untitled

și modele. Cu toții, fără excepție, erau înarmați până în dinți. Fiecare cal
purta cel puțin o muschetă legată cu curele de șa, dar și numeroase pistoale,
pumnale și săbii la vedere, plus ce alte arme mai aveau ascunse prin desagile
încăpătoare ale celor patru animale de povară. Șase dintre bărbați duceau și
alți cai, neînșeuați și fără poveri.
În ciuda înfățișării lor războinice, bărbații păreau relaxați; vorbeau între
ei și râdeau în mici grupuri în vreme ce își mânau caii, deși ici și colo se ițea
câte un cap, scrutând împrejurimile. Mi-am înfrânt impulsul de a mă lăsa în
jos când privirea unuia dintre ei a alunecat peste ascunzătoarea noastră;
părea că acea privire cercetătoare avea în mod sigur să descopere vreo
mișcare involuntară sau sclipirea soarelui în părul lui Jamie.
La acest gând mi-am ridicat ochii și mi-am dat seama că același lucru îi
trecuse și lui prin minte; își trăsese un fald al tartanului peste umeri și cap,
astfel că imprimeul discret de vânătoare îl făcea parte din tufișul în care ne
ascunsesem. Când ultimul dintre bărbați a intrat în curtea hanului, Jamie a
lăsat în jos tartanul și a luat-o înapoi spre poteca ce urca dealul.
— Știi cine sunt? am spus abia respirând în vreme ce îl urmam în sus prin
tufăriș.
— Ah, da.
Jamie se cățăra pe poteca abruptă ca o capră de munte, fără a-și pierde
suflul sau calmul. Privind în urmă, a observat suișul meu chinuit și s-a oprit,
întinzându-mi o mână.
— Sunt Gardienii, a spus el, înclinând capul în direcția hanului. Suntem în
siguranță, dar am socotit că e mai bine să ne îndepărtăm nițel.
Auzisem despre celebra Gardă Neagră, poliția neoficială care ținea
Highlands sub control, și de asemenea auzisem că existau și altele, fiecare
patrulând într-o anumită zonă, colectând „suberipții” de la clienți, pentru a
le păzi cirezile și moșiile. Unii se puteau trezi într-o dimineață descoperind
că toate animalele lor se evaporaseră în timpul nopții și nimeni nu știa unde
au dispărut – cu atât mai puțin bărbații din Gardă. Am fost cuprinsă deodată
de un val inexplicabil de teamă.
— Dar nu te caută pe tine, nu-i așa?
Speriat, s-a întors de parcă s-ar fi așteptat să dea cu ochii de o ceată de
bărbați cățărându-se pe deal pe urmele lui, însă nu era nimeni. Și-a întors
privirea la mine cu un zâmbet ușurat și și-a strecurat un braț în jurul
mijlocului meu.
— Nu cred. Zece lire sterline nu sunt suficiente pentru a pune o astfel de
ceată pe urmele mele. Și dacă știau că sunt la han, nu ar fi venit cum au venit,
apărând toți în grup în fața porții. Nu, a scuturat el din cap hotărât, dacă ar fi
vânat pe cineva, i-ar fi trimis pe o parte din ei să păzească ușa din spate și
256