untitled
diferiți de animale, n-o să ne ia prea mult să facem ce avem de făcut. Deci avem la dispoziție ceva timp să stăm de vorbă și să nu ne mai fie frică unuia de celălalt. Abordarea aceasta atât de directă a situației în care ne găseam m-a relaxat puțin. — Ți-e teamă de mine? Nu dădea semne că i-ar fi fost. Cu toate acestea, probabil îi era puțin teamă. Deși nu era un flăcăiandru timid de șaisprezece ani, pentru el era ceva necunoscut. Jamie m-a privit în ochi și a zâmbit. — Da. Mi-e mai teamă mie de tine decât ție de mine, cred. De asta te și țin de mâini, ca să nu tremur. Nu credeam o iotă, dar i-am strâns ușor palmele, recunoscătoare. — E o idee bună. Parcă e mai ușor să ne atingem în timp ce vorbim. Totuși, de ce m-ai întrebat de soțul meu? M-am gândit, în zăpăceala mea, că poate dorea să îi povestesc despre viața mea sexuală cu Frank, să înțeleagă ce așteptam din partea lui. — Păi, știam că trebuie să te gândești la el. Nici nu se putea altfel, în împrejurările de față. Nu vreau să simți vreodată că nu poți vorbi despre el cu mine. Deși eu sunt soțul tău acum… ce ciudat sună… nu e drept să îți cer să îl uiți, nici măcar să încerci să îl uiți. Dacă l-ai iubit, înseamnă că a fost un om bun. — Da… a fost. Vocea mi-a tremurat și Jamie mi-a mângâiat dosul palmelor cu degetele mari. — Atunci mă voi strădui să îi onorez memoria, având grijă de soția lui. Mi-a ridicat mâinile și le-a atins cu buzele pe fiecare, ceremonios. — A fost un discurs foarte galant, Jamie, am spus, dregându-mi glasul. — Da, a răspuns el zâmbind larg deodată. L-am ticluit în vreme ce Dougal ținea toasturi jos în cârciumă. — Eu am câteva întrebări, am spus eu trăgând adânc aer în piept. Jamie și-a coborât privirea, ascunzând un zâmbet. — Cred că ai, a încuviințat el. Ai dreptul să fii nițel curioasă, bănuiesc, în aceste circumstanțe. Ce ai vrea să știi? Pe neașteptate și-a ridicat ochii albaștri, scânteind poznaș în lumina lumânării. — De ce sunt încă fecior? — Ă-ă, aș spune că asta este mai mult sau mai puțin problema ta intimă, am murmurat. 232
Deodată mi s-a părut că era foarte cald în cameră și mi-am eliberat o mână pentru a bâjbâi după batistă. Atunci am simțit ceva tare în buzunarul rochiei. — Ah, am uitat! Mai am încă inelul tău. L-am scos și i l-am înapoiat. Era un cerculeț din aur masiv, împodobit cu un rubin caboșonat. În loc să îl pună din nou pe deget, și-a deschis geanta și i-a dat drumul înăuntru. — A fost inelul de nuntă al tatălui meu, mi-a explicat el. Nu voiam să îl port după obicei, dar… mă rog, voiam să îți arăt respectul meu încercând să arăt cât mai bine. Rușinat puțin de această mărturisire, și-a făcut de lucru închizând la loc geanta. — Mi-ai făcut o mare onoare, am spus, zâmbind fără să vreau. Adăugând un inel cu rubin la splendoarea strălucitoare a costumului său era ca și cum ai aduce cărbuni la Newcastle, însă eram emoționată de considerația din spatele gestului. — Ți-l voi face pe măsură cât de repede pot, mi-a promis el. — Nu este important, am spus, simțindu-mă ușor stingherită. Intenționam, la urma urmelor, să îmi iau tălpășița cât de curând. — Am o întrebare importantă, am spus, revenind la oile noastre. Dacă nu te deranjează să îmi spui. De ce ai acceptat să te căsătorești cu mine? — Ah. Mi-a dat drumul la mâini și s-a dat ușor în spate. S-a oprit o clipă înainte de a răspunde, netezindu-și stofa din lână care îi acoperea pulpele. Pe sub faldul tartanului greu, vedeam linia lungă a mușchiului încordat. — Păi, în primul rând, mi-ar fi lipsit discuțiile noastre, a răspuns zâmbind. — Nu, vorbesc serios, am insistat. De ce? Atunci a devenit grav. — Înainte să îți răspund, Claire, trebuie să te întreb și eu ceva, a răspuns el încet. — Ce anume? — Să-mi răspunzi sincer. Trebuie să fi tresărit, surprinsă, căci s-a aplecat în față serios, cu palmele pe genunchi. — Știu că sunt lucruri pe care nu dorești să mi le povestești, Claire. Poate lucruri pe care nu mi le poți povesti. „Habar nu ai cât adevăr ai grăit”, i-am replicat în gând. — Și niciodată nu te voi obliga și nu voi insista să aflu lucruri care te privesc doar pe tine, a continuat el serios. Și-a coborât privirea spre palmele sale împreunate. 233
- Page 182 and 183: monede pe masa din fața lui Dougal
- Page 184 and 185: Am ocolit coliba și am urcat puți
- Page 186 and 187: În ciuda amărăciunii din ton, se
- Page 188 and 189: 188 — Nu știam că ești stânga
- Page 190 and 191: să își arate cicatricile. Și al
- Page 192 and 193: ieși afară când a sosit momentul
- Page 194 and 195: 194 — Când? a întrebat el. —
- Page 196 and 197: Auzeam câteva ecouri slabe din cam
- Page 198 and 199: Și-a aruncat din nou peste umeri t
- Page 200 and 201: Dougal a ridicat o sprânceană spr
- Page 202 and 203: 202 Căpitanul a ascultat recitalul
- Page 204 and 205: au găsit nici urmă din servitorul
- Page 206 and 207: Cu o uitătură sălbatică peste u
- Page 208 and 209: Am dus batista îmbibată de apă l
- Page 210 and 211: cu muschete, deci nu a durat mult.
