untitled

pământul va fi donat mamei mele, Ellen, doar pe hârtie. Dacă ea murea fără
copii, pământul urma să se întoarcă în proprietatea lordului Lovat după
moartea tatălui meu, indiferent dacă tata va mai fi avut copii cu altă soție
sau nu. Dar el nu s-a recăsătorit și eu sunt fiul mamei mele. Deci Lallybroch
îmi aparține, atât cât e.
— Ieri parcă mi-ai spus că nu ai nicio proprietate.
Sorbeam din vin, părându-mi-se chiar bun; cu cât beam mai mult, cu atât
mi se părea că devine mai bun. Mi-a trecut prin minte că poate ar trebui să
mă opresc. Jamie a clătinat din cap.
— Păi, îmi aparține, de drept. Dar în acest moment nu îmi folosește la
nimic, pentru că nu mă pot duce acolo. Pentru că există mica problemă cu
prețul pus pe capul meu, a spus el cu un aer vinovat.
După ce evadase din Fortul William, fusese luat acasă la Dougal, la
Beannachd (care însemna „Binecuvântat”, mi-a explicat el), pentru a-și
vindeca rănile și febra care apăruse din cauza lor. De acolo, plecase în
Franța, unde stătuse doi ani luptând în armata franceză, în apropierea
graniței cu Spania.
— Ai petrecut doi ani în armata franceză și nu te-ai culcat cu nicio
femeie? am izbucnit, nevenindu-mi a crede.
Îngrijisem o mulțime de soldați francezi și mă îndoiam mult că atitudinea
galilor vizavi de femei se schimbase dramatic în decursul a două secole.
Un colț al buzelor lui Jamie a tresărit și m-a privit cu coada ochiului.
— Englezoaico, dacă ai fi văzut târfele cu care se culcă soldații francezi,
te-ai mira că mai îndrăznesc să mai ating o femeie, darămite să mă mai culc
cu una.
M-am înecat, scuipând vinul și tușind până când Jamie a fost nevoit să îmi
dea câțiva pumni în spate. M-am liniștit, cu răsuflarea tăiată și roșie la față, și
l-am îndemnat să își continue povestea.
Se întorsese în Scoția în urmă cu aproximativ un an și petrecuse șase luni
singur sau cu o bandă de „bărbați fără căpătâi” – bărbați fără clanuri, trăind
de pe o zi pe alta în păduri sau furând cirezile de vite de lângă graniță.
— Și într-o bună zi, cineva m-a lovit în cap cu un topor sau ceva
asemănător, a spus el, ridicând din umeri. Și trebuie să îl cred pe cuvânt pe
Dougal pentru ce s-a întâmplat în decursul următoarelor două luni, căci eu
nu prea știam ce se petrece în jurul meu.
Dougal era în momentul atacului la o moșie din apropiere. Chemat de
tovarășii lui Jamie, reușise cumva să îl trimită pe nepotul său în Franța.
— De ce în Franța? am întrebat. Și-a asumat un risc enorm să te trimită
atât de departe.
238