 38 and 39: 38 Era o zi frumoasă, cu frunzișu
- Page 40 and 41: vrăjitoare în sensul modern al cu
- Page 42 and 43: Conducătoarea s-a oprit deodată,
- Page 44 and 45: și dansuri vikinge în cerc, a spu
- Page 46 and 47: — Și pe urmă urcușul de aproap
- Page 48 and 49: 48 acestea, tonul de violență neo
- Page 50 and 51: Străinul și-a ridicat sprâncenel
- Page 52 and 53: puțin adâncă. S-a postat în fa
- Page 54 and 55: Abia mai târziu, când ne strecura
- Page 56 and 57: acești bărbați cu înfățișare
- Page 58 and 59: — Hmmm, a bombănit Dougal. E să
- Page 60 and 61: — Va fi mai sensibil câteva zile
- Page 62 and 63: — Bravo, flăcăule. Ia asta, a r
- Page 64 and 65: După o vreme am ajuns la o răscru
- Page 66 and 67: habar nu aveam, însă era destul d
- Page 68 and 69: Mi-a luat brațul, nu neapărat cu
- Page 70 and 71: — Respiră, a spus unul dintre ei
- Page 72 and 73: — Nici tu nu l-ai mai lua dacă a
- Page 74 and 75: treacă la trap pe lângă ei, căs
lor strat de vopsea; până și casa vicarială, veche de cel puțin o sută de ani,<br />
etala în jurul ferestrelor ofilite un brâu galben strălucitor.<br />
Mi-a deschis ușa menajera vicarului, o femeie înaltă și uscățivă cu trei<br />
șiruri de perle artificiale în jurul gâtului. Înțelegând cine sunt, m-a poftit în<br />
casă și m-a condus de-a lungul unui coridor lung, îngust și întunecat,<br />
împodobit cu gravuri în sepia ale unor persoane care trebuie să fi fost<br />
personaje ilustre pe vremea lor sau rude îndrăgite ale actualului vicar, dar la<br />
fel de bine puteau să fi fost și membri ai familiei regale, căci nu le puteam<br />
distinge trăsăturile în întunericul care mă învăluia.<br />
Prin contrast, biroul vicarului era scăldat într-o lumină orbitoare venind<br />
dinspre ferestrele enorme care se înălțau de-a lungul unui perete din podea<br />
până aproape de tavan. Șevaletul din apropierea șemineului, sprijinind o<br />
pictură în ulei pe jumătate terminată înfățișând stânci întunecate pe<br />
fundalul unui cer la apus, explica generozitatea ferestrelor care trebuie să fi<br />
fost adăugate la mult timp după construirea casei.<br />
Frank și un bărbat scund și rotofei îmbrăcat într-o sutană cu guler înalt<br />
stăteau confortabil aplecați peste o grămadă de hârtii vechi și ferfenițite de<br />
pe biroul de lângă peretele îndepărtat. Frank abia s-a sinchisit să își ridice<br />
privirea la intrarea mea, însă vicarul a abandonat politicos explicațiile și mia<br />
ieșit grăbit în întâmpinare strângându-mi mâna, chipul său rotund<br />
strălucind de încântare prietenoasă.<br />
— Doamnă Randall! a spus el, scuturându-mi mâna entuziast. Ce plăcere<br />
să vă revăd. Și ați ajuns chiar în momentul potrivit pentru a auzi veștile!<br />
— Veștile?<br />
Aruncând o privire peste înfățișarea deplorabilă și caligrafia<br />
documentelor de pe birou, am estimat că data veștilor în chestiune trebuie<br />
să fi fost undeva în jurul anilor 1750. Nu neapărat niște vești care să<br />
oprească tipografia pentru ediția de mâine a ziarelor, vasăzică.<br />
— Da, într-adevăr. Am luat urma strămoșului soțului dumneavoastră,<br />
Jack Randall, prin depeșele armatei din acea perioadă.<br />
Vicarul s-a apropiat, vorbind în colțul gurii, precum un gangster într-un<br />
film american.<br />
— Am, ăă, „împrumutat” depeșele originale din arhiva societății istorice<br />
locale. Vă rog, aveți grijă să nu mă dați în vileag.<br />
Amuzată, am promis că nu voi dezvălui această taină importantă și am<br />
aruncat o privire în jur, căutând un scaun confortabil în care să primesc<br />
ultimele revelații din secolul al optsprezecelea. Fotoliul din apropierea<br />
ferestrelor părea numai bun, însă când am întins brațul să îl întorc spre<br />
birou, am descoperit că era deja luat. Ocupantul său, un băiat micuț cu un<br />
27
Change language