- Page 212 and 213: gravă, care trebuie pedepsită cor
- Page 214 and 215: face și mai cruntă decât poate f
- Page 216 and 217: Care mi-a fost confirmată de cuvin
- Page 218 and 219: un vraf de hârtii bățoase și er
- Page 220 and 221: Văzându-mi expresia uluită, a î
- Page 222 and 223: Ceva mai târziu m-am așezat pe ma
- Page 224 and 225: l-am întrebat în gând, răutăci
- Page 226 and 227: Și-a bătut cu palma geanta, care
- Page 228 and 229: Cuvintele răsunau în capela tăcu
- Page 230 and 231: 230 aerul cu bărbia, cum făceau
- Page 234 and 235: — Sunt lucruri pe care nici eu nu
- Page 236 and 237: • Am sorbit vinul în tăcere o v
- Page 238 and 239: pământul va fi donat mamei mele,
- Page 240 and 241: — Înțeleg, am spus. Dar de ce t
- Page 242 and 243: — Am spus că sunt fecior, nu că
- Page 244 and 245: În strălucirea lumânării, piele
- Page 246 and 247: M-am întors pe călcâie și m-am
- Page 248 and 249: După câteva momente, am început
- Page 250 and 251: 250 — Păi, și ce dacă, cu mart
- Page 252 and 253: Și-a slăbit strânsoarea și m-a
- Page 254 and 255: L-am măsurat atent cu privirea și
- Page 256 and 257: și modele. Cu toții, fără excep
- Page 258 and 259: saxonă să devină vreodată stăp
- Page 260 and 261: 260 apropie. M-am trezit strângân
- Page 262 and 263: ăzboinic, clădit - și călit - p
- Page 264 and 265: cotidianul meu, fără vreun rău f
- Page 266 and 267: — Ce rezonabil din partea lui, am
- Page 268 and 269: — Unii dintre noi nu și-au pierd
- Page 270 and 271: tâmplă la obraz, netezindu-mi pă
- Page 272 and 273: vreme. Într-acolo sunt pământuri
- Page 274 and 275: — Ți-ai făcut cruce când a zbu
- Page 276 and 277: — Nu am simțit același lucru. V
- Page 278 and 279: — Un prieten de-al tău? am ghici
- Page 280 and 281: cu degetul în bucățile dreptungh
Deodată mi s-a părut că era foarte cald în cameră și mi-am eliberat o<br />
mână pentru a bâjbâi după batistă. Atunci am simțit ceva tare în buzunarul<br />
rochiei.<br />
— Ah, am uitat! Mai am încă inelul tău.<br />
L-am scos și i l-am înapoiat. Era un cerculeț din aur masiv, împodobit cu<br />
un rubin caboșonat. În loc să îl pună din nou pe deget, și-a deschis geanta și<br />
i-a dat drumul înăuntru.<br />
— A fost inelul de nuntă al tatălui meu, mi-a explicat el. Nu voiam să îl<br />
port după obicei, dar… mă rog, voiam să îți arăt respectul meu încercând să<br />
arăt cât mai bine.<br />
Rușinat puțin de această mărturisire, și-a făcut de lucru închizând la loc<br />
geanta.<br />
— Mi-ai făcut o mare onoare, am spus, zâmbind fără să vreau.<br />
Adăugând un inel cu rubin la splendoarea strălucitoare a costumului său<br />
era ca și cum ai aduce cărbuni la Newcastle, însă eram emoționată de<br />
considerația din spatele gestului.<br />
— Ți-l voi face pe măsură cât de repede pot, mi-a promis el.<br />
— Nu este important, am spus, simțindu-mă ușor stingherită.<br />
Intenționam, la urma urmelor, să îmi iau tălpășița cât de curând.<br />
— Am o întrebare importantă, am spus, revenind la oile noastre. Dacă nu<br />
te deranjează să îmi spui. De ce ai acceptat să te căsătorești cu mine?<br />
— Ah.<br />
Mi-a dat drumul la mâini și s-a dat ușor în spate. S-a oprit o clipă înainte<br />
de a răspunde, netezindu-și stofa din lână care îi acoperea pulpele. Pe sub<br />
faldul tartanului greu, vedeam linia lungă a mușchiului încordat.<br />
— Păi, în primul rând, mi-ar fi lipsit discuțiile noastre, a răspuns zâmbind.<br />
— Nu, vorbesc serios, am insistat. De ce?<br />
Atunci a devenit grav.<br />
— Înainte să îți răspund, Claire, trebuie să te întreb și eu ceva, a răspuns<br />
el încet.<br />
— Ce anume?<br />
— Să-mi răspunzi sincer.<br />
Trebuie să fi tresărit, surprinsă, căci s-a aplecat în față serios, cu palmele<br />
pe genunchi.<br />
— Știu că sunt lucruri pe care nu dorești să mi le povestești, Claire. Poate<br />
lucruri pe care nu mi le poți povesti.<br />
„Habar nu ai cât adevăr ai grăit”, i-am replicat în gând.<br />
— Și niciodată nu te voi obliga și nu voi insista să aflu lucruri care te<br />
privesc doar pe tine, a continuat el serios.<br />
Și-a coborât privirea spre palmele sale împreunate.<br />
